Daniel Popa (29 de ani) este pe val de când a plecat de la FCSB. În trei meciuri jucate la Genclerbirligi, atacantul a marcat deja două goluri, la fel de multe ca în cele 30 de partide pentru campioana României. La scurt timp după „dubla” din remiza cu Ankara Keciorengucu, scor 3-3, Popa a vorbit despre experiența la gruparea roș-albastră.
Daniel Popa a fost unul dintre pariurile lui Gigi Becali, dar atacantul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și a plecat după doar șase luni de la campioana României.
În 30 de meciuri, Popa a marcat doar de două ori, în dubla cu Virtus din primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Atacantul, al cărui transfer de la U Cluj a costat 300.000 de euro, este însă încântat de experiența pe care a avut-o la FCSB, club cu care a cucerit Supercupa României în vara lui 2024.
Ba, mai mult, a avut doar cuvinte de laudă la adresa patronului Gigi Becali. „Eu cred că a fost o perioadă bună la FCSB. Chiar dacă nu am reușit să mă impun și să marchez foarte multe goluri, per total a fost o experiență bună.
Am jucat la campioana României, am întâlnit jucători foarte buni și cred că a fost o experiență bună care m-a ajutat foarte mult în viață.
Rămân cu câștigarea Supercupei, cu prieteniile de acolo, cu amintirile frumoase, cu meciurile din Europa. Chiar mă bucur că au parcursul acesta, merită și sper să ajungă cât mai departe.
Nu m-au afectat criticile patronului. Nu cred că a spus ceva rău de mine. Este patronul echipei, bagă foarte mulți bani și am fost respectat cât am fost acolo. Să fiu sincer, nu am fost chiar atât de criticat. Au fost alți jucători mult mai criticați decât mine”, a declarat Daniel Popa, la Prima Sport 1.