Daniel Pancu, avertizat după ce a declanșat nebunia în Giulești. Bogdan Baratky scrie despre „noul Rapid, Rapidul lui Pancu”

Rapidul câștigă cu CFR după treisprezece meciuri, dar nu aceasta este știrea zilei. Sau, mai bine zis, nu este cea mai importantă idee cu care plecăm de pe Giulești după meciul cu CFR. Există cel puțin alte trei subiecte peste care ar merita, zic eu, să zăbovim. Și pe care îmi propun să le dezbat în cele ce urmează. Iar ordinea nu este una cronologică; le abordez în ordinea (subiectiv stabilită de subsemnatul) importanței lor.

„Nu e problema jucătorilor, e problema clubului”

Așa a explicat (în rezumat) Pancone căderea echipei din repriza secundă. O problemă cu rădăcini adânc înfipte în mentalitatea clubului. Încep cu asta pentru că mi se pare nu important, ci fundamental. Dar și pentru că este o idee pe care am expus-o de multe ori în ultimii ani și mă bucur că Pancu o confirmă.

Am spus-o, semnez și susțin: cel mai mare eșec al Rapidului din ultimii 4 ani este incapacitatea de a construi un club puternic. Trei titluri în peste o sută de ani nu pot produce o mentalitate de învingător, e evident asta, însă renașterea și ascensiunea rapidă din Liga 5 în Liga 1 au reprezentat o oportunitate în acest sens. Oportunitate nefructificata, complet ratată, în ciuda sumelor cheltuite. Clubul nu proiectează nici pe departe forța și mentalitatea pe care Pancu le-a văzut, spre exemplu, la un CFR mult mai instabil financiar decât Rapidul. Forță proiectată, atenție, nu doar în teren, ci și în afara sa.

Dincolo de rezultate sau trofee, schimbarea acestei mentalități, dacă această schimbare se va produce, va fi marele succes al antrenorului Pancu. Nu e imposibil, dar e greu și complicat, pentru că în mod normal această schimbare pleacă din birourile administrației, nu din vestiar.

Digi24.ro

Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul

Prima repriză a derby-ului cu CFR

E marele câștig al serii. Nu e vorba de scor. Scorul este doar o consecință firească a atitudinii echipei și a modului în care partida a fost abordată. Dorință, pressing, agresivitate, joc ofensiv, pe poartă, ritm și intensitate. Toate la superlativ, mai cu seamă privind retrospectiv la sezoanele precedente. A fost genul de joc pe care Giuleștiul îl aștepta, de care Giuleștiul are nevoie și pe care Giuleștiul îl merită. Și care, mai ales în campionatul României, unul cu ritm scăzut și agresivitate îndoielnică, garantează rezultate.

Digisport.ro

Ion Țiriac, de neoprit: demolează vila fiului său, Alexandru Țiriac

Și, important, Pancu a reușit asta cu un lot foarte puțin schimbat față de sezonul trecut. A câștigat la mijloc forță și travaliu prin Bubanja, dar a pierdut aportul adus de Christensen la construcție. Iar în față, vârful de bază este puștiul Kodor. Așadar nu lotul a schimbat jocul, prin valoarea sa, ci antrenorul.

Cunoașterea lotului, misiune contratimp pentru Pancu

Citez din memorie din declarația lui Pancu de la flash interviu: „Nu îmi cunosc încă jucătorii suficient de bine și va mai dura până îi voi cunoaște. Este nevoie de timp, poate până la finalul turului, poate până în decembrie”. Pancone, nimeni nu iți va acorda acest timp. Nimeni. Chiar nimeni. Niciun antrenor, indiferent de nume sau palmares, nu are atâta timp la dispoziție. Dacă nu îi cunoști încă, va trebui să faceți rapid cunoștință, pentru că până de Crăciun se joacă play-off-ul. Hai să ne imaginăm că la CFR ai fi pretins tot atâta timp pentru cunoaștere; s-ar fi terminat campionatul înainte de finalul procesului.

Dacă la prima idee, cea legată de mentalitatea clubului sunt 100% în barca lui Pancu (mai ales că probabil Pancu m-a găsit în respectiva barcă atunci când el însuși a urcat în ea), pe subiectul cunoașterii lotului simt o doză de alint cu iz de alibi. E poate o explicație și pentru dubla schimbare din minutul 50, la doar 5 minute după pauză, schimbare care nu doar că nu a adus nici un plus pentru Rapid, dar a și nedreptățit un fotbalist (Moruțan) care prin golul din finalul primei reprize simțea că a scos, după foarte mult timp, capul de sub apă.

Repriza care definește noul Rapid

Când am lecturat primul unsprezece, am presupus că Pancu va aborda partida cu două vârfuri, pentru că nu am găsit extrema stânga printre cei trimiși în teren. Am crezut că Rapidul vă juca fără extreme, cu Moruțan în rol de decar, în spatele celor doua vârfuri – Kodor și Dobre. Desigur, m-am înșelat, pentru că surpriza despre care Pancu vorbea la conferința de presa premergătoare partidei a fost folosirea lui Dobre (un fotbalist care își folosește totuși la fel de bine ambele picioare) în stânga.

Așadar, Rapidul a intrat într-un 4-3-3, cu Aioani – Ciobotariu, Graovac, Kramer, Sălceanu – Bubanja, Vulturar, Grameni – Moruțan, Kodor, Dobre. O idee (folosirea lui Dobre în stânga) care s-a dovedit cât se poate de inspirată, Pentru că Dobre a marcat de două ori și l-a dominat categoric pe fundașul central- dreapta (Pantalon).

Dar nici intuiția mea nu a fost complet greșită, pentru că Dobre a marcat două goluri de atacant veritabil. La primul dintre ele (cel din minutul 28), Dobre apare la finalizare în poziție de vârf autentic și marchează cu o execuție de atacant de careu. La cel de-al doilea (minutul 33), Dobre protejează o minge înaltă în stil de pivot și marchează apoi de la marginea careului (profitând și de marcajul larg al aceluiași Pantalon). De fapt, sincer să fiu, de mult timp mă încearcă această idee – Dobre e o aripă complet atipică. Are viteză, are explozie, dar nu are tehnica unei aripi. Nu e genul de jucător de bandă care să își ia „la mână” adversarul direct, să îl „judece” în dribling. Centrarea din bandă (element uzual în arsenalul unei extreme) nu este nicidecum ceva specific lui Dobre. De altfel, golgeterul Rapidului din sezonul trecut are 15 goluri marcate și… nicio pasă decisivă. De oriunde te-ai uita la Dobre, vezi mai degrabă un vârf, sau un al doilea vârf, decât o extremă. Fapt pe care Alex l-a confirmat cu prisosință și cu CFR.

În această formulă, Rapid a oferit spectacol și, în egală măsură, eficiență. Golurile au venit logic, pe fondul dominării, iar dominarea s-a datorat determinării, agresivității și jocului orientat în permanență spre poartă. Nu am găsit, în prima repriză, vreun jucător al Rapidului care să nu se fi ridicat la nivelul echipei, sau al angajamentului impus de Pancu.

Ca și la Botoșani, Ciobotariu a făcut un meci bun ca lateral dreapta și putem spune că și-a adjudecat postul, cel puțin până la revenirea lui Manea. Desigur, noua poziție cere un consum mult mai mare de energie, de aceea Ciobi dispare din joc după minutul 60-70. Vulturar a fost punctul de echilibru al echipei, Grameni metronomul (cu assist la golul de 1-0), iar Bubanja a impresionat din nou prin volumul de joc incredibil (pentru SuperLiga, cel puțin). El aduce ceva ce a lipsit enorm Rapidului la mijloc în sezoanele trecute – forță și agresivitate. El este cel care da tonul și ritmul pressing-ului și face asta pe faza de apărare poziționat sus, la nivelul vârfului. O achiziția foarte bună și necesară.

În față, alte vești bune. Moruțan a adus fantezie și mobilitate, adică exact ce se așteaptă de la el. A făcut golul de 1-0, prin pasa de fotbalist la Grameni și a marcat cu sânge rece golul de 3-0, pe contră. Tocmai de aceea schimbarea din minutul 50 s-a simțit ca o nedreptate, iar ieșirea sa a diminuat sensibil capacitatea echipei de a ține mingea. Despre Dobre am discutat, e cel care rupt echilibrul prin execuțiile sale, iar Kodor promite prin tot ceea ce face că va deveni un vârf de calitate al fotbalului românesc. De la recuperarea sa defensivă pleacă golul 3 al Rapidului, iar aportul său în joc va deveni, nu am nicio îndoială, din ce în ce mai important. Să nu uităm că el nu a mai jucat fotbal până acum la nivel de seniori, iar adaptarea cu ritmul și intensitatea duelurilor va lua timp.

Repriza secundă, un cocktail de mentalitate și lipsă de inspirație

Din tribună, am simțit în prima repriză că jucătorii clujeni sunt moi, poate insuficient conectați, A confirmat-o și Drazic, la flash-interviuri. Iar asta le-a fost fatal ceferiștilor, pe fondul abordării agresive a Rapidului. Ei bine, pauza a schimbat radical totul.

Folha (apropos… sigur e portugheză ce vorbește simpaticul antrenor al clujenilor? Aș paria că am mai auzit dialectul ăsta prin zona Bari…) îi trimite în teren din minutul 46 pe Fica, Biliboc și Camora, iar jocul se schimbă. Pancu schimbă neinspirat în minutul 50; Jambor, deși combinativ, nu are capacitatea lui Kodor de a presa fundașii și de a ține mingea, Petrila are o seară de uitat, iar odată cu ieșirea lui Moruțan rămânem și fără singurul jucător capabil să țină mingea și să creeze pericol cu ea la picior.

Schimbarea e neinspirată, pentru că sigur ea nu a fost discutată la pauză și echipa nu a părut pregătită pentru o partitură fără cei doi. De altfel, în momentul schimbării, Pancu a părut că îi explică ceva lui Moruțan, ceea ce întărește ideea neplanificării acestei modificări. Ghinionul face ca neinspirația să fie imediat taxată cu golul de 3-1 (minutul 51) și de aici au început chinul și emoțiile. Dominarea CFR-ului (echipă complet schimbată după pauză) a fost atât de categorică, încât impresia generală a fost (pe toată durata reprizei), că dacă CFR ar fi reușit golul 2, egalarea ar fi fost doar o chestiune de timp.

Concluziile serii după Rapid – CFR 3-1

Categoric, Rapidul a intrat în epoca Pancu. Fără dubii, antrenorul și-a pus deja amprenta asupra exprimării echipei, care arată o cu totul altă atitudine. Atitudine care va produce fără doar și poate rezultate. Iar dacă pe viitor vom rezista tentației de a schimba doar de dragul schimbării, sau pentru că ne simțim inspirați (să nu uitam… la ce merge, nu umbla!), totul va fi bine. Și nu spun asta din complezență, sau din entuziasmul victoriei, ci pentru că primele reprize din aceste trei etape depun mărturie că suntem martorii unor schimbări de substanță în exprimarea echipei. Și pozitivă in același timp!