Daniel Dobre, interviu EVENIMENT în FANATIK! Totul despre colaborarea cu Simona Halep, relaţia cu Toni Iuruc, minunea de la Wimbledon şi ieşirile nervoase! Mesajul de la despărţire + analiză la sânge a tenisului românesc

EXCLUSIV FANATIK
Marian Popovici   
în Tenis
17/02/2020, 21:14
Daniel Dobre, interviu EVENIMENT în FANATIK! Totul despre colaborarea cu Simona Halep, relaţia cu Toni Iuruc, minunea de la Wimbledon şi ieşirile nervoase! Mesajul de la despărţire + analiză la sânge a tenisului românesc GALERIE FOTO EXCLUSIV FANATIK
Daniel Dobre, interviu eveniment pentru FANATIK! Totul despre relaţia Simonei Halep cu Toni Iuruc, minunea de la Wimbledon şi ieşirile nervoase ale sportivei: "Cum să te superi când ştii că nu e ea?" Cum face faţă fostul lider mondial haterilor: "Îi citeam pe critici: "«Simona Halep este o proastă, nu a văzut niciodată Luvru!» Ce treabă are asta cu tenisul?" Ce mesaj i-a scris Simona la despărţire + o analiză la sânge a tenisului românesc: "În 1000 de ani nu vom mai avea locul 1"

Daniel Dobre este unul din oamenii care i-au fost cel mai aproape Simonei Halep în momentele dificile. Cei doi au colaborat pentru prima dată în 2013 când “Simo” urca vertiginos spre topul ierarhiei WTA, iar de atunci între Daniel Dobre şi Simona a fost o relaţie apropiată, chiar dacă a fost presărată cu despărţiri şi împăcări pe plan profesional. La finalul anului 2019 au rupt colaborarea, însă au rămas în relații calde, fapt dovedit și de mesajul transmis de Halep la despărțire: «Sper să nu vă supăraţi pe mine. Şi dacă voi mai avea nevoie, să fiţi acolo pentru mine».

Daniel Dobre, interviu EVENIMENT pentru FANATIK! A condus-o pe Simona Halep spre succesul de la Wimbledon 2019

Antrenorul în vârstă de 51 de ani are o poveste de viață impresionantă. A renunțat la cariera de jucător relativ devreme şi conform ATP, a ajuns cel mai sus pe locul 832 în lume. Imediat după Revoluţie a plecat în Turcia şi până în 2007 a stat în străinătate, fiind antrenor de tenis şi în Austria şi apoi Germania. Dinu Pescariu l-a convins să revină în ţară şi imediat după a reuşit să o ducă pe Alexandra Dulgheru spre primele două titluri WTA ale carierei: la Varşovia, în 2009 şi 2010.

Din anul 2013 a început colaborarea cu Simona Halep. În 2014 a fost în loja campioanei noastre la victoria fabuloasă cu Serena Williams de la Turneul Campioanelor, scor 6-0, 6-2. A rămas în staff-ul Simonei şi la venirea lui Darren Cahill, iar între 2015 şi 2017 au format o echipă formidabilă. Din anul 2019, Daniel Dobre a devenit antrenorul full time al Simonei Halep, iar apogeul în cariera de tehnician l-a cunoscut la Wimbledon când a fost unul dintre artizanii succesului miraculos al Simonei în faţa Serenei Williams în finala de la All England Club.

Simona Halep, alături de staff la Wimbledon

Cu Daniel Dobre ne-am întâlnit la clubul de tenis pe care îl manageriază. Ne-a primit zâmbitor şi ne-a arătat cum viaţa lui orbitează în jurul tenisului. Nu mai umblă cu Simona Halep la turneele din circuit, dar este extrem de activ. Este director tehnic al Federaţiei Române de Tenis, administrator al unei baze de tenis, dar şi antrenor. Daniel Dobre a acordat un interviu amplu pentru FANATIK în care a făcut o radiografie a tenisului românesc şi a vorbit pe larg despre colaborarea de lungă durată cu Simona Halep.

Omul sub conducerea căruia Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon anul trecut nu a evitat întrebările incomode şi a vorbit despre cum au decis să rupă colaborarea, cât de afectată era Simo de “haterii” de pe internet, dar şi despre relaţia dintre Halep şi Toni Iuruc, iubitul Simonei. În cele ce urmează, un interviu eveniment cu Daniel Dobre, omul care a ghidat-o pe Simona Halep spre cel mai important titlu din carieră, Wimbledon 2019.

“Era clar că nu eram dezvoltat tehnic să ajung mai sus în clasament. Am renunţat repede la partea de joc şi am trecut în partea de antrenorat”

Povestiţi-ne cum aţi început tenisul?

– Tatăl meu juca cu prietenii, cum se juca atunci pe ştrand sau la anumite întreprinderi. M-a luat şi pe mine, mi-a plăcut. Existau cursuri de iniţiere, se juca mult la perete. Cred că un an am jucat la perete, nu a stat nimeni să îmi arate multe lucruri. Am început să nimeresc mingea şi am început să jucăm la Tenis Club Bucureşti, cel mai vechi club din România unde am avut norocul şi onoarea să începem cu maestrul Tudorel Bădin, fost campion, maestru emerit. Am rămas acel club până la 18 ani, cred. În afară de un an la Dinamo, acolo am crescut. Împreună cu alţii copii, în atmosfera de club. Atunci era puţin diferit faţă de ceea ce este acum. Acolo trebuia să te califici ca să rămâi. Trebuia să ai rezultate, altfel nu intrai în echipă. Astăzi, cine îşi permite, joacă tenis. Existau selecţii, locuri bine definite, tot timpul trebuia să te califici.

Aţi ajuns cel mai sus pe locul 832 ATP…

– Cam aşa. Jucam foarte puţin pe vremea aceea. Era clar că nu eram dezvoltat tehnic să ajung mai sus. Era clar asta. Şi principalul motiv pentru care am renunţat repede la partea de joc şi am trecut în partea de antrenorat.

“La o vârstă de 20 de ani în care nu ştii încontro te îndrepţi, nu ştiai nici încotro se îndreaptă ţara. Era o oază de siguranţă pentru o perioadă experienţa din Turcia”

Imediat după Revoluţie aţi plecat din România. De ce?

– A fost o decizie destul de spontană. Am fost atunci cu echipa în lotul lărgit al Cupei Davis. Federaţia Turcă a solicitat pentru un ajutor pentru meciul lor de la Izmir, n-o să uit asta. Nea Ticu Viziru mi-a spus să mergem până acolo să îi ajutăm, să vedem ce putem face. A fost o atmosferă plăcută. Ne-am antrenat cu turcii o săptămână. Ei au câştigat meciul. Am fost foarte bine primiţi de oamenii din club şi peste câteva luni am primit un telefon dacă vreau să vin ca antrenor-jucător la Izmir. Nu antrenasem pe nimeni, nu ştiam despre ce este vorba. S-a ivit oportunitatea. Erau nişte bani buni de câştigat pe vremea aceea, pe care nu îi făceai prea uşor în România. La o vârstă de 20 de ani în care nu ştii încotro te îndrepţi, nu ştiai nici încotro se îndreaptă ţara. Era o oază de siguranţă pentru o perioadă. Îmi puteam asigura o sumă de bani foarte bună pentru un start într-un domeniu pe scurt timp.

Aţi stat o perioadă destul de mare în străinătate în mai multe ţări: Turcia, Austria, Germania…

– Cam 17 ani. Această perioadă a fost una de maturizare pentru că am plecat tânăr. A fost o schimbare de schimbare a viziunii despre viaţă, a percepţiilor. Fiecare societate are altfel de reguli. Educaţia era diferită faţă de cum eram noi obişnuiţi în comunism. Chiar şi în Turcia era mult diferită. Aş spune că a fost o perioadă de învăţare şi definire a caracterului. Dezvoltare profesională şi umană. Am întâlnit foarte mulţi oameni, am lucrat cu mulţi copii, fiecare cu educaţie diferită. Fiecare societate are reguli. Dacă în Turcia puteam să ţip la copii, în România mai ţipam, în Germania şi Austria nu prea. A fost perioada de dezvoltare personală care a pus bazele omului care am devenit.

Dulgheru a câştigat singurele turnee WTA sub conducerea lui Dobre: “A fost o sportivă exemplară”

Cum v-aţi hotărât să reveniţi în ţară? S-a spus că Dinu Pescariu a avut un rol important…

– Era o decizie destul de uşoară. Contractul pe care l-am avut cu şcoala din Germania nu era prelungit şi aveam de ales să merg în altă parte în Germania sau să revin în România. În acea perioadă, Dinu Pescariu, un foarte bun prieten cu care am şi jucat pe vremuri, cu care am şi colaborat, a vrut să dezvolte activitatea clubului. A fost de ajuns o discuţie ca să mă hotărăsc să mă întorc. Între a alege să vii într-un loc cunoscut faţă de a fi într-un loc necunoscut în care nu ştiai cum se va dezvolta. A fost o alegere foarte uşoară.

La scurt timp după ce v-aţi întors, aţi condus-o pe Alexandra Dulgheru spre titlurile WTA de la Varşovia în 2009 şi 2010. Cum caracterizaţi colaborarea cu ea?

– Alexandra a fost cireaşa de pe tort după aproape doi ani de încercări cu fetele. A venit ca urmare a unor colaborarări cu succes cu alte fete: Elora Dabija sau Alexandra Damaschin. A fost o perioadă de cunoaştere la feminin, cu băieţii am colaborat înainte pe tur şi o perioadă de testare. Dulgheru a fost o sportivă exemplară şi cu ea am putut să aplic teoriile mele despre pregătire. Toată filosofia mea de antrenor am putut să o aplic cu Alexandra, care a fost o sportivă exemplară pe teren şi în afara lui. Eu sunt foarte pasionat şi am avut o colaborare totală: cu probleme, cu certuri, cum sunt peste tot. Dar acei doi ani au fost o confirmare că modul în care văd eu jocul şi antrenamentul nu sunt greşite. Am mers acolo şi la cererea lui Dinu Pescariu să facem un sportiv de prima sută mondială, că era băiat sau fată nu ştiam.

Alexandra Dulgheru, după succesul de la WTA Varşovia

“Acesta este cel mai important lucru în relaţia cu Simona: ştii pe ce te bazezi când eşti solicitat”

Întâmplător sau nu, aţi apărut în anturajul Simonei Halep în 2013 când a urcat vertiginos spre topurile WTA…

– Urcase deja şi a întrerupt colaborarea cu bunul meu prieten Adi Marcu. În acel an m-a sunat, am făcut pregătirea de iarnă şi de atunci am avut o relaţie foarte bună. Chiar şi înainte am mai avut câteva stagii. Ea şi cu Alexandra (n.r. Dulgheru) s-au antrenat. Au fost perioade în care am fost la turnee împreună. Nu a fost ceva necunoscut pentru niciunul dintre noi. A fost o relaţie foarte stabilă indiferent dacă ai fost împreună ca antrenor-jucător. Adică nu s-a pierdut.

Din 2013 şi până acum sunteţi unul dintre puţinii oameni care au colaborat în mai multe rânduri cu Simona Halep. Cum aţi caracteriza relaţia antrenor-jucător cu Simona?

– Aş completa-o cu o relaţie de la om la om. Dacă nu reuşeşti ca relaţia antrenor-jucător să se transforme într-o relaţie de respect ca persoană, care nu are legătură cu sportul în sine, este greu să o ţii pe o perioadă lungă pentru că se rup legăturile. În primul rând, este o relaţie plăcută şi în afara terenului, de respect şi de încredere. În momentul în care tu ai încredere şi cineva te ajută să îţi fie bine, iar ca antrenor când vezi că eşti bine primit, tratat şi vezi că există progrese, perioadele de întrerupere nu contează. Până la urmă, ştii pe ce te bazezi. Acesta este cel mai important lucru în relaţia cu Simona: ştii pe ce te bazezi când eşti solicitat.

“S-a deschis foarte mult în relaţia cu Darren: vis-a-vis de o anumită timiditate pe care o avea, faţă de relaţia cu presa, faţă de relaţia cu celelalte jucătoare, în relaţia cu oamenii, în general. Şi-a deschis orizontul”

Între 2015 şi 2017 aţi colaborat cu Simona Halep şi Darren Cahill. Cum a fost această postură pentru dumneavoastră?

– A fost foarte simplu şi foarte plăcut. Pentru că, într-o echipă fiecare vine cu plusuri, cu minusuri şi completări. De la Darren ai mult de învăţat. Pe partea de pregătire a antrenamentului sau parte tehnică nu pot să spun că am avut ce să învăţ. Dar pe partea mentală, partea psihologică, partea de comunicare, partea extrasportivă, au fost multe lucruri pe care le-am învăţat şi m-au atras foarte mult. Stilul lor de comunicare, al australienilor, stilul de a trata situaţiile grele este complet diferit faţă de noi, care suntem conflictuali, urlăm, ne certăm, dramatizăm. Ei sunt altfel. Este foarte greu să te schimbi, dar am încercat să preiau aceste lucruri şi a fost destul de uşor. Fiecare ştia ce are de făcut, programul era făcut. Vorbeam aceeaşi limbă, tehnic, tactic. Nu a existat nicio greutate şi nicio sincopă în această perioadă.

Darren Cahill şi Simona Halep
Darren Cahill şi Simona Halep

Se vorbeşte mult despre relaţia Darren Cahill – Simona Halep şi că această relaţie a dus la performanţele fabuloase ale sportivei. Dumneavoastră cum vedeţi colaborarea dintre cei doi?

– O văd mai mult decât una antrenor-jucător. E ca o parte a familiei Simona faţă de Darren şi există acea încredere oarbă în cineva care a reuşit să scoată din tine nu numai pe partea de tenis ce ai mai bun, ci ca om. S-a deschis foarte mult în relaţia cu Darren: vis-a-vis de o anumită timiditate pe care o avea, faţă de relaţia cu presa, faţă de relaţia cu celelalte jucătoare, în relaţia cu oamenii, în general. Şi-a deschis orizontul. A făcut lucruri pe care înainte nu le făcea. Şi atunci, clar că aceste plusuri care îţi împlinesc viaţa te fac să ai şi mai multă încredere în partea profesională. A avut şi rezultate foarte bune, dar a şi… primit recunoaşterea generală prin aceste rezultate. Clar că gradul de încredere şi, nu pot să spun dependenţă, a crescut foarte mult cu Darren. E parte din familie, asta este cel mai definitoriu fel de a descrie această relaţie.

Cum a început colaborarea full-time: “La început am convenit să trecem sezonul de zgură bine şi apoi să mai vedem”

La începutul anului 2019 aţi devenit antrenorul full-time al Simonei Halep după ce colaborarea cu Thierry Van Cleemput nu a reuşit. Cum a început?

– Foarte simplu. Era vorba să plec înainte de Miami, încă de la Indian Wells. M-a întrebat dacă pot să o ajut. Am spus ok şi să mă lase câteva zile în care să mă organizez. Sunt perioade în care din punct de vedere profesional nu poţi să urmăreşti. I-am spus să mă lase să văd ce joacă. Să urmăresc 2-3 meciuri, să pot să îmi fac o idee. Am întrebat, am mai văzut. După ce m-am organizat, i-am spus că pot să vin începând cu Miami. La început am convenit să trecem sezonul de zgură bine şi apoi să mai vedem. La Miami am discutat anumite lucruri despre ceea ce doreşte ea de la această colaborare, ce obiective sunt. Am pus câteva lucruri la punct şi a fost foarte simplu. Ca şi cum n-am lipsit niciodată de acolo. Asta e relaţia. Ca şi cum eşti plecat şi te întorci acasă.

Aţi discutat cu Darren înainte?

– Cu Darren nu am vorbit înainte, dar am vorbit la Miami. Am făcut-o de câteva ori. L-am întrebat dacă e ok cu colaborarea noastră, să îmi spună ce crede şi el. Mi-a spus: «Du-te că are încredere în tine şi cred că veţi face treabă bună împreună». Darren a fost un suport tot timpul. Orice problemă am discutat-o cu el. Şi el discuta cu mine. Şi Simona discuta cu el, nu este nimic de ascuns. Chiar dacă nu a fost prezent full acolo, a fost parte din planurile noastre. Şi atunci a început foarte simplu. Ca şi cum am lipsit o săptămână.

Simona Halep şi Daniel Dobre

Daniel Dobre aka “Jurgen Klopp” după succesul de la Wimbledon: «Măi Simona, după părerea mea, cel mai uşor turneu de câştigat este la Wimbledon»

Aţi fost principalul artizan al victoriei Simonei Halep la Wimbledon…

– Unul dintre, nu principalul. Să nu uităm că totuşi că o echipă are un preparator fizic, un preparator, un psiholog care are un mare rol, doamna Ruzici care e acolo. Şi în spatele lui Jurgen Klopp sunt 20 de oameni care lucrează mai mult ca el pentru acel succes. Dar el este în faţă.

Aţi fost dumneavoastră Jurgen Klopp la Wimbledon, omul din faţă. Cum aţi trăit dumneavoastră şi Simona acel turneu?

– În primul rând, de când am fost cu ea prima dată la Wimbledon, în 2016, când a pierdut la Kerber, am văzut că joacă bine. A avut şi semifinala cu Bouchard în 2014. Adică, se potrivea jocul ei pe iarbă. Şi i-am spus: «Măi Simona, după părerea mea, cel mai uşor turneu de câştigat este la Wimbledon». Totdeauna asta i-am spus: «Nu te chinui 10.000 de ore la Roland Garros, nu ai probleme ca în Australia că mori de căldură pe cimentul ăla. Aici punctele sunt iuţi, scurte, stai jos pe picioare, ai armele bune». Am crezut în chestia asta şi i-am spus. Ne-am dus mai devreme anul trecut. La Eastbourne a fost un turneu bun cu 3 meciuri de simplu, meciuri de dublu. Simona este o jucătoare de turneu. În momentul în care bifează nişte meciuri la rând, îi creşte nivelul incredibil. Şi asta s-a văzut. A avut o parte de tablou destul de grea. S-a văzut şi în meciul cu Mihaela Buzărnescu, mereu e greu să joci în „familie”. Meciul cu Azarenka a fost foarte important din punct de vedere mental. Wim Fissette o ştia şi sunt multe lucruri care apar. Pe măsură ce înainta în turneu şi la ce juca, îţi dădeai seama că are o şansă. Cel mai mare semn de întrebare nu era ce poate să facă Simona, era ce poate să facă Serena în finală. Ăsta a fost singurul semn de întrebare pentru că Serena poate să te bată, să te „omoare” sau poate să aibă o evoluţie normală în care depinde mai mult de tine decât de ea. Deci, din punctul ăsta de vedere, după primele tururi speram şi chiar doamna Virginia Ruzici spunea după meciul câştigat cu Azarenka (n.r. în turul III) mi-a spus că o să câştige turneul. Doamna Ruzici este o mare jucătoare şi are şi ea un ochi.

Bucuria Simonei Halep după finala de la Wimbledon, câştigată cu Serena Williams
Bucuria Simonei Halep după finala de la Wimbledon, câştigată cu Serena Williams

“Eu am mai auzit-o vorbind, ştiu cât de greu îi este să găsească unele cuvinte, mai ales în engleză şi să fie dezinvoltă în faţa unui asemenea public. Ea a vorbit ca şi cum ar fi vorbit cu nepoţica ei de 3-4 ani”

Ştie cum e să câştigi un turneu de Grand Slam…

– Exact. Ştie chestiile astea şi cum merg lucrurile. Nu i-am spus Simonei lucrurile astea, am luat-o meci cu meci, dar deja cu atingerea finalei era pentru ea o împlinire, cu visul mamei şi al ei în copilărie. Totul în finală a fost ca un bonus. Faptul că a jucat foarte bine, că totul s-a potrivit. Le-am luat zi cu zi, punct cu punct, fără mari manifestări de bucurie, de exuberanţă. A avut foarte mare răbdare şi s-a antrenat incredibil de bine în fiecare zi chiar dacă a fost o oră sau o jumătate de oră. Era focusată pe ce aveam de făcut tactic pentru meciul următor. Şi la antrenament şi la încălzire am făcut numai lucruri specifice şi ştia foarte bine ce are de făcut când intră pe teren. A mai vorbit şi Darren cu ea. I-a spus despre fiecare meci în parte, a liniştit-o. Eu am făcut cu ea exerciţii specifice despre tactică pe care ea la fiecare meci le-a aplicat incredibil. Era focusată pe plan, mâna era liberă. În acel moment, ştii ce ai de făcut, mâna te ascultă. Dacă adversarul nu este incredibil sau nu iese din tipare, nu are ce să se întâmple. A fost incredibil, dar în acelaşi timp am fost foarte liniştiţi. Nu am sărit în sus. Se spune că în tenis trebuie să fii umil ca să fii un mare campion. Noi am fost umili. 

La final v-a venit să credeţi? V-am văzut cu ochii în lacrimi…

– Ce m-a impresionat cel mai mult a fost bucuria Simonei şi lejeritatea cu care a ţinut acel discurs care arăta cât a însemnat acea victorie. Câtă energie şi câtă împlinire. Nu poţi să vorbeşti aşa frumos dacă te apasă ceva. Numai un om foarte liber şi împlinit poate să vorbească aşa cum a vorbit ea. A fost incredibil. Eu am mai auzit-o vorbind, ştiu cât de greu îi este să găsească unele cuvinte, mai ales în engleză şi să fie dezinvoltă în faţa unui asemenea public. Ea a vorbit ca şi cum ar fi vorbit cu nepoţica ei de 3-4 ani. Mai mult decât meciul, care după primele game-uri s-a văzut unde merge, aia a fost cea mai mare surpriză. Modul în care ea a vorbit liber.

VEZI VIDEO DISCURSUL SIMONEI DUPĂ FINALA DE LA WIMBLEDON: 

“Poate m-am dezvoltat şi eu odată cu ea, dar nu atât de mult încât pentru perioada următoare să pot oferi ajutor. Mai erau şi alte probleme de ale mele: probleme de familie”

Nu pot să nu remarc. Simona Halep are două victorii cu Serena Williams: în 2014 la Singapore şi 2019 la Wimbledon. Aţi fost antrenorul Simonei la ambele succese cu Serena…

– Aşa este. De fiecare dată am pregătit meciul foarte bine, nu poţi altfel. La Singapore, meciul din grupă a fost câştigat uşor şi tactica a fost de a juca mai multe mingi pe acelaşi colţ, de a o mişca tot timpul pe Serena, de a risca cu serviciul doi. Aici am avut mai mult jocul pe corp. Pe iarbă mingea alunecă şi Serena era destul de greoaie, se dădea greu de lângă minge. Ideea era să returneze mai din spate pe primul serviciu şi să atace serviciul doi al Serenei. Avea ca obiectiv să servească apăsat. De fiecare dată au fost nişte obiective pe care le-am antrenat în şedinţele pregătitoare. O facem cu toate jucătoarele, dar la unele o facem mai mult.

VEZI VIDEO FINALA WIMBLEDON 2019: 

La finalul anului 2019 aţi întrerupt colaborarea cu Simona Halep. Puteţi să ne spuneţi de ce?

– Nu a fost neapărat surprinzător. Simona are o mare calitate şi poate nimeni nu a observat-o. Ea totdeauna a făcut nişte paşi care au dus-o înainte. Şi eu sunt printre primii care i-au spus acest lucru. Indiferent că mă loveşte pe mine sau mă priveşte pe mine. Deciziile pe care le-a luat, indiferent dacă este de antrenor, de preparator fizic, de pregătire au dus-o înainte. Ca atare, i-am spus: «Ai încredere în tine». Vorbind şi cu ea ştiu ce pot să ofer şi ce are nevoie. Ea are nevoie tot timpul să se dezvolte. Poate m-am dezvoltat şi eu odată cu ea, dar nu atât de mult încât pentru perioada următoare să pot oferi ajutor. Mai erau şi alte probleme de ale mele: probleme de familie, care nu m-au lăsat tot timpul să fiu la nivel mental, emoţional, la nivelul la care s-ar fi dorit.

“După părerea mea, eu să fiu în locul ei tot pe „Arti” l-aş alege. Să fim sinceri”

Să fiţi 100% acolo?

– Am fost 100%, dar te mai gândeşti. Ea şi cu Darren au considerat că este mai bine să aibă pe altcineva în echipă. Am discutat, nu s-a întâmplat nimic neaşteptat. Sunt nişte decizii care ajută sportivul. Niciodată eu ca antrenor nu o să îmi pun interesul pe primul loc înaintea sportivului. Sportivul este cel mai important. Ca atare, nu a fost nicio problemă, vorbim în continuare, e totul ok.

În locul dumneavoastră, în staff-ul Simonei a apărut Artemon Apostu-Efremov…

– Da, cred că este şi mai potrivit pentru că este mult mai tânăr, joacă foarte bine, are experienţă la fel de mare ca mine. Este mult mai pozitiv ca mine şi trebuie să o spun.

De ce spuneţi că este mai pozitiv ca dumneavoastră? În ce sens?

– Este mai tânăr, este altfel educat în acest sport. Multe lucruri le preiei şi le dai mai departe. La un sportiv nu trebuie să îi arăţi dezamăgire. Trebuie să îi arăţi că eşti pozitiv, câteodată îţi scapă ţie. După părerea mea, eu să fiu în locul ei tot pe „Arti” l-aş alege. Să fim sinceri. Ca atare, este o chestie foarte normală, de comun acord. Suntem prieteni, nu ne-am certat, sunt bucuros dacă îi merge bine. Rămânem la o relaţie cum am avut-o înainte.

Staff-ul Simonei Halep în 2020: Artemon Apostu-Efremov şi Darren Cahill

Ce spune despre ieşirile nervoase ale Simonei Halep: “Toată lumea ştie că nu este ea cea care vrea să te jignească şi ca atare”

Se discută foarte mult despre ieşirile nervoase ale Simonei Halep în timpul meciurilor la adresa staff-ului. Uneori a cerut să fie încurajată mai mult, aplaudată mai mult. V-au deranjat vreodată aceste ieşiri?

– Cine n-a jucat tenis nu poate să îşi dea seama de emoţiile şi stresul care apar. Sunt oameni care reuşesc să se controleze şi alţii care nu. Sunt oameni pentru care controlul înseamnă un pas înainte, pentru alţii acelaşi control înseamnă scăderea randamentului, când nu te exteriorizezi. Şi ca atare, ştiind aceste lucruri nu te poţi supăra. Acele reacţii nu sunt un afront la tine, sunt reacţii la nişte stări emoţionale care într-o situaţie normală nu apar. Când cineva se comportă frumos cu tine şi e normal, îi accepţi pentru că îţi dai seama de stresul situaţiei. Ea ştie, nu ezită să îşi ceară scuze când se calmează lucrurile. Şi nu ai de ce să te superi. S-a tot vorbit pentru că la noi… Andy Murray a făcut asta ani de zile. Au mai plecat Lendl, a plecat alt antrenor şi şi-a atins obiectivele cu acest caracter. Probabil că dacă nu era aşa nu ajungea numărul 1 în lume. Este foarte uşor să judeci din afară dacă nu ai trecut prin aceste experimente. În loc să te bucuri că s-a întâmplat ceva, tu te iei cu ce a făcut Simona şi ce n-a făcut. Şi Federer s-a certat cu arbitrul şi şi-a cerut scuze, şi Djokovic. Se întâmplă aceste lucruri. E normal că nu sunt roboţi. Fără nicio problemă, fără niciun resentiment apar aceste lucruri. Toată lumea ştie de ce apar aceste ieşiri, toată lumea ştie că nu este ea cea care vrea să te jignească şi ca atare, subiectul este închis pentru noi ca echipă.

Ce faceţi acum după ce aţi încheiat colaborarea cu Simona? Aţi primit oferte să colaboraţi cu alţi sportivi?

– Nu neapărat la acel nivel. Nu sunt o persoană… nu neapărat sociabilă, dar nu intru în contact cu alte persoane sau cu manageri să te cheme, pentru că, în primul rând, întotdeauna am avut ceva de făcut acasă. Consider că una dintre menirile mele a fost să mă implic cât de mult pot la mine acasă. Acasă sunt foarte multe lucruri de făcut. Am început din nou să colaborez cu Federaţia Română de Tenis din postul de director tehnic, cum am făcut-o din 2017. Am un proiect la Iaşi, am acest club ca administrator. Mai colaborez cu câţiva sportivi, băieţi la 18-19 ani. Încerc să rămân activ. Nu este vorba de a sta şi de a pierde timpul.

Cum comentează alegerile lui Florin Segărceanu din Fed Cup: “Nu este matematică de universitate, este foarte simplă treaba”

În ultimul meci de Fed Cup, în care România a jucat împotriva Rusiei, a fost un adevărat carusel al emoţiilor. S-a ajuns în decisiv, iar Florin Segărceanu le-a ales pe Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse să intre pe teren. O decizie foarte discutată în spaţiul public. Cum este pentru un antrenor să ia aceste decizii în momentele de tensiune maximă?

– Foarte greu nu este pentru că tu nu poţi să te bazezi decât pe ce ai. Ai patru sau cinci jucătoare. În momentul în care se termină ultimul meci de simplu, toată lumea este în vestiar. Am fost acolo de atâtea ori. Şi te apuci şi întrebi:  «Cine e numărul 1?» Raluca Olaru. «Cum te simţi?», « – Mă, doare spatele». Bun. «Cine e numărul 2? Poţi să joci» X. «- Da, dar eu am jucat cu ea foarte bine». Ţii cont de chestia sta? Deciziile sunt foarte simple. Iei decizia pe baza realităţii din momentul acela. Acele 10 minute. Nu te gândeşti ce a fost toată săptămâna sau ce va fi peste 2 ani. Ca atare, tu ai nişte planuri, iar în momentul în care trebuie să dai echipa apar nişte factori, nu poţi să iei decizia decât pe baza a ceea ce simt jucătorii. Ei simt. Pe baza lucrurilor pe care le ştii, iei decizia. Nu este o mare filozofie. Toată lumea spune că au fost cele mai greşite decizii, dar nu ai de unde să ştii ce a fost în vestiar. Am o echipă: Ruse-Jaqueline, au jucat bine, au făcut o finală la Bucureşti şi au câştigat un turneu. Au rezultate împreună. Le bag sau nu? Sau bagi două jucătoare care nu au jucat niciodată împreună? Nu este matematică de universitate, este foarte simplă treaba. Analizezi la rece, te decizi de comun acord cu sportivele, vorbeşti cu ele, iei ultima decizie şi cu staff-ul tău, dar această decizie luată pe realitatea momentană a celor 10 minute şi pe ceea ce simt jucătoarele.

Meciul de tenis dintre perechile Jaqueline Cristian/Gabriela Ruse – Anna Blinkova/Anna Kalinskaia, din cadrul intalnirii Romania – Rusia, din play-off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup, eveniment gazduit de Sala Polivalenta din Cluj-Napoca,

“Este foarte normal ca în unele momente jucătorii şi jucătoarele să pună interesul personal în faţa interesului echipei. Aaa, că n-ai venit niciodată în carieră să joci? Asta e altceva şi poţi să faci un reproş”

Principalele rachete ale României au lipsit: Halep, Begu, Niculescu. Nu se întâmplă doar la noi. Care sunt motivele pentru care numele mari deseori evită să participe la Fed Cup? Este un consum mental, fizic…

– Nu cred că este vorba de a evita. Fiecare mare jucător, în funcţie de momentul carierei în care se află. Există obligaţia aceasta de a avea meciuri în Fed Cup pentru a fi la Olimpiadă. Dacă eşti interesat, vii, dacă le-ai făcut, poţi să mai lipseşti. Dar este vorba despre gestionarea carierei. O luăm ca exemplu pe Irina Begu, care vrea să urce în clasament. Pentru o jucătoare la 29-30 ani, un an pe tur în primii 50 înseamnă 1,5 – 2 milioane de dolari. În primii 100 înseamnă 1 milion, în primii 150 poate însemna 500.000 de dolari. Te gândeşti. La Fed Cup nu poţi să câştigi aceşti bani niciodată. Sunt sume limitate, acolo joci efectiv că vrei să ajuţi echipa, că vrei să te vadă toată lumea şi că ţii la ţara ta. Şi o faci. Dar la un moment dat te gândeşti. «Eu mâine mă las de tenis? Din ce trăiesc?» Este foarte normal ca în unele momente jucătorii şi jucătoarele să pună interesul personal în faţa interesului echipei. Aaa, că n-ai venit niciodată în carieră să joci? Asta e altceva şi poţi să faci un reproş: «Ai fost ditamai jucătorul şi nu ai jucat niciodată pentru ţara ta». În momentul în care ai 20-30 de meciuri jucate este absurd să te apuci să critici pentru că este de înţeles. De ce se retrag jucătorii de fotbal de naţională şi mai joacă la club încă 10 ani? Pentru că au alte obiective. Poate şi-au împlinit visurile cu naţionala şi vor altceva. Şi atunci, poate o să mai joace la anul, nu ai de unde să ştii, dar în acest moment trebuie respectate şi susţinute în ceea ce îşi doresc. La noi asta lipseşte, să susţinem acţiunile sportivilor, oricare sunt ele. Pentru că tot sportivii noştri sunt. Şi întotdeauna găsim motive să îi judecăm şi să îi tragem în jos prin felul în care ne comportăm faţă de ei, scriem despre ei, le pătăm imaginea prin vorbele noastre.

“Simona vrea, indiferent că pierde sau câştigă, să fie respectată ca om. Am auzit multe critici: «Simona Halep este o proastă, nu a văzut niciodată Luvru!». Ce legătură are asta cu tenisul? Are vreo legătură cu tenisul?”

Credeţi că îi afectează ceea ce se scrie în ziare? Pe internet, pe reţelele de socializare?

– Foarte mult.

Din experienţa dumneavoastră cu Simona. O afectează ce se scria despre ea? Ca o paranteză, aţi spus în urmă cu câteva luni că nu va veni la nicio emisiune din România…

– Exact. Despre asta era vorba. Pentru că vrea, indiferent că pierde sau câştigă, să fie respectată ca om. Am auzit multe critici: «Simona Halep este o proastă, nu a văzut niciodată Luvru!». Ce legătură are asta cu tenisul? Are vreo legătură cu tenisul?

“Nu ştiu dacă citeşte ceea ce se scrie sau dacă o face, o face foarte rar. Dar vine un prieten, cineva din familie: «Ai auzit ce a spus X despre tine?» Nu îţi cade bine”

Dar, nu are tăria asta să treacă peste ceea ce scriu unii fani sau hateri?

– Ba da, are această tărie de mult timp. Nu ştiu dacă citeşte ceea ce se scrie sau dacă o face, o face foarte rar. Dar vine un prieten, cineva din familie: «Ai auzit ce a spus X despre tine?» Nu îţi cade bine. În momentul în care tu, ca om, n-ai deranjat pe nimeni… ok, ai pierdut un meci, dar nu poţi tot timpul să te bagi, să scrii când îţi convine să urci pe cineva în slăvi şi când pierde să îl faci ca şi cum nu a existat. Este şi un ton moderat de mijloc. Dacă aţi ascultat un comentariu la englezi vă daţi seama. Ok, a pierdut Anglia, mai scriu şi ei urât, dar există o anumită decenţă care de de multe ori se pierde. Până la urmă nimeni nu pierde un meci voit.

Dacă îmi permiteţi. De multe ori aceste critici nu vin din partea presei, ci din partea unor utilizatori…

– Corect. Ele sunt generate şi de conţinutul articolelor, de titlul articolelor. Nu este că cineva scrie de la sine ceva, ci comentează ceva. Comentează o idee, o afirmaţie un fapt. A fost mult mai bine în ultimul timp, nu pot să spun. Şi vis-a-vis de Simona au fost mult mai plăcute articolele şi comentariile, dar clar că afectează. Mai ales fetele. Un sportiv de performanţă se luptă cu foarte mult stres. Tu vii după un meci cu Muguruza. Chiar vorbisem după meci la un post tv. Stai, cum a spus doamna: «I s-au spulberat visele». Şi am spus: «Doamnă, cum adică s-au spulberat?». Meciul ăsta trebuia să se încheie la egalitate la cât de frumos a fost. A fost un meci incredibil în care Muguruza a câştigat trei puncte în plus. Ce sunt alea? Nimic. Tu ca jucător eşti afectat de acel puţin care ţi-a lipsit. Dacă mai vine cineva şi pune gaz pe foc cu două, trei comentarii de genul ăsta, clar că suferi mai mult. Dar, marea majoritate au învăţat să se protejeze şi să gestioneze astfel de situaţii.

“La Jocurile Olimpice eu cred că va fi trup şi suflet pentru obiectiv. Indiferent dacă va fi simplu, dublu, dublu mixt”

Pentru Simona Halep obiectivul anunţat pentru acest sezon este o medalie la Jocurile Olimpice. O ştiţi foarte bine, poate aţi şi pregătit acest obiectiv anul trecut. Cum vedeţi competiţia de la Tokyo?

– Este foarte departe.

6 luni, chiar atât de departe?

– Aţi văzut cine a câştigat Australian Open, Sofia Kenin. Pot să spui ce va fi peste 6 luni? Poate va fi o Serena dominatoare, poate va fi Osaka, poate va fi Simona. Fiecare are şansele ei. Este foarte greu să prezici un rezultat peste 6 luni când suntem în început de sezon. Ierarhiile nu s-au stabilizat, nu s-a stabilit cine este în formă şi cine nu. Bencic, Serena şi Kenin pierd la Fed Cup. Dar, prin prisma experienţei cu Simona, care în momentul în care îşi propune ceva, trage pentru acel obiectiv. Eu cred că va fi trup şi suflet pentru obiectiv. Indiferent dacă va fi simplu, dublu, dublu mixt.

“Simona mi-a scris şi mi-a şi spus: «Sper să nu vă supăraţi pe mine. Şi dacă voi mai avea nevoie, să fiţi acolo pentru mine». Bineînţeles. Nu ai de ce să spui «nu»”

Vă vedeţi colaborând şi în viitor cu Simona Halep?

– Asta mi-a scris şi mi-a şi spus: «Sper să nu vă supăraţi pe mine. Şi dacă voi mai avea nevoie, să fiţi acolo pentru mine». Bineînţeles. Nu ai de ce să spui «nu». Va depinde şi de situaţia mea profesională, familială, dar clar că în momentul acesta, cineva de calibrul Simonei, cineva cu care te-ai înţeles bine, normal că te gândeşti. Eu cred că este pe mâini bune şi n-ar avea nevoie să schimbe ceva. Sper să aibă un sezon bun, a început bine şi m-aş bucura să ia o medalie olimpică. Partea cu Olimpiada e importantă pentru ea.

Daniel Dobre

Domnul Ion Ţiriac a venit la Federaţia Română de Tenis. Credeţi că se pot rezolva o parte dintre probleme odată cu venirea dânsului?

– Păi deocamdată nu le-a rezolvat pe cele care trebuie deşi s-a implicat foarte mult. Este normal, justiţia este justiţie şi nu poţi să îi influenţezi mersul. Dar unele probleme s-au rezolvat vis-a-vis de infrastructură, câteva proiecte şi pe partea informaţională, proiecte cu sportul în şcoli. Chiar aş vrea să vă spun că l-am văzut foarte interesat şi implicat în tenisul din România şi că energia lui la vârsta lui este incredibilă. Toată lumea ar avea de învăţat. Este incredibil câtă energie acordă acestei activităţi care nu îi aduce nimic, poate numai probleme.

“Dacă eşti prea sensibil, s-ar putea să te lovească prin ceea ce spune, dar vezi că nu o face cu răutate şi o face pentru binele tău”

Dânsul este şi un apropiat al Simonei Halep. O ajută sfaturile pe care i le dă domnul Ţiriac?

– Contează foarte mult. El este un om cu o experienţă foarte vastă, nu doar în tenis, ci şi uman. Şi, eu am avut ocazia să stau şi să îl ascult şi de fiecare dată ai ceva de învăţat de la el. Are un mod mai dur de a prezenta lucrurile, are un mod mai direct. Dacă eşti prea sensibil, s-ar putea să te lovească prin ceea ce spune, dar vezi că nu o face cu răutate şi o face pentru binele tău. Atunci începi să accepţi anumite lucruri. Cred că Simona ştie asta şi îl respectă foarte mult.

Simona Halep, cu trofeul de la Wimbledon pe aeroportul Otopeni, fiind întâmpinată de Ion Ţiriac

Vorbeam de toată presiunea mediatică. Dumneavoastră aţi simţit o presiune în plus în momentul în care aţi devenit antrenorul Simonei?

– Clar că simţi, dar poate la început bagi un pic în seamă. Apoi trebuie să fii tu. Eşti într-o rutină şi într-o bulă a ta în care uiţi că sunt atâţia ochi pe tine. Şi la meci la fel. Eşti aproape în transă, ca sportivul. Tenisul se joacă în transă, eşti într-un tunel. Chiar dacă mai auzi stânga-dreapta ce se întâmplă. Nu a fost o chestie neplăcută, dar nu pot să spun că m-a afectat ca viaţă. Au fost oameni care m-au oprit pe stradă, mi-au urat succes, m-au oprit copii. Nu am simţit presiune, dar într-adevăr, trebuie să încerci să fii la cel mai înalt nivel că până la urmă dacă ea joacă prost, suferă toată lumea. Trebuie să fii pregătit să faci faţă la toate provocările care sunt acolo. A fost o chestie normală.

“Mi se pare că relaţia cu Toni Iuruc a venit la momentul potrivit, a venit cu avantaje. Nu ştiu ce dezavantaje aş vedea. Să o văd fericită şi pe teren şi în afara terenului este cel mai plăcut lucru”

S-a scris mult despre iubitul Simonei Halep, Toni Iuruc. Au fost multe comentarii dacă prezenţa sa la turnee este sau nu benefică? Dumneavoastră cum vedeţi acest fapt?

Mi s-a părut mai mult benefică relaţia. Mi s-a părut o împlinire a vieţii ei. Orice om nu este definit de viaţa sa profesională, ci are şi o viaţă personală. Mi se pare că relaţia a venit la momentul potrivit, a venit cu avantaje. Nu ştiu ce dezavantaje aş vedea. Să o văd fericită şi pe teren şi în afara terenului este cel mai plăcut lucru. Un om fericit are de dat şi altora din fericirea lui. Asta este ceea ce pot să vă spun despre acest lucru.

Vorbind de problemele din ţară, suntem foarte aproape să rămânem fără turneul WTA. Cum vedeţi această situaţie în condiţiile în care România înseamnă ceva în tenisul mondial datorită Simonei şi a celorlalte fete?

– Este constant în ultimii 10 ani să avem prezenţe în topurile WTA. Sunt lucruri care, să spunem, influenţează activitatea sportivă. La noi la Federaţie există şi problemele de legitimitate de 4-5 ani. Aceste contestări nu s-au rezolvat. Tenisul este un sport al unei bunăstări sociale. Dacă această bunăstare nu există, este foarte greu să faci. Din păcate, în România, pe parte de sport n-am făcut nimic în ultimii 30 de ani. Încet, încet, tot ce-a fost s-a pierdut. Sunt baze în paragină, sisteme în paragină. Foarte mulţi au ieşit din sistem pentru că nu îşi găsesc locul. Marile naţiuni încearcă să atragă foşti sportivi de performanţă în sistemul de antrenorat, manageriat. La noi nu există aşa ceva. Şi, cum nu există un program clar pentru sport, tot ce se face se face pe parte privată: părinţii, cluburile, sponsori care ajută. La nivel central COSR încearcă, vedem şi acolo ce penurie de medalii există. Ne-au ajutat şi pe noi, cei de la FRT. La nivelul Ministerului, fondurile sunt insuficiente. Trebuie să vă spun că banii pe care ar trebui să ni-i dea MTS-ul sunt 900.000 de euro pe an. Iar în aceşti bani intră salariile angajaţilor, tot. În condiţiile în care Turcia are 15 milioane şi n-are niciun jucător. Nu vorbim de alte ţări. Este insignifiant ce primeşti, dar şi acei bani ar fi buni dacă ar veni. Guvernul s-a mai mişcat, a mai dat câteva ordonanţe. Este foarte greu pentru că este nevoie de nişte proiecte viabile şi ai nevoie de relaţii ca să le aplici. Dacă sportul ar fi o prioritate, s-ar putea face multe lucruri. Bani s-ar găsi, există multe cluburi şcolare, cluburi municipale dacă Federaţia ar putea să le preia. Tenisul este foarte scump în momentul în care treci pe fază de performanţă, faza înaltă. În faza de iniţiere, nu este chiar atât de scump. Foarte rar poţi să vezi pe cineva dacă părinţii nu îl aduc la tenis. Ca şi căutător de talente eşti restricţionat.

Toni Iuruc şi Simona Halep
Toni Iuruc şi Simona Halep

“Există nişte probleme clare de organizare care te duc ca din luna aprilie să nu mai poţi să faci niciun turneu în România”

Poate o altă problemă este că după ce sportivul ajunge la un anumit nivel, costurile sunt imposibil de suportat de părinţi?

– Sunt mari, sunt foarte mari. Mai este şi o altă problemă în România. Foarte mulţi părinţi, că au sau nu au bani merg pe varianta unu la unu. În toate alte ţări există un sistem de club, un sistem de echipă. Ne punem trei – patru părinţi, în loc să plătească un părinte, plătesc patru părinţi un antrenor. Acel antrenor pleacă la competiţie cu patru copii. La noi pleacă fiecare părinte cu fiecare copil şi costurile cresc exponenţial, deci există şi o parte de încăpăţânare. Bun. Poţi să mergi unu la unu când eşti locul 400 mondial, dar când tu eşti numărul 800 nu te deranjează să mergi într-o grupă. Asta este o altă mentalitate, neschimbată la noi. Soluţii sunt şi chiar încercăm acum la Federaţie să mai schimbăm, inclusiv infrastructură. Vechiul Tenis Club unde am început este pe hartă şi poate fi reconstruit cu ajutorul Primăriei, în spate la Operă. FNI are deja banii pentru a construi o bază frumoasă la Fondul Naţional de Tenis în spate. Încercăm să ne mişcăm.

Cu Arenele BNR este o situaţie delicată în continuare…

– Nu cred că s-a ajuns la un consens şi nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. Noi ne dorim… Nu s-a făcut nimic în ultimul timp, sunt foarte multe blocaje, foarte multă rezistenţă în sistem.

De ce există acest blocaj între FRT şi Ministerul Tineretului şi Sportului? Această problemă există deja de 4-5 ani. Ajutaţi-ne să înţelegem ce se întâmplă acolo?

– Din cauza unor interpretări greşite a legii sportului în 2001 au fost 22 de federaţii care la un moment dat nu au mai înscris la Judecătorie şi nu au mai avut avizul pentru cluburile nou-afiliate. 21 de federaţii şi-au rezolvat problema imediat prin reafilierea cluburilor, iar la FRT a fost un contestatar, domnul Vecerdea. Care este substratul nu înţeleg. Domnul Vecerdea a fost candidat, a vrut să fie preşedinte, vicepreşedinte. Nu a fost ales indiferent de felul în care s-a votat. În ultimii 4 ani a candidat tot timpul. Nu a fost ales, nu a fost nicio problemă, totul a fost foarte democratic. Fiecare club votează de sine stătător. De ce se merge în continuare nu ştiu. Din cauza acestor contestaţii în instanţă, există acest blocaj. Ultimele alegeri au fost făcute cu avizul Ministerului. Judecătoria a înscris noua conducere, după care au venit multe contestaţii. Este şi greva justiţiei şi situaţia se tot amână. Cert este că s-au pierdut foarte mulţi bani, multe proiecte şi având în vedere că formatul de Fed Cup sau Davis Cup s-a schimbat, pierzi bani. Până acum am avut noroc, am jucat mai mult acasă. Federaţia a reuşit să îşi asigure prin aceste evenimente cât de cât o finanţare. Dacă COSR n-ar fi ajutat Federaţia cu turneul şi cu sportivii. Ce interese sunt în spate, nu pot să spun. Cert este că totul este blocat.

Arenele BNR, în paragina

Suma spuneaţi că este de 900.000 de euro pe an?

– Da. Totuşi, sunt 3 ani şi jumătate – 4 ani. Bani pierduţi. Vă spun altceva. Am avut o întâlnire cu comisia de arbitri. Ei nu mai vor să lucreze. Arbitrii au un barem foarte mic, care nu a mai fost actualizat din 2010. Ei primesc pe zi 130 de lei, impozabili. Şi stau de la ora 09:00 până la 12:00 noaptea pentru banii ăştia.

Adică stau în turnee, competiţii, chiar şi de un nivel mai scăzut?

– Turnee, competiţii. Toate trebuie să aibă un arbitru. Indiferent dacă sunt naţionale, internaţionale. Din aprilie ei nu mai pot să lucreze. Nu putem să le dăm aceşti bani. Asta ar însemna să crească sumele de înscriere la turnee. Eu vara iau 50 de lei de la un copil. La 30 de copii înseamnă 1500 de lei. Arbitrul dacă vine 5 zile şi îi dau 200 de lei mi s-au dus banii. Trebuie să plătesc mingi, teren, ş.a. Deci noi trebuie să creştem taxe. Taxe nu putem să creştem decât în Adunarea Generală şi ea în acest moment nu există sau nu funcţionează. Nişte probleme clare de organizare care te duc ca din luna aprilie să nu mai poţi să faci niciun turneu în România. Nu mai ai arbitri? Ce faci? Cum rezolvi problema? Nimeni nu se întreabă.

“Acum numărul 1 probabil că nu o să avem în 1000 de ani, dar sper să avem. Ne uităm câţi lideri mondiali au fost şi din câte ţări”

Într-un asemenea sistem, cu toate defectele lui, cum este posibil să avem lideri mondiali în tenis ca Simona Halep, Horia Tecău?

– Sistemul este imperfect dacă îl luăm ca total, dar părţi din el funcţionează foarte bine. Una dintre principalele părţi funcţionale este pasiunea părinţilor şi a sportivilor şi calitatea lor. Poţi să ai cel mai bun sistem, dacă nu ai calitate şi pasiune, nu se întâmplă nimic. Al doilea factor care ne duce acolo este că în România există specialişti foarte buni. Copiiii învaţă un tenis bun, plăcut, modern. Al treilea factor este puterea exemplelor. Noi am avut mari campioni. Nici înainte nu erau baze materiale de mare anvergură. Pe timpul comunismului în Bucureşti aveam trei săli în care jucam: pe parchet, pe covoare. Ai tradiţie, calitate şi pasiune şi un segment de specialişti, încă îi mai ai. Toate la un loc, când factorii se întâlnesc şi se completează unul pe altul, duc la aşa ceva.

Cum vedeţi viitorul dumneavoastră în antrenorat? Luaţi în calcul să lucraţi cu un alt sportiv?

– Mai mult mi-ar plăcea să ajut alţi antrenori. Mi-ar plăcea să putem forma noi antrenori din România. Antrenori moderni care să fie adaptaţi cerinţelor de azi. Să nu uităm că din urmă vine o altă generaţie, nu a Simonei Halep. Sunt alte schimbări: metode de predare, pregătire fizică, social media. Mi-ar plăcea ca şi aici să beneficieze lumea de ele. Doresc să modernizăm toată gândirea, felul în care se antrenează în România. Toată lumea vine la tenis să fie noua Simona Halep sau noul John McEnroe. Dar este unul la un milion sau la zece milioane care ajung acolo. În schimb, tenisul oferă alte beneficii. Părinţii nu văd lucrurile astea. Poţi să mergi cu bursă în străinătate. De cealaltă parte, dacă devii antrenor: o oră de tenis costă 100-150 de lei. În ce alt domenii iei banii ăştia atât de repede? De multe ori părinţii neglijează aceste aspecte şi văd succesul doar în turnee şi în clasament. Toate chestiile astea trebuie date mai departe. Mi-ar plăcea să mă implic în această direcţie. Mi-ar plăcea să formez noua generaţie de antrenori, să îi dezvolt mai mult decât am fost noi. Am trecut prin colaborările cu sportivii, mi-au plăcut, au fost benefice.

Cum arată viitorul tenisului românesc fără Simona Halep? A spus şi ea că se consideră deja pe final de carieră…

– Trebuie să ne gândim că la Fed Cup am văzut nişte jucătoare bunicele. La 20 de ani să fii pe locul 100 şi un pic ai şanse să urci. În spate şi la băieţi există nişte băieţi de 17-18 ani care bat la porţiile locurilor 200 ATP. Avem o generaţie bună la 14-15 ani. Nu arată rău. Acum, ştiţi cum e… Ne gândim la ţările care au o mare tradiţie. Ce face Suedia? Ce face Cehia? La băieţi avea tot şi acum… Există perioade în procesul de dezvoltare a jucătorilor care lasă de dorit. Nu neapărat sistemul este prost. Lipsă de talente, lumea merge mai puţin la sport. Tenisul este un sport foarte greu. Îţi ia ani, necesită efort, necesită bani, necesită renunţare. Cine renunţă la tot confortul şi la provocările pe care ţi le oferă viaţa actuală care sunt o groază pentru un copil? Eu nu pot să spun nici că viitorul este roz, nici negru. Va depinde foarte mult ce face şi Federaţia. Încercăm să creem un sistem mai bun de depistare a talentelor, să dezvoltăm activitatea sportului de masă. Dacă reuşim să perfecţionăm mai bine antrenorii, automat vom avea jucători mai buni. Suntem într-o zonă medie de performanţă, cu şanse să ajungem cu câţiva sportivi buni. Bine, acum numărul 1 probabil că nu o să avem în 1000 de ani, dar sper să avem. Ne uităm câţi lideri mondiali au fost şi din câte ţări. Dar, în top 100 şi la băieţi şi la fete sperăm. Dacă în ultimul timp eu în ultimul timp am fost mai negativ, încerc să mă schimb, să fiu mai pozitiv şi spun că încercăm să nu pierdem contactul cu lumea tenisului mare.

  • 2 WTA este locul ocupat de Simona Halep

  • 35,852,794 de dolari a câştigat Halep din premii în carieră

  • 19 titluri WTA a câştigat Simona Halep

 

 

Închide ×