Succesul obținut de CFR Cluj, 1-0, cu Hermannstadt, a produs entuziasm mare pentru formația vișinie, iar bucuria de la finalul confruntării a fost împărtășită și cu Ioan Varga, patronul grupării din Gruia.
Daniel Pancu a recunoscut că împreună cu jucătorii i-a transmis un mesaj lui Ioan Varga la finalul partidei de la Sibiu, printr-un clip video, filmat chiar în vestiar.
„(n.r. de calificarea în play-off) Doamne ajută, mai e mult până acolo, crede-mă, chiar nu mă gândesc. Știu că suntem aproape dar încă nu. Cu mare plăcere din partea mea (n.r. o să se salute cu Cristiano Bergodi). După meciul cu U Cluj am vorbit cu domnul Varga, știu că e plecat, aseară i-am făcut un videoclip toți, din vestiar, i-am cântat ceva frumos”, a spus Daniel Pancu la FANATIK SUPERLIGA.
Ardelenii au întors soarta în favoarea lor după ce Daniel Pancu a preluat banca tehnică, e de părere Bogdan Mara, cel care spune că marele merit al tehnicianului este că a adus un spirit diferit în cadrul lotului.
„Da, e foarte fericit și el, bucuros, pentru rezultate, pentru spirit, pentru tot. Suntem mulțumiți că am reușit să recâștigăm acest spirit, să avem un grup omogen, e un mare merit și al lui Pancu, acolo contează foarte mult ce face el.
Noi, din afară, ne-am făcut treaba noastră, am adus câțiva jucători care au confirmat, dar în rest e meritul lui Pancu pentru că în vestiar și ce se întâmplă pe teren e munca lui”, a spus Bogdan Mara la FANATIK SUPERLIGA.
Bogdan Mara recunoaște că speră la câștigarea campionatului, asta în cazul în care echipa va reuși să obțină calificarea în play-off, lucru de care este foarte aproape în urma succesului cu Hermannstadt, 1-0, din deplasare.
„Știți cum e, speranța e mereu, dacă intrăm în play-off nu putem spune că nu ne gândim la campionat. Dar, așa, moderat, mergem înainte, pas cu pas, nu trebuie să facem aroganțe sau altceva. Trebuie să fim conștienți că doar cu muncă am făcut lucrul ăsta și doar așa putem să mergem mai departe, cu multă muncă și seriozitate, aici poate să fie cheia succesului la noi”, a mai spus Bogdan Mara.