Sport

Daniel Oprița, deranjat de numărul mic de spectatori de la meciurile Stelei: „Așteptam să vină mai mulți oameni!”

Daniel Oprița, antrenorul celor de la CSA Steaua, a vorbit despre numărul mic de spectatori pe care echipa Armatei îl înregistrează la meciurile din Ghencea.
02.05.2022 | 14:27
Daniel Oprita deranjat de numarul mic de spectatori de la meciurile Stelei Asteptam sa vina mai multi oameni
Daniel Oprița, antrenorul celor de la CSA Steaua, a vorbit despre numărul mic de spectatori pe care echipa Armatei îl înregistrează la meciurile din Ghencea
ADVERTISEMENT

Capacitatea stadionului „Steaua” este de 31.254 de locuri, însă echipa Armatei nu reușește să strângă un număr semnificativ de spectatori pe impunătoarea arenă.

Daniel Oprița, deranjat de numărul mic de spectatori de la meciurile Stelei

Daniel Oprița (40 de ani) s-a declarat dezamăgit de numărul mic de fani care vin la meciurile Stelei jucate pe arena din Ghencea. Acesta și-ar dori să aibă o asistență similară cu cea de la meciul cu Petrolul, disputat pe stadionul „Ilie Oană”.

ADVERTISEMENT

„Așteptam să vină mai mulți oameni. În afară de galerie, care a mers și în deplasări, care a fost numeroasă și a mers peste tot, e adevărat că nu am avut așa… 

Ne-am fi dorit să vină cum au fost ieri la Petrolul, măcar jumătate din stadion. Să ținem cont că stadionul nostru e destul de mare și suntem în Liga 2, e destul de greu să-l umplem, dar la 7-8-10 mii ne-am fi așteptat să avem la fiecare meci, sau cel puțin la meciurile mai importante din play-off.

ADVERTISEMENT

Poate noi, echipa, trebuie să-i facem să vină la stadion, să avem rezultate mai bune, jocuri mai spectaculoase. Mă gândesc și la asta”, a declarat Daniel Oprița, la Pro Arena.

Daniel Oprița speră ca CSA Steaua să poată promova în Liga 1

Totodată, antrenorul „militarilor” speră ca, în viitorul apropiat, Legea Sportului să fie modificată, iar CSA Steaua să aibă permisiunea de a promova în Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

„Așteptăm să se schimbe Legea Sportului, cam asta știu de la cei care conduc. Probabil că cei din conducere au discutat lucrurile astea și au semnale bune”, a mai spus Daniel Oprița.

În prezent, CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1, deoarece regulamentul FRF nu permite unui club departamental să evolueze în primul eșalon.

ADVERTISEMENT

CSA Steaua se află pe locul 4 din play-off-ul Ligii 2, cu 46 de puncte obținute.