Fotbal intern

Daniel Pancu, ironic cu Andrei Cristea: “Noul antrenor a greșit când a zis asta”. De la ce a plecat conflictul. Exclusiv

12.02.2021 | 20:00
Daniel Pancu ironic cu Andrei Cristea Noul antrenor a gresit cand a zis asta De la ce a plecat conflictul Exclusiv
Daniel Pancu, ironic cu Andrei Cristea: "Noul antrenor a greșit când a zis asta". De la ce a plecat conflictul. Sursa: sportpictures.ro
ADVERTISEMENT

Daniel Pancu a plecat de la Poli Iași la finalul lunii ianuarie după o înfrângere suferită cu UTA Arad, însă noul antrenor, Andrei Cristea îi reproșează că a lăsat echipa nepregătită fizic și că are multe lucruri de pus la punct. 

Acuzele lui Andrei Cristea au venit după meciul de Cupa României pierdut fără drept de apel de ieșeni, scor 0-3 în fața celor de la Petrolul Ploiești. Iar reacția noului antrenor este cu atât mai surprinzătoare cu cât a fost la comanda lui Pancu până în urmă cu câteva zile.

ADVERTISEMENT

Daniel Pancu, răspuns ironic pentru Andrei Cristea! De la ce a pornit conflictul

Între cei doi au fost mai multe controverse în acest sezon, Andrei Cristea având o reacție dură după ce a fost lăsat în afara lotului la un meci de către antrenor. După plecarea lui Pancu rolurile s-au schimbat și Cristea este “principalul” lui Poli Iași.

Daniel Pancu a dat un interviu pentru FANATIK prin care se declară dezamăgit de i eșirea lui Andrei Cristea și a spus de unde a pornit acest conflict cu fostul său elev. Actualmente liber de contract, Pancu a dezvăluit că vrea să revină repede pe banca tehnică. Omul care a scris istorie în Giulești își dorește să vadă și Rapidul în Liga 1 începând din vară, mai ales că în Giulești va fi gata în curând un nou stadion.

ADVERTISEMENT

“Nu știu ce a vrut să spună noul antrenor. Rămân la părerea că a greșit”

Salut, Daniel. Ai trecut prin multe sezonul acesta la Poli Iași. Te-ai mai liniștit în cele câteva zile de când ai părăsit echipa? 

– Am avut timp să mă mai liniștesc, să dorm mai mult. Dar nu e… Mă obișnuisem cu rutina asta, să mă trezesc, să merg la stadion. Este a doua oară când o pățesc după perioada Rapid și sper să nu fie cazul să stau mai mult pe bară.

ADVERTISEMENT

Cumva nici nu ești lăsat să te liniștești. Noul antrenor, Andrei Cristea, ți-a reproșat direct pregătirea fizică a jucătorilor…

– Nu știu ce a vrut să spună noul antrenor. Rămân la părerea că a greșit. Ați văzut rezultatele din Cupa României. Echipele din Liga 1 sunt sleite pentru că nu a existat niciodată un ritm ca acesta din ultimele 3 săptămâni cu jocuri din trei în trei zile. Au intervenit pe lângă oboseală și accidentări și cazurile COVID-19. Și Poli Iași a fost lovită de un focar COVID-19 în perioada aceasta. Era imposibil cu atâția jucători noi să stea bine și fizic în teren. Și altele sunt probleme, el așa a considerat că trebuie să spună. Însă, în acest context, problemele fizice ale echipei sunt absolut normale. Sunt jucători care abia au revenit după pauza forțată de COVID-19 și joacă din trei în trei zile. Era clar că echipa nu avea cum să fie bine fizic.

ADVERTISEMENT

“Eu am luat o decizie de a nu-l convoca la un joc. Trebuie să te supui pentru că antrenorul ia deciziile astea”

Daniel, știi că au existat informații conform cărora conflictul cu Andrei Cristea era de pe vremea când tu erai antrenor la Poli Iași. A existat acest conflict? Ce relație ați avut? 

– Eu am luat o decizie de a nu-l convoca la un joc. Trebuie să te supui pentru că antrenorul ia deciziile astea. Probabil că el nu era obișnuit cu astfel de lucruri. Așa sunt eu: meriți sau nu meriți. Nu mă interesează câți ani ai, cine ești sau cine ai fost. A fost o perioadă în care nu era fericit, nu se antrena cu entuziasmul pe care îl voiam și am luat o decizie să îl las la un meci în afara lotului. A reacționat cum a reacționat după care am plecat prieteni. Eu când am plecat, am plecat prieten cu Cristea.

Au fost și multe probleme la club și probabil că ele continuă…

– Financiar lucrurile s-au rezolvat, jucătorii sunt la zi cu banii. Dar altele sunt problemele acolo. Domnul primar ar trebui să înțeleagă că nu este de ajuns doar să acorzi un buget echipei de fotbal în care să plătești niște jucători și cu care să te salvezi de la retrogradare. Sunt problemele de infrastructură. Când au început ploile, nu am mai avut unde să ne antrenăm. Terenul de joc s-a deteriorat, nici ăla sintetic nu este în condiții foarte bune. Din punct de vedere medical și al metodelor de refacere, acestea sunt antice. Suntem în 2021 în Liga 1 și am rămas mult în urmă. Sunt obligatorii investiții în stadion, în terenuri de antrenament, în academie. Sunt multe lucruri care lipsesc. Așa, să investești iarna și să aloci niște bani doar pentru jucători să te salvezi, nu știu cât merge. Fără o bază solidă, fără infrastructură, nu ai nicio șansă.

“Echipa este blocată mental, a fost vorba și de șansă”

Poli Iași este ultima în clasament. Crezi că poate să scape?

– E urât locul din clasament, dar distanța este foarte foarte mică. Cu două victorii ai ieșit total din zona retrogradării, nu vorbesc de baraj. Nu vor mai fi meciuri tur-retur în play-out, se vor disputa doar 9, Poli Iași joacă patru acasă, cinci în deplasare, cel mai probabil. Eu cred că echipa este blocată mental, a fost vorba și de șansă. Am luat gol în ultimul minut cu Botoșaniul, două goluri în prelungiri cu UTA Arad. Nu este ușor să reacționeze pentru că sunt lucruri care îi doboară pe jucători. Eu îmi doresc să scape pentru jucători. Am avut o relație extraordinară cu ei, a fost multă tristețe la despărțire. Pentru jucători îmi doresc să își atingă obiectivele.

Trecând la echipa de suflet, Rapid. Cum vezi lupta la promovare?

– Lucrurile merg bine la Rapid din ceea ce văd. Este liniște, este profesionalism. Oamenii care se ocupă de Rapid, mă refer în special la Angelescu, cred că și-au dat seama ce înseamnă un club cum este Rapid. În momentul de față cred că ei cunosc mai bine suporterii, ce vor fanii. Este foarte important să știi ce vor suporterii, mai ales că vorbim de un club cu foarte mulți suporteri. În trecut nu au fost pregătiți. Nici nu aveau cum să fie. Le știi dacă le trăiești pe pielea ta lucrurile astea. Acum sunt mult mai bine pregătiți din acest punct de vedere. Transferurile arată bine pentru Liga a II-a, echipa arată bine. Pe antrenor îl cunosc foarte bine și știu că este foarte bine pregătit. Singurul lucru de care mă tem și care face parte din tradiția noastră este scânteia aia care poate aprinde un foc. Ăsta e Rapidul. Să aibă grijă la scânteile astea că apar inevitabil (râde).

“Nu sunt exagerat, dar cred că toată România vrea să vadă Rapidul în prima ligă”

Deci zici că cei din conducere sunt mult mai bine pregătiți decât atunci când erai acolo…

– Sunt mult mai bine pentru că a mai trecut un an peste ei. Au prins experiență, știu mai bine cum funcționează lucrurile.

Vedem Rapidul la vară în prima ligă?

– Doamne ajută și nu cred că doar noi rapidiștii își doresc lucrul ăsta. Nu sunt exagerat, dar cred că toată România vrea să vadă Rapidul în prima ligă și mulți jucători de la alte echipe o să vrea să vină și să joace la Rapid. Mai ales că va fi și un stadion nou în Giulești.

  • 43 de ani are Daniel Pancu
  • 2 echipe a antrenat Daniel Pancu din postura de “principal”: Rapid și Poli Iași

 

ADVERTISEMENT