Daniel Bîrligea a devenit rapid unul dintre cei mai importanți jucători din lotul celor de la FCSB. Atacantul venit în această vară de la CFR Cluj s-a adaptat excelent în echipa roș-albaștrilor, iar un fost mare golgheter are doar cuvinte de laudă la adresa sa.
Vârful bucureștenilor a fost decisiv în foarte multe meciuri din acest sezon. E tipul de atacant pe care orice antrenor și l-ar dori, extrem de combativ, puternic și abil în fața porții. Gigi Becali visează deja la milioane bune de euro de pe urma sa.
Rodion Cămătaru, câștigătorul Ghetei de Aur din anul 1987, a vorbit despre Daniel Bîrligea și e de părere că în viitorul apropiat poate deveni unul dintre jucătorii de vârf ai generației sale. În plus, fostul mare fotbalist e sigur că omul din atacul FCSB-ului a ales corect în vara când a semnat cu roș-albaștrii.
„Am văzut că în ultima perioadă multă lume îl compară pe Bîrligea cu stilul meu de joc. Am primit referințe pe tema asta. Ce pot spune? Nu știu dacă are ceva din stilul meu de joc, dar e un atacant foarte bun.
Urcă de la meci la meci și are toate șansele să devină un atacant veritabil, acel număr 9 pe care-l tot căutăm în fotbalul românesc. S-a văzut clar că a făcut cea mai bună alegere când a venit la FCSB, este o echipă care i se potrivește mănușă și se simte în largul lui”, a precizat Rodion Cămătaru.
Fostul mare golgheter al României consideră că, în viitor, Daniel Bîrligea ar putea face pasul într-un campionat tare din vestul Europei, însă, dacă ar fi să-i dea un sfat, i-ar spune să nu aleagă o echipă din La Liga, întrucât stilul de joc de acolo nu i s-ar potrivi.
„Din punctul meu de vedere, are șanse să evolueze în străinătate la echipe importante, iar campionatul în care l-aș vedea ar trebui să fie unul al spectacolului fotbalistic oferit pentru public, un campionat în care să se joace deschis, pe spații mari.
Mă refer la Anglia, Germania, în niciun caz în Spania, unde jocul este strâns”, a încheiat Rodion Cămătaru, conform Orange Sport.
Cota de piață a lui Daniel Bîrligea a crescut la 3,8 milioane de euro. El a fost cumpărat de Gigi Becali de la CFR Cluj pentru doar 2 milioane, iar mulți experți din fotbalul românesc sunt de părere că Neluțu Varga s-a păcălit atunci când a decis să-i dea drumul la o rivală.