FANATIK a anunțat în exclusivitate că Marian Aioani este noul portar al Rapidului. Invitat la cea mai recentă ediție de „Suflet de Rapidist”, președintele Daniel Niculae a povestit cum a fost ales fotbalistul care a ieșit campion cu Farul.
FANATIK a anunțat în exclusivitate și detaliile din contractul lui Aioani cu Rapid. Goalkeeperul născut la Buftea a semnat pe 3 ani și jumătate cu tripla campioană a României, care îi va plăti lunar un salariu în valoare de 12.000 de euro.
„Nu e decât o formalitate, mai rămâne vizita medicală, actele sunt semnate, ne-am înțeles la toate detaliile. E o alegere foarte bună pentru noi. Pentru toată lumea. Și pentru Farul și pentru Rapid.
Într-adevăr, mi-am dorit un portar român, pentru că în Academie avem foarte mulți portari tineri de mare perspectivă și mi-am dorit ca titularul din poarta Rapidului să poată comunica mult mai ușor cu acești portari. Știți foarte bine, îl avem și pe Virgil (n.r. – Drăghia), care e un portar foarte bun, e un tip care deja se gândește la ce se va întâmpla după cariera de fotbalist.
E un tip care transmite foarte multe lucruri bune copiilor. Fiecare își alege un idol. Și de aceea mi-am dorit și am insistat ca portarul din poarta Rapidului să fie român. Și pentru comunicare. Sunt mai multe”, a declarat Daniel Niculae, în exclusivitate la „Suflet de Rapidist”.
În acest sezon de SuperLiga, Marian Aioani a îmbrăcat de 18 ori tricoul Farului, perioadă în care a încasat 25 de goluri. În cinci rânduri, goalkeeperul în vârstă de 24 de ani a reușit să păstreze intactă poarta campioanei.
„Tocmai de aceea ne-am oprit la această variantă, pentru că e portarul echipei campioane, un portar tânăr de mare perspectivă, care se află pe lista selecționerului.
Este un portar din anturajul echipei naționale, cu marjă de progres foarte, foarte mare. E normal să fie obișnuit cu presiunea. E un alt detaliu pe care îl luăm în considerare când luăm anumiți jucători.
Sunt ferm convins că își va face treaba foarte bine și peste trei ani va face și el pasul către o echipă mare în străinătate și sperăm ca odată cu plecarea lui Moldo drumul acesta să fie bătătorit și să ne deschidă mai multe uși în fotbalul important”, a adăugat președintele giuleștenilor.