31 de spectacole în 8 zile și peste 400 de copii și adolescenți cu vârste între 5 și 18 ani ce vor juca concomitent în două săli de teatru, sub ochii a mii de spectatori. Sunt datele celui mai mare Festival de Teatru pentru copii organizat până acum de Academia “Studiourile Buftea”, ce va avea loc între 6 și 13 februarie la Teatrul Metropolis din Capitală.
Cea de-a 4-a ediție a Festivalului de Teatru este organizată, în premieră, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, astfel că intrarea la cele 31 de spectacole va fi gratuită atât pentru membrii familiilor celor peste 400 de cursanți ai Academiei, cât și pentru oricine dorește să fie spectatorul unor piese de teatru demne de marile scene.
Cele 31 de spectacole ridicate de cursanții Academiei “Studiourile Buftea” sunt realizate în funcție de nivelul lor de pregătire, adică începător, mediu sau avansat. Pentru a crea de la 0 cele 31 de spectacole, cursanții au lucrat săptămânal, câte 3 ore, timp de 5 luni, împreună cu trainerii, actori cunoscuți, precum Daniel Nuța, Victoria Răileanu, Silviu Mircescu, Camelia Pintilie, Liviu Cheloiu, Alma Lascu, Ana Maria Moldovan sau Valentin Paraschivu.
Piesele cursanților din anul I de studiu sunt formate din monologuri scrise de ei, cu subiecte actuale, inspirate din viețile lor și puse în scenă cu ajutorul trainerilor actori și al regizorilor de teatru cu care școala colaborează. Scopul pe care l-au avut de atins a fost acomodarea cu termenii din teatru și cu noțiunile de baza ale unui actor în devenire. Pentru mulți dintre ei va fi prima dată când urcă pe scena unui teatru.
Un nivel de dificultate crescut apare în cazul celor care se află în anul II de studiu. Aceștia au ridicat spectacole inspirate din scene de 2 sau 3 personaje din texte clasice de Shakespeare, Cehov, Caragiale, Wedekind etc.
Cursanții din anul III au cea mai grea, dar și cea mai spectaculoasă misiune: să ridice un spectacol profesionist din toate punctele de vedere. Veți vedea pe Scena Mare a Teatrului Metropolis jocuri actoricești, decoruri, recuzită, costume și lumini demne de cele mai mari scene ale lumii.
Spectacolele se vor ține zilnic, între 6 și 13 februarie, începând cu ora 16:00, până la 22:30, iar accesul în sala este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate, Daniel Nuță, actorul Vlad Țepeș din Rise of Empires: Ottoman, este extrem de implicat în educarea copiilor care visează să facă actorie.
”În momentul în care un cursant înțelege că pentru a face actorie, e o muncă zilnică, lucrurile devin mult mai ușoare. Ai nevoie doar de curaj, libertate să spui ceea ce gândești și încredere în propriile forțe. E greu pentru un copil de 13 ani să aibă foarte multă încredere în sine, dar de asta suntem noi acolo, trainerii de la Academia Studiourile Buftea.
Să le oferim încredere, sprijin și o șansă de a greși într-un mediu controlat. Doar din greșeală se învață. Asta le spun mereu. Aaa, și încă ceva, să nu-și irosească timpul”, ne spunea, în exclusivitate, actorul Daniel Nuță.