Problema indisciplinei a fost adusă în discuție deseori de Daniel Pancu, după ce selecționerul și-a încheiat mandatul pe banca naționalei sub 21 de ani a României. Antrenorul a vorbit și despre escapada celor doi fotbaliști de la Rapid, care au asistat la un festival muzical pe litoral în ziua lor liberă.
Imediat după ce Rapid s-a impus în runda inaugurală cu FC Argeș, Andrei Borza și Constantin Grameni au fost în ziua lor liberă la celebrul festival Beach Please.
Ieșirea nu a fost privită cu ochi buni de antrenorul Costel Gâlcă, iar acesta a precizat că astfel de activități ar trebui evitate de jucătorii săi, mai ales că principalul rol al zilelor libere este odihna.
Daniel Pancu a vorbit și el despre acte grave de indisciplină la naționala sub 21 de ani a României. Tehnicianul care a rămas în această vară liber de contract i-a dat dreptate lui Gâlcă în privința celor doi.
„Sunt niște reguli la un club, cum a fost și cu alcoolul. Lucrurile sunt simple, este un regulament. Toți suntem diferiți! Dacă unul preferă să intre în bar, în loc de cofetărie sau în loc să prefere un masaj pentru relaxare, este problema lor. Este un regulament.
Nu discut decât pe regulament. El (n.r. Gâlcă) știe care este regulamentul. Cel mai mult urăsc nerespectarea orei de somn!”.
„Ora de somn influențează cel mai mult randamentul unui sportiv. Dacă vrei să mai faci lucruri interzise și le faci ziua și dormi noaptea… Lucruri interzise adică cum am zis mai sus. Unul să intre în bar, altul în cofetărie. Unul să stea la lăutari, altul la operă sau pe unde vrei tu să te relaxezi.
Depinde de regulament. Au un regulament care ar trebui să spună clar unde pot să meargă. Eu cred că ora la care ar trebui să fie acasă este cel târziu în jurul orei 12 (n.r. 00:00)”, a declarat Daniel Pancu, potrivit Digi Sport.