Sport

Daniel Pancu îi ia tare pe jucătorii Rapidului: „La mine nu există astfel de lucruri”

Daniel Pancu a oferit un avertisment pentru jucătorii Rapidului după ce a fost numit ca antrenor principal. Ce nu va permite Pacone să se întâmple în vestiar.
28.05.2026 | 12:16
Daniel Pancu ii ia tare pe jucatorii Rapidului La mine nu exista astfel de lucruri
Daniel Pancu îi ia tare pe jucătorii Rapidului după numirea sa ca antrenor. Foto: Facebook Rapid
ADVERTISEMENT

Daniel Pancu este unul dintre cei mai în vogă antrenori români. Acesta a reușit să o ducă pe CFR Cluj pe loc de UEFA Conference League, după ce a preluat echipa într-o situație extrem de dificilă. Totuși, ultima perioadă petrecută în Gruia a fost extrem de dificilă, Pancone purtând un conflict public cu cei din conducere.

Daniel Pancu e noul antrenor de la Rapid

Cum despărțirea de CFR Cluj era inevitabilă, Daniel Pancu a fost deja prezentat la o altă echipă. Mai exact, Pancone este noul antrenor al Rapidului, iar obiectivele sale pentru sezonul ce urmează sunt mărețe. Tehnicianul a fost legitimat, ca jucător, în trei rânduri la formația din Giulești, alături de care a câștigat un titlu și trei Cupe ale României.

ADVERTISEMENT

Dan Șucu l-a numit pe Daniel Pancu ca „principal” în speranța că Rapid va reuși, în cele din urmă, să se califice în cupele europene. FANATIK v-a prezentat pe larg toate negocierile purtate între cele două părți. Totuși, situația din Giulești nu este una tocmai bună, Costel Gâlcă oferind detalii din vestiar.

Disciplina, cuvântul de ordine pentru Daniel Pancu

În primul său interviu oferit în calitate de antrenor al Rapidului, Daniel Pancu a mărturisit că a observat, din exterior, faptul că în vestiar sunt anumiți jucători care se gândesc doar la propriile reușite. Tehnicianul a transmis că se va pleca de la disciplină în mandatul său, iar tot lotul ar trebui să se gândească la obiectivul comun, ci nu la realizările individuale.

ADVERTISEMENT

„(n.r. – Ce fel de relație veți avea cu jucătorii?) Totul e bazat pe respect și pe reguli foarte simple. Ca metodologie, probabil că intensitatea este baza de la care plec. Înainte de intensitate și de organizare, vorbim de disciplină, fără care nu se poate face absolut nimic.

ADVERTISEMENT

Disciplina va fi întotdeauna podul sau puntea între scopuri și realizări, dacă vrem să realizăm ceva. E obligatoriu să avem disciplină, dar nu o dată la săptămână sau la meci, ci disciplină în fiecare zi și minut petrecut împreună. Gândirea și mentalitatea trebuie să fie comune, pentru că reprezentăm pe cineva, nu ne reprezentăm pe noi la singular. Acest lucru l-am observat de la distanță la Rapid, însă s-ar putea să mă înșel. Pot fi niște aparențe.

ADVERTISEMENT

Am văzut niște jucători care se gândesc individual, însă la mine nu există astfel de lucruri. Toți, dar absolut toți vom avea un scop comun: de a face clubul acesta să strălucească, nu doar să fim în primele 6. Rapidiștii visează întotdeauna, nu doar acum, dar e important să se și realizeze visele”, a declarat Daniel Pancu.

Tags: