Life

Daniel Onoriu, primele declarații după 55 de zile de comă: ”Mi-e milă de soția mea pentru cât a pătimit pentru mine”

Daniel Onoriu a petrecut 55 de zile în comă, stă de peste 100 în pat, dar lucrurile se îmbunătățesc pentru fostul campion, ajutorul primit de la soția sa fiind esențial.
03.03.2022 | 12:07
Daniel Onoriu primele declaratii dupa 55 de zile de coma Mie mila de sotia mea pentru cat a patimit pentru mine
Daniel Onoriu, după 55 de zile de comă, e impresionat de felul în care a fost îngrijit de frumoasa lui soție, Isabela / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Luni la rândul, Isabela Onoriu s-a rugat pentru o minune. ”Doar o minune îl mai poate salva! Medicii fac tot ce pot, dar este nevoie de o minune de la Dumnezeu ca să iasă din comă”, ne spunea, cu ceva vreme în urmă, Isabela, soția lui Daniel Onoriu, plângând în hohote. Iar Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile fierbinți și, acum, Daniel Onoriu s-a trezit din comă, iar recuperarea lui merge în direcția bună.

Daniel Onoriu, după 55 de zile de comă: ”Sunt foarte nervos”

În exclusivitate pentru FANATIK, Daniel Onoriu ne-a oferit primele declarații despre starea lui de sănătate după lunga perioadă petrecută pe patul de spital și după ce a depășit situația critică în care era.

ADVERTISEMENT

”Acum sunt bine, dar sunt și foarte nervos, pentru că nu îmi simt partea de sus a picioarelor, de la fund până la genunchi. Când stau în picioare, îmi tremură tot fundul, inclusiv picioarele. Am stat 55 de zile în comă și 105 zile în pat. Am slăbit mult”, ne-a spus, în exclusivitate, Daniel Onoriu.

Cu voce blândă, o voce care mulțumește parcă din ton Divinității că mai își poate alinta soțul, Isabela intervine în conversație. ”L-am mutat de ieri la un centru de recuperare. Sunt fericită că acum se simte mai bine”, ne spune femeia.

ADVERTISEMENT

”E frustrant rău să nu poți să te duci să bei o apă”

Iar Daniel Onoriu, liniștit ușor de blândețea soției, de mângâierile ei, a continuat să vorbească de pe patul spitalului de recuperare medicală și ne-a explicat că e nerăbdător să se recupereze. ”Să dea Dumnezeu să îmi revin. E frustrant rău să nu poți să te duci să bei o apă, să faci niște lucruri banale”, ne-a mai spus fostul campion la raliuri, Daniel Onoriu.

De aceea, recunoaște bărbatul, este foarte silitor când vine vorba de recuperarea sa medicală. Ba chiar, ne-a explicat el, simte că este ciudat că, acum, are nevoie de atenție medicală sporită, perioada scursă de când a intrat el în comă și până și-a revenit fiind una pe care nu a simțit-o deloc.

ADVERTISEMENT

”Cât am fost în comă, nu am visat absolut nimic. E ca și când m-am culcat aseară și m-am trezit azi. Recuperarea medicală va dura vreo două săptămâni. Fac piscină, fac fizioterapie de două ori pe zi. Nu am poftă de mâncare, nu mi-e nici foame, asta mă miră”, a mai explicat Daniel, pentru FANATIK.

Ce vrea să facă Onoriu după ce se recuperează?

Daniel Onoriu și-a făcut, deja, planurile pentru momentul în  care va putea umbla, din nou, fără probleme, iar recuperarea medială se va fi încheiat. ”Primul lucru pe care vreau să îl fac, atunci când îmi voi mai reveni, este să plec într-o vacanță. Cu nevasta mea, cu familia. Undeva unde este cald. În Dubai sau în Seychelles.

ADVERTISEMENT

Dar văd că e cam greu cu avioanele astea care tot cad, și acum mi-e un pic frică. E și război, sper să se calmeze lucrurile astea, e complicat și cumplit”, a mai spus, în exclusivitate pentru FANATIK, Daniel Onoriu.

Chiar dacă a avut o carieră serioasă ca pilot de raliuri, Daniel Onoriu ne-a mărturisit că nu îi este deloc dor să conducă, iar acum chiar detestă mașinile sport și motocicletele. Vrea confort, ne explică el, nu mai vrea adrenalină.

”Nu îmi e doar deloc de condus. M-am lăsat de curse, de sport, definitiv. Mi-am cumpărat trei motociclete puternice, iar acum stau în ploaie, nu le folosesc de niciun fel. Mi-am cumpărat și un Ferrari, am mers cu el vreo 300 de kilometri, nu mai îmi place. Îmi plac mașinile mari, comode, solide, nu mai îmi plac mașinile sport de niciun fel, nu mă mai reprezintă”, ne-a precizat pilotul.

Pilotul, impresionat de tot ce a făcut soția lui, Isabela Onoriu

Daniel Onoriu și Isabela, soția lui, sunt mai uniți ca niciodată, iar fostul campion de raliuri nu ascunde faptul că este impresionat, cu adevărat, de eforturile pe care le-a făcut soția lui pentru el.

”Mi-e și milă de nevasta mea. Săraca de ea face totul pentru mine. Azi noapte, de exemplu, nu am putut dormi de dureri și de supărare că nu pot să mă mișc, iar ea știa parcă tot ce vreau. Venea după mine, mă ducea la baie, îmi aducea fructe. Este o femeie minunată.

Mă simt și prost când o văd cât se chinuiește cu mine, dar ea mi-a spus că este alături de mine și la bine, și la greu. Mi-a zis că, acum, la greu, va fi și mai aproape de mine. Asta înseamnă iubirea și respectul”, a spus, pentru FANATIK, Daniel Onoriu.

În altă ordine de idei, astăzi, 3 martie 2022, Daniel Onoriu și Isabela sărbătoresc șase ani de căsnicie. ”Mi-e milă de soția mea pentru cât a pătimit pentru mine, iar azi facem șase ani de căsătorie. Mă supără că nu pot să îi cumpăr nimic și nici nu mă pricep să cumpăr online. Dar i-am zis să își cumpere orice și-ar dori, o mașină, diamante, orice. Merită, e femeia mea, e iubirea mea!”, a mai dezvăluit el.

Daniel Onoriu a ajuns în comă după o operație de micșorare a stomacului

La sfârșitul anului trecut, Daniel Onoriu și-a dorit o operație de micșorare a stomacului, iar pentru serviciile pe care și le dorea a apelat la o clinică cunoscută în Turcia. După operație, întors în România, el a ajuns la Spitalul Floreasca, cu sângerări interne masive, iar medicii au constatat că situația este foarte complicată pentru campionul de raliu.

Daniel Onoriu a petrecut 55 de zile în comă, a stat 105 pe patul de spital, iar situația lui a fost critică, el revenindu-și în urmă cu doar câteva zile, iar acum face recuperare medicală.

ADVERTISEMENT