Daniel Oprița a sunat adunarea în Ghencea. „Militarii” s-au reunit, iar antrenorul a vorbit despre noutățile de la echipă și a ținut să le răspundă și criticilor.
FANATIK a dezvăluit că Oțelul Galați a vrut să îl pună antrenor pe Daniel Oprița după plecarea lui Dorinel Munteanu. Antrenorul în vârstă de 43 de a vorbit despre acest subiect: „Eu nu am spus nimic legat de Oțelul. Eu nu am discutat așa ceva. A fost o întrebare de la cineva, dar n-am mers mai departe. Nu au avansat lucrurile”.
În cadrul unei emisiuni la Prima Sport, Oprița a fost ironizat de Bogdan Cosmescu, care a găsit o explicație hilară pentru care antrenorul e de aproape 6 ani la Steaua: „Nu pleacă de la măcelărie câinele”. Antrenorul Stelei a ținut să precizeze: „Eu mai am contract cu Steaua un an și jumătate. Vom vedea în vară ce se întâmplă. Am văzut niște discuții că nu pleacă de la măcelărie câinele. Dar ei nu știu totul așa cum se desfășoară. Am avut și altă măcelărie mai bună.
Nici nu vreau acuma să le răspund, dar pe mine dacă nu mă interesa miza și voiam să joc fără miză stăteam pe locul 10 și nu deranjam pe nimeni. Eu trăiesc meciurile, mă consum și vreau să fac performanță”.
Daniel Oprița și-a continuat discursul acid: „Dacă vine un alt antrenor, banii dânșilor pe care zic că îi iau eu, îi va lua altcineva și tot pierd banii ăia, nu îi țin în buzunar. Și tot fără drept de promovare ar fi. Vorbesc de 7-8.000 de euro. Au rămas așa de când a zis domnul Talpan. De ce să spun eu că 3.000, 4.000, 5.000? Nu vreau. Să verifice ei și să controleze dacă sunt 8.000 de euro.
Dar nu e vorba de bani. Pot să iau și în altă parte. Mie nu îmi place așa să schimb locul și să plec după 6 luni, un an, de la o echipă la alta cum fac alții. Eu vreau un proiect pe termen lung și sper în fiecare an că se rezolvă situația la Steaua.
Eu vreau să duc Steaua în SuperLiga și să fiu pe bancă. Nu mi-am terminat treaba aici. Doar că asta nu depinde de mine. Eu am luat echipa de la liga a patra și mi-am îndeplinit toate obiectivele sportive. Nu a fost ușor și a fost un risc și pentru mine”.
Tehncianul „militarilor” se simte ca acasă în Ghencea: „Eu sunt un antrenor care îmi place să fiu lăsat să îmi fac treaba și nu mă duc la orice echipă. Eu vreau să antrenez eu și asta caut. Eu mi-aș dori să rămân la Steaua pentru că m-am atașat foarte mult și de oamenii de aici cu care lucrez, de echipă, de suporteri și de club. Fac 6 ani de când sunt aici și nu e ușor să mă despart. Nu îmi e ușor să plec. Eu așa sunt”.
Steaua s-a reunit în Ghencea, iar Daniel Oprița a vorbit și despre noutățile de la echipă: „Un portar e de la noi de la juniori, iar ceilalți doi sunt 2007. M-au sunat și săptămâna asta vedem dacă rămân. Nu neapărat pentru acum, ci din vară. Pentru că sunt jucători tineri. Vom vedea dacă ei corespund.
Nu am discutat cu nimeni de la club pentru că abia ne-am întors din vacanță. Nu aveam ce să discutăm pentru că programul e făcut, e totul în regulă deocamdată. Nu mă privește pe mine ce se întâmplă la nivel de conducere. Pe termen scurt lucrurile sunt rezolvate”.
Thomas-Răzvan Moldovan a dezvăluit într-un interviu pentru FANATIK că Legea Sportului care blochează promovarea Stelei ar putea fi modificată, iar Daniel Oprița pune presiune: „Am citit și eu ce a zis președintele ANS. Eu sper însă să nu treacă un an. Dacă mai trece un an peste Steaua… Nu avem voie să promovăm de atâția ani”.
Daniel Oprița nu mai așteaptă prea multe întăriri în această iarnă: „Vom vedea dacă mai putem să aducem un jucător. Aș mai vrea un atacant. În momentul ăsta nu îmi permit însă nici jucători liberi.
O să jucăm patru meciuri amicale toate în Ghencea. Jucătorii mei își termină majoritatea contractele în vară, dar asta se întâmplă și alte echipe. Nu putem să facem contracte pe o perioadă mai lungă de un an. Nu ne permitem”.
Oprița e invidios pe echipa despre care s-a vehiculat că ar putea fuziona cu Steaua: „Mai e până la meciul cu Voluntari. Am auzit și eu discuțiile, dar nu știu nimic. S-au întărit și ei. Eu nu îmi permit să iau 7-8 jucători cum au luat ei de la Mioveni, dar nu vreau eu să vorbesc de alte echipe”, a mai explicat antrenorul „roș-albaștrilor” într-un interviu în exclusivitate pentru site-ul nostru.