Sport

CSA Steaua vrea să transfere un atacant crescut de PSG

Steaua continuă să se întărească. Un atacant francez crescut de PSG a ajuns sub comanda lui Daniel Oprița și va fi testat de tehnicianul roș-albaștrilor în perioada următoare, alături de un alt conațional.  
22.11.2021 | 11:35
CSA Steaua vrea sa transfere un atacant crescut de PSG
ADVERTISEMENT
22-11-2021
09:34

Daniel Oprița va testa în perioada următoare doi fotbaliști de atac, unul dintre ei provenind din academia lui PSG

Doi atacanți care au evoluat la echipe importante din campionatul Franței dau probe la CSA Steaua. Unul dintre ei a fost crescut de PSG.

Este vorba despre Kevin Yoke, un fotbalist care măsoară 1,82 metri și evoluează pe poziția de extremă stângă. Acesta a evoluat în perioada 2018-2020 la echipa satelit a vicecampioanei Franței – PSG.

Ultima echipă la care a fost legitimat este Le Mans, de care s-a despărțit în cest an. Celălalt atacant este Mazire Soula. Cei doi vor fi testați în amicalul pe care roș-albaștrii îl vor disputa pe 24 noiembrie cu Unirea Bascov.

Steaua ocupă locul 6 în liga a doua, ultimul care duce în faza play-off a campionatului. Roș-albaștrii caută întăriri în atac după evoluțiile din primele 13 etape și au decis să aducă întăriri.

Antrenorul Daniel Oprița a dat și primele detalii despre fotbalistul care a ajuns deja în Ghencea și va fi testat în următoarele două săptămâni.

ADVERTISEMENT

Daniel Oprița va da un verdict în două săptămâni și anunță noi transferuri

Steaua are al doilea cel mai slab atac dintre echipele clasate pe primele 10 locuri în liga a doua și acest lucru le-a dat de gândit oficialilor din Ghencea.

Roș-albaștrii au marcat în 13 etape 18 goluri. Doar Concordia Chiajna și Metaloglobus sunt echipele care au înscris mai puțin decât ”militarii”, dintre formațiile clasate în Top 10.

ADVERTISEMENT

Deși are în lot nu mai puțin de 7 atacanți (doar trei dintre ei au și marcat), Daniel Oprița nu este mulțumit de randamentul acestora și a cerut conducerii să-i aducă întăriri.

Primul sosit este un francez. Oprița nu i-a precizat numele, dar a menționat că este atacant și că a jucat la Le Havre, club din al doilea eșalon din Hexagon.

ADVERTISEMENT

”Un jucător din Franța, în spatele vârfului. O să îl testez în următoarele două săptămâni. A jucat la Le Havre, în liga a doua franceză. E de origine algerian, în genul lui Lyes Houri (fotbalist legitimat la Universitatea Craiova – n.r.).

E același om care l-a adus pe Houri, ne-a zis că e mai puternic decât el. Vreau să iau un amical să îl văd mai bine. În iarnă poate mai luăm unul, doi jucători străini. E problema și de buget, atacanții în general cer salarii mai mari”, a declarat Daniel Oprița la Națiunea Stelistă, emisiune realizată de Asociația Steliștilor 1947.

ADVERTISEMENT

Adi Popa este cel mai galonat fotbalist din lotul lui Daniel Oprița

Dacă va fi păstrat, francezul aflat în probe la Steaua, va fi doar al doilea străin din lotul ”militarilor”, după brazilianul Wallace care evoluează în Ghencea încă de când echipa era în Liga a 4-a.

Dintre toți fotbaliștii din lotul stelist, Adi Popa este de departe cel mai galonat. ”Motoreta” a semnat cu Steaua la sfârșitul lunii septembrie și a bifat deja cinci meciuri, deocamdată fără să marcheze pentru roș-albaștrii.

În vârstă de 33 de ani, Adi Popa are în palmares patru titluri de campion (unul cu Ludogoreț și trei cu FCSB), o Cupă și o Supercupă și două trofee ale Cupei Ligii.

ADVERTISEMENT