Sport

Daniel Ghiță îl provoacă pe Moroșanu: „Se chiloțărește la tv și mulge vaca!” Îl compară cu Mircea Badea

Daniel Ghita il provoaca pe Morosanu Se chilotareste la tv si mulge vaca Il compara cu Mircea Badea
Daniel Ghiță l-a ridiculizat pe Cătălin Moroșanu și l-a lăudat pe Mircea Badea

Războiul declarațiilor dintre Daniel Ghiță și Cătălin Moroșanu continuă fără menajamente. Ghiță l-a criticat încă o dată pe „Moartea din Carpați” pentru că fuge de lupta din ring și preferă să apară la emisiuni televizate. Mai mult, Ghiță l-a comparat pe Moroșanu cu prezentatorul tv, Mircea Badea, cel despre care a spus că îl respectă mai mult pentru faptul că a avut curaj să intre în ring împotriva unui profesionist.

Daniel Ghiță îl ia peste picior pe Cătălin Moroșanu: „Pe mine nu scrie un preț”

Daniel Ghiță a spus despre Moroșanu că a preferat o carieră în televiziune, lucru pe care el l-a refuzat: „Când mergi să te chiloțărești la TV, pe bani grei, înseamnă că ai un preț. Pe tine scrie că ești de vânzare pentru prețul respectiv. Dacă alege să meargă la show să construiască toalete și să mulgă vaca, e alegerea lui. Să sperăm că nu se victimizează iar că s-a luat Ghiță de el. Unde sunt adevărații luptători? În ziua de azi, dacă afirmi ceva este un “atac personal”, dramă și victimizări la TV. Ghiță are ceva cu noi! Nu, nu am cu nimeni. Am curajul să spun lucrurile în față, așa cum sunt ele”, a spus „Samuraiul”, pentru ziarulincomod.ro.

„Mă deranjează că minte și că încearcă să facă pe “victima”, că eu îi cer bani mulți pentru o gală, când unicul care face orice pentru bani este chiar el. Eu am refuzat chiloțăreală pe bani grei. Pe mine nu scrie un preț. Nu stau în vitrină, de vânzare, pe o sumă de bani. E mare diferență. Eu sunt luptător adevărat și respect acest sport, pentru care mi-am sacrificat copilăria și cariera la SPP”, a mai spus Daniel Ghiță.

Cătălin Moroșanu, în timpul emisiunii „Ferma vedetelor”

Daniel Ghiță îl laudă pe Mircea Badea pentru că a avut curajul să urce în ring

Daniel Ghiță a vorbit din nou despre posibilitatea de a îl antrena pe Mircea Badea. Realizatorul tv a urcat în ring alături de campionul national la muay thai, motociclistul „Tedi Emi”: „Mircea Badea are curajul și bărbăția care îi lipsesc lui Moroșanu. Moroșanu are stilul ăla ieftin de a face pe prostul și pe milogul, pentru popularitate și bani.  După ce îți spui propria opinie sau cum stau lucrurile, începe să se victimizeze că îl atacă Ghiță. Denaturează adevărul și realitatea.”

„Mircea Badea își asumă, este bărbat. Nu plânge și nu se vaită ca muierile pe la TV, cum face Moroșanu, doar că spun lucrurilor pe nume, așa cum sunt. Mircea Badea e jurnalist și moderator! Nu sunt fanul lui Mircea Badea, dar vreau să îl antrenez, gratis, pentru că așa ar trebui să fie adevărații luptători, fără frică. Badea putea să se accidenteze grav, dar se ridica, își asuma și stătea ca un bărbat. Au ajuns moderatorii să fie mai bărbați decât Luptătorii K1?! E grav, scuze, mor de râs…”, a fost concluzia lui Daniel Ghiță.

Daniel Ghiță va lupta cu Vondracek la Sala Polivalentă

În așteptarea unei lupte cu Moroșanu, luptătorul Daniel Ghiță se pregătește pentru lupta cu Petr Vondrácek. Duelul va avea loc pe data de 29 martie la Sala Polivalentă din București, în cadrul galei Colosseum Tournament: „Vondraceck este un sportiv bun, nu uitați că l-a bătut pe Ciprian Sora de două ori, în culmea carierei sale! Nu îl subestimez, deloc”.

Daniel Ghiță a lansat un ultim atac pentru Moroșanu, după ce a fost întrebat cu privire la următoarele meciuri în care vrea să lupte: „Badr Hari, Rico Verhoeven, Saki, Benny Adegbui și Moropinocchio. Pe ultimul nu îl consider sportiv de performanță. Eu zic să își schimbe porecla. Iepurașul  din Carpați? Iepurașul de la Ferma Wedetelor (cu w scris)?”

Daniel Ghiță va lupta pe 29 martie cu Petr Vondracek, la Sala Polivalentă din București
  • 62 de meciuri are în carieră Daniel Ghiță, cu 51 de victorii și 11 înfrângeri
  • 40 de knockout-uri are „Samuraiul” în palmares