Daniel Pancu s-a retras: “Nu mai pot să joc fotbal!”

Mirela Apostol   
in Fotbal intern
26/07/2016, 13:11
Daniel Pancu s-a retras: “Nu mai pot să joc fotbal!”

Daniel Pancu a anunţat că a pus capăt carierei de fotbalist, după ultimul sezon petrecut la FC Voluntari:

“Simt nevoia să mă detaşez după 22 de ani de fotbal. Nu cred că puteam să mai joc fotbal pentru că am o problemă la genunchi şi trebuie să mă operez. M-am oprit cu fotbalul. Nici un simbol al Rapidului nu s-a retras de la Rapid, nu vreau să fiu eu primul. Eu am fost numit preşedinte, dar am spus clar că dorinţa mea este să mai joc. Ca preşedinte, stabilisem clar că lotul va fi de maxim şase jucători străini, iar în cantonament erau mai mulţi. Rapid nu e făcută pentru jucători străini, cum nu sînt nici Dinamo, nici Steaua. Atunci mi-am dat seama că generaţia asta nu are nimic în comun cu generaţia mea. Toţi oamenii reprezentativi au fost îndepărtaţi.

Pentru mine principalul vinovat este legea insolvenţei. Nu e posibil să-ţi accepte planul de reorganizare şi tu să aduni în continuare datorii”, a spus Pancu.

Ştirea MOMENTULUI

Mahlangu a plecat la Ludogoreţ. Dinamo a confirmat Fanatik. Ce salariu va lua mijlocaşul

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×