Rapid a obţinut o victorie entuziasmantă în faţa rivalilor de la FCSB, scor 4-0. Au fost peste 45.000 de oameni pe Arena Naţională, într-un meci care relansează campionatul, chiar înainte de play-off.
Daniel Niculae a lăudat jocul echipei sale, dar preşedintele Rapidului a făcut o reverenţă în faţa propriilor fani la FANATIK SUPERLIGA, spunând că cea mai mare victorie a fost cea din tribune, dincolo de scorul fluviu de pe tabelă:
“Trebuie să rămânem la fel de modeşti, cu picioarele pe pământ. Ne-am bucurat aseară, ne bucurăm şi azi, dar de mâine, la muncă. Nu am realizat nimic deocamdată, mai sunt patru puncte de recuperat.
Trebuie să muncim meci de meci, etapă de etapă pentru a le recupera şi, de ce nu, să trecem în fruntea clasamentului. Dar, bătălia care va fi în play-off va fi pe viaţă şi pe moarte.
Sunt cele mai bune echipe din campionat, cu cele mai bune loturi şi rezultatele pot fi foarte imprevizibile. Rapid este o echipă puternică, se poate bate pentru campionat.
E pregătită pentru a merge în cupele europene. Atâta timp cât suntem pe locul 2 de o perioadă de timp, normal că ne putem bate la titlu. Dar fiecare meci va fi foarte important.
Campioantul va fi foarte strâns. Totuşi, este o distanţă destul de mare, s-a mai micşorat, dar trebuie să ne gândim la Farul acum. E campioana en-titre, o echipă puternică.
FCSB n-a făcut o partidă slabă sau dacă a făcut-o, se datorează datorită echipei mele. Ce m-a surprins în mod plăcut a fost sold-out-ul, suporterii noştri veniţi în număr foarte mare, este foarte greu să umpli Arena Naţională.
Cea mai mare victorie, odată cu cea din teren, a fost în tribune, umplerea Arenei Naţionale. Ţin să îi felicit, să le mulţumesc că sunt alături de echipă. Suntem la început de drum.
În acest sezon am făcut investiţii bune care dau randamentul scontat. Krasniqi este un jucător cu calităţi, care poate da mult mai mult. O să vedeţi cu totul şi cu totul altă faţă a Rapidului. Omogenitatea vine în timp”, a spus Daniel Niculae la FANATIK SUPERLIGA.