Daniel Paraschiv (26 de ani) a ajuns în cantonamentul Rapidului din Antalya și s-a alăturat lotului condus de Constantin Gâlcă (53 de ani). Antrenorul Rapidului poate sta acum liniștit, cel puțin în privința atacantului, care a fost prezentat oficial în tricoul echipei din Giulești.
Împrumutat până în vară de la Cultural y Deportiva Leonesa pentru 100.000 de euro, cu opțiune de prelungire definitivă pe încă 3 ani, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, Daniel Paraschiv a fost prezentat oficial de Rapid. FANATIK a aflat că fotbalistul va încasa în Giulești un salariu de 16.000 de euro pe lună.
„Daniel Paraschiv, atacant român în vârstă de 26 de ani, va evolua pentru echipa noastră sub formă de împrumut până la finalul sezonului, cu opțiune de transfer definitiv. Daniel Paraschiv vine la Rapid de la Real Oviedo, club la care a fost transferat în vara anului 2024.
În sezonul trecut, atacantul român a contribuit la promovarea echipei spaniole în Primera División, reușind 3 goluri în 30 de meciuri oficiale. În prima parte a actualului sezon, Paraschiv a evoluat sub formă de împrumut la Cultural Leonesa, în Segunda División, experiență care a venit în continuarea primului său an petrecut în fotbalul spaniol.
Înainte de plecarea în Spania, Daniel Paraschiv a îmbrăcat timp de trei sezoane tricoul celor de la FC Hermannstadt, unde s-a impus drept unul dintre cei mai constanți atacanți din SuperLiga României. Pentru formația sibiană, Paraschiv a marcat 31 de goluri și a oferit 9 pase decisive în 90 de meciuri disputate în campionat.
Atacantul s-a alăturat aseară lotului giuleștean în cantonamentul din Antalya, a efectuat astăzi vizita medicală și urmează să participe la primul antrenament sub comanda lui Constantin Gâlcă. Bun venit în Giulești și mult succes în tricoul vișiniu!”, se arată în comunicatul postat de Rapid pe site-ul oficial.
Tânărul atacant este fericit după finalizarea mutării și este nerăbdător să se întâlnească cu suporterii la meciurile de pe teren propriu: „Mă bucur foarte mult că am venit la Rapid și abia aștept să ne vedem acasă în Giulești! Forza Rapid!”, a fost prima reacție a lui Daniel Paraschiv.
Duminică, 4 ianuarie, Daniel Paraschiv a sosit în Antalya, acolo unde Rapid se pregătește pentru restartul sezonului regulat. Atacantul în vârstă de 26 de ani va juca până în vara în Giulești. El a fost împrumutat din Spania, de la Real Oviedo, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.
Daniel Paraschiv a zburat pe ruta Madrid-Istanbul-Antalya și a aterizat la ora 21:57 (ora Turciei). Aeronava în care s-a aflat noul atacant al Rapidului a avut o întârziere de 22 de minute, asta după ce Paraschiv a stat o oră și jumătate în Istanbul, oraș în care a avut escala.
Daniel Paraschiv a fost însoțit la sosirea pe Aeroportul Internațional Antalya de impresarul Lucian Marinescu. Noul vârf al Rapidului a fost așteptat de o mașină, care l-a dus direct la hotelul Titanic Deluxe Golf Belek, acolo unde este cazată echipa antrenată de Costel Gâlcă.
Pentru împrumutul lui Daniel Paraschiv, Rapid a plătit 100.000 de euro spaniolilor de la Real Oviedo. Giuleștenii au opțiune de transfer definitiv, astfel că, dacă va confirma, atacantul va putea semna un contract valabil pe trei ani cu gruparea alb-vișinie.
FANATIK a dezvăluit și ce salariu va încasa Daniel Paraschiv la Rapid, dar și faptul că atacantul va ajunge sub comanda lui Gâlcă, duminică, 4 ianuarie. Fostul fotbalist de la Hermannstadt va fi remunerat până în vară cu un salariu lunar în valoare de 16.000 de euro.