Rapid are un start de sezon puternic sub comanda lui Daniel Pancu. Giuleştenii sunt pe locul secund în SuperLiga României, după primele şapte etape. Costel Gâlcă, fostul antrenor al Rapidului, e de părere că în acest moment echipa nu este una de podium.
La conferinţa de presă premergătoare meciului din Cupa României, dintre Poli Timişoara şi Rapid, Daniel Pancu i-a dat răspunsul lui Costel Gâlcă, spunând că Rapid se va bate pentru obiectivele importante, chiar dacă momentan nu este încă acolo:
„Nu pot să comentez ce a zis domnul Gâlcă, nici eu nu am zis că suntem de primele 3 acum. Am spus că ne vom bate acolo sus pentru lucruri importante, dar nu suntem acum acolo”, a spus Daniel Pancu.
Costel Gâlcă a încheiat pe locul 5 cu Rapidul în stagiunea trecută şi a plecat la finalul stagiunii de pe banca tehnică. Antrenorul a declarat că nici în acest moment echipa nu este una de podium, dar ar putea deveni o formaţie de top:
”Eu la Rapid am încercat, mi-am propus să fiu foarte sus. Toți colegii mei din staff am vrut, nu s-a putut. Am văzut că au schimbat acum, au adus jucători, e bine, dar mai au nevoie. E important ca ei să se bată acolo sus.
Deocamdată nu sunt de top 3, dar pot deveni. Durează până se integrează cei nou veniți. Nu e simplu deloc. Asta e viața. Ce să faci? Am vrut multe la Rapid, dar n-am putut”, a declarat Costel Gâlcă pentru Prosport.