Daniel Pancu a oferit, în direct la FANATIK SUPERLIGA, prima reacție după ce a calificat-o pe CFR Cluj în play-off, după succes de la Ovidiu, 2-1 cu Farul.
CFR Cluj a obținut 3 puncte importante la Ovidiu, în etapa a 28-a a SuperLigii. Victoria cu 2-1 împotriva Farului le-a asigurat ardelenilor calificarea matematică în play-off pentru sezonul 2025-2026.
După această performanță, Daniel Pancu a avut numai cuvinte de laudă la adresa elevilor său. Antrenorul din Gruia este mândru de atitudinea pe care o arată jucătorii săi la fiecare partidă.
„Sunt epuizat, pentru că au fost 4 luni foarte grele. Nici nu mi-am dat seama când au trecut. Orice succes important nu face decât să îți cumpere un bilet la ceva și mai greu. Doar că eu asociez greu, cu ceva mai frumos. Meritam să fim acolo cu toții.
Nu am cuvinte să pot caracteriza jucătorii. Cum se bat pentru fiecare minge, spiritul retrezit, pentru că am spus tot timpul că CFR Cluj este cel mai mare club din România după Revoluție, era doar pus praful peste grandoarea aia. Jucătorii erau într-o situație greu de descris din cuvinte. Acum arată ca niște lei, sunt niște lei la fiecare meci. Astea ne-a făcut să ajungem la calificarea asta aproape imposibilă în fotbal”, a declarat Daniel Pancu, în direct la FANATIK SUPERLIGA.
Pe lângă calificarea în play-off, Daniel Pancu a mai izbutit o performanță. L-a devansat pe Dan Petrescu și a devenit primul antrenor din istoria CFR-ului cu 10 victorii consecutive în campionat. „Bursucul” avea, până la meciul cu Farul, 9 succese la rând.
Însă, tehnicianul echipei din Cluj nu este pe deplin mulțumit. În dialog cu Horia Ivanovici a reclamat că CFR nu beneficiază de condițiile de pregătire de pe care le merită și că munca îi este îngreunată.
„A fost multă suferință pentru istoria asta (n.r. 10 victorii consecutive la CFR Cluj în campionat). Nici măcar nu m-am bucurat pentru că e un club fără bază, fără teren de antrenament, nici ăla unde ne antrenăm nu e de calitate bună, sunt jucători neglijați, la cei tineri mă refer. Am mult de muncă cu ei după fiecare antrenament. E mult de muncă pe lângă fotbal.
Acum două luni le-am spus că suntem echipă de primele 6, de o lună le spun că suntem o echipă de primele 3 în România. Sunt două echipe pe care eu le consider superioare CFR-ului. Una e Craiova, cu care jucăm miercuri. Pe a doua nu v-o zic, întrebați jucătorii, nu vreau să intru în polemici (n.r. râde)”, a mai spus Daniel Pancu.