Daniel Pancu a avut parte de un an de excepție la CFR Cluj, unde a reușit să ducă echipa în cupele europene, în contextul în care în momentul preluării se afla în partea inferioară a clasamentului. FANATIK a anunțat în exclusivitate că Pancu se află pe lista scurtă a giuleștenilor, iar Victor Angelescu a vorbit despre această mutare.
Victor Angelescu a confirmat informația oferită de FANATIK și a transmis că Daniel Pancu este prima opțiune pentru formația din Giulești. Acționarul de la Rapid a mărturisit că nu s-a luat încă legătura cu tehnicianul de la CFR Cluj, însă în cel mai scurt timp vor exista discuții cu impresarul Ioan Becali.
„Da, e un antrenor pe care sincer ni-l dorim. E prima opțiune. E un rapidist get-beget, a făcut niște lucruri foarte, foarte bune la CFR, la U21, am mai lucrat cu el la începutul carierei lui. Îl cunosc și ca persoană, și ca fotbal pe care vrea să-l propună. E prima oară când e clar că nu mai avem nicio șansă la realizarea obiectivului.
E probabil rapidistul care simte și transmite cel mai bine energia și ce înseamnă Rapid. Bilașco l-a propus. A lucrat bine cu el la CFR. Pancu a căpătat o experiență importantă. Nu am luat legătura cu el. Vedem. Vom discuta cu impresarul lui, Ioan Becali, dacă vom ajunge la un consens, ceea ce sper, îl aducem. Dacă nu, avem și alte variante. Eu știu ce simte Pancu pentru Rapid, cred și sper că va veni”, a spus Angelescu la Prima Sport.
În conferința de presă premergătoare meciului dintre CFR Cluj și FC Argeș, Daniel Pancu a expus că nu a avut nicio discuție cu oficialii Rapidului, însă a transmis că partida din Gruia ar putea fi ultima pentru el la formația patronată de Neluțu Varga. Totuși, Pancu e legat de CFR Cluj de o clauză de 50.000 de euro.
„Nu am nicio știre nici despre Rapid, nici despre nimeni. Ne bucurăm de Ciprian Deac și pentru parcursul meu. E și pentru mine, pentru că, da, sunt șanse să fie ultimul meci pe banca CFR-ului. Nu ascund lucrul acesta. Dar cât nu este absolut nimic sigur mâine ne bucurăm. Este un an reușit care putea, la cum arată echipă, dacă mai erau câteva etape, puteam să fim campioni. Dar să nu-l supărăm pe Dumnezeu, ne-am atins obiectivul.
(n.r. – Vei rămâne la CFR Cluj chiar dacă una dintre condițiile pe care le-ai pus nu ar fi îndeplinite?) Nu știu, se văd prin ziare tot felul de știri. Am aflat acum că sunt cel mai bine plătit antrenor. Săptămâna asta multe lucruri se scriu, dar fără responsabilitate. Nu e de rămas, am o clauză de reziliere care trebuie plătită. Sunt legat de contract, nu am niciun detaliu de dat în momentul de față. Dacă cineva mă dorește și vrea să achite clauza de reziliere și mie îmi convin condițiile, e posibil să ne despărțim, dar totul pe documente, pe acte, nu pe vorbe, pe zvonuri”, a mărturisit Daniel Pancu.