FCSB a ratat victoria în meciul cu Petrolul, pe Ghencea, în minutele de prelungire. Roș-albaștrii au jucat cu un om în minus mai bine de 60 de minute și au rezistat până la greșeala lui Ștefan Târnovanu din finalul partidei.
Roș-albaștrii au ratat șansa de a se apropia de locurile de playoff. Alex Băluță a deschis scorul în minutul 3 cu un șut de excepție, însă colegul său Mihai Popescu a văzut cartonașul roșu la mijlocul primei reprize. Din acel moment, FCSB a practicat un joc precaut, care a funcționat până la golul lui Tudorie din prelungiri.
La finalul partidei, jucătorii de la FCSB s-au declarat extrem de dezamăgiți de deznodământul de pe Ghencea. Aceștia au recunoscut că finalul de meci nu a fost gestionat așa cum trebuie. Daniel Bîrligea, noul atacant al bucureștenilor, a vorbit și despre adaptarea sa la noul club.
“Destul de greu, pe un teren destul de greu, nu cred că eram obișnuit. Pe bancă, mi-am dorit ca ceilalți să apere rezultatul. Am fost cu toții cu sufletul la gură, ne-am dorit victoria. Schimbarea a fost pentru echipă, se știe și trebuie să știm cu toții că a ajutat echipa. Avem o echipă foarte bună, cu jucători valoroși, care pot schimba meciul în fiecare minut. Mai sunt multe meciuri, e prea devreme să vorbim despre primele locuri. Eu știu cu siguranță că vom fi acolo. Sunt convins și spun din inimă că vom câștiga campionatul”, a explicat atacantul.
FCSB se va duela joi seară cu letonii de la RFS în Europa League. Daniel Bîrligea abia așteaptă să debuteze în cupele europene și a dat de înțeles că stafful tehnic va pregăti meciul în cel mai mic detaliu. Programul roș-albaștrilor va fi unul extrem de încărcat în următoarea perioadă. Atacantul a vorbit și despre obiectivele sale personale.
Obiectivul meu e să marchez cât mai mult, să ajut echipa. Dacă este bine pentru echipă, va fi bine și pentru mine.
Tot clubul așteaptă aceste meciuri, ne vom pregăti de mâine pentru acest meci, fiecare detaliu este important și ne vom pregăti la maximum. Suntem pregătiți pentru orice”, a mai spus Daniel Bîrligea, noul atacant al FCSB-ului, după meciul cu Petrolul Ploiești, terminat la egalitate, 1-1.
După acest rezultat, situația FCSB-ului în Superliga României devine din ce în ce mai complicată. Bucureștenii ocupă în acest moment poziția a 10-a, însă pot fi depășiți până la finalul etapei. În schimb, Petrolul este pe locul 6.
După partida din Europa League, FCSB va avea un alt meci complicat. Roș-albaștrii vor juca cu Sepsi în deplasare. Covăsnenii nu au nici ei cel mai bun start de sezon, însă partida se anunță a fi una extrem de interesantă, întrucât ambele echipe au ca obiectiv pe termen scurt calificarea în playoff.