Sport

Daniel Bîrligea pune sare pe rana deschisă a Universității Craiova după eliminarea din Conference League: ”Noi avem acei jucători”

Universitatea Craiova a fost eliminată din Conference League. Cum a comentat Daniel Bîrligea drama trăită de rivala din SuperLiga în partida cu AEK Atena.
19.12.2025 | 21:02
Daniel Birligea pune sare pe rana deschisa a Universitatii Craiova dupa eliminarea din Conference League Noi avem acei jucatori
Cum a comentat Daniel Bîrligea eliminarea Universității Craiova din Conference League. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

La o săptămână după ce FCSB a întors rezultatul în întâlnirea cu Feyenoord, revenind de la 1-3 și câștigând cu 4-3, Daniel Bîrligea a avut o reacție neașteptată la eliminarea din Conference League a Universității Craiova, după ce oltenii au condus cu 2-0 și au pierdut cu 2-3 jocul de la Atena.

Daniel Bîrligea, ”înțepături” pentru Universitatea Craiova după eliminarea din Conference League

Atacantul campioanei României a trimis ”săgeți” către formația din Bănie și a precizat că nu toate echipele din România sunt obișnuite să joace la un asemenea nivel și nu toți jucătorii sunt pregătiți pentru astfel de dueluri.

ADVERTISEMENT

”Îmi pare rău pentru ei. Aveau calificarea în mâini. Nu au protejat-o destul. Poate dacă o protejau mai mult sau aveau gândul de a trece în fazele cupei reușeau să lupte mai mult. Poate nu au fost destul de concentrați.

Cu siguranță sunt echipe și echipe. Sunt echipe care sunt obișnuite cu astfel de meciuri, sunt jucători obișnuiți cu astfel de meciuri. Câteodată ai nevoie de acei jucători, iar noi îi avem”, a precizat Bîrligea, pentru Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Tănase, declarație spumoasă după ”remontada” cu Feyenoord

Declarația vârfului de atac al ”roș-albaștrilor” se referă la faptul că Florin Tănase a afirmat imediat după victoria halucinantă cu Feyenoord din Europa League că doar FCSB poate oferi astfel de seri.

ADVERTISEMENT

”Dar echipa asta a dat dovada de mentalitate puternică, alături de cei din tribună. Numai o echipă ca Steaua (n.r. – FCSB) poate oferi seri ca acestea în Europa! Sper să fie meciul nostru de deblocare și să evoluăm cum am făcut-o în sezonul trecut”, a spus Tănase, în urmă cu o săptămână.

Universitatea Craiova, eliminare dramatică din Conference League

Universitatea Craiova a fost la o singură fază de calificarea în primăvara Conference League. Oltenii au condus cu 2-0 pe terenul lui AEK Atena după o prestație excelentă, însă s-au prăbușit în finalul jocului și au fost învinși cu 3-2.

ADVERTISEMENT

Chiar și așa, ”alb-albaștrii” ar fi putut să se califice în play-off-ul pentru optimile de finală, însă jocul rezultatelor nu a fost de partea lor. Și mai mult decât atât, scenariul a fost unul de filme SF și s-a scris în ultimele minute și pe alte stadioane.

Finlandezii de la KuPS au scos o remiză miraculoasă, scor 2-2, pe terenul lui Crystal Palace, deși au jucat și în inferioritate numerică, iar Shklendija a pierdut doar cu 1-0 în deplasare cu AEK Larnaca și a terminat peste Craiova datorită golaverajului.

Sigma Olomouc a cedat acasă, scor 1-2, cu Lech Poznan, dar reușita din minutul 84 i-a ajutat pe cehi să treacă peste olteni în clasament datorită faptului că au marcat mai mult goluri. Cel mai dramatic meci a fost cel dintre Zrinjski și Rapid Viena, în care bosniacii au egalat cu ajutorul unui autogol în minutul 90+3, prin care au prins locul în Top 24.

1.47 e cota Betano pentru ”x solist sau sub 2.5 goluri” la FCSB - Rapid