Fotbalul românesc a trecut de la căpitanul care își impunea autoritatea prin forța personalității la căpitanul care încearcă să-și construiască autoritatea prin inteligență emoțională, comunicare și exemplu personal. Nu înseamnă neapărat că liderii de astăzi sunt mai slabi, ci că s-au schimbat atât vestiarul, cât și mecanismele prin care un jucător câștigă respectul colegilor. Altfel spus, fotbalul românesc nu a rămas fără lideri, ci a început să caute un alt fel de lideri. Recent, Dănuț Lupu l-a atacat dur la Fanatik Superliga pe Cătălin Cîrjan, căpitanul lui Dinamo, pe care nu-l consideră demn să poarte banderola roș-albilor.
Pentru a înțelege exact despre ce vorbim, am ales să folosesc pentru comparație căpitani de la Dinamo, Fcsb și Rapid, de ieri și de azi.
Vechea generație. Autoritate, combativitate, confruntare și protejarea grupului.
Noua generație. Comunicare, autocontrol, responsabilitate, influență prin comportament.
Kiriță reprezenta căpitanul care transforma conflictul în energie pentru echipă. Rădoi era liderul care cerea intensitate și sacrificiu. Săpunaru a cultivat imaginea veteranului care își apără colegii și identitatea clubului. Giani făcea deplasări în Ghencea închis în “țestoasa” Jandarmeriei, Mirel își tăia mâna în geamuri pe la Bistrița, iar Cristi a fost de multe ori la doar un pas să transforme un meci într-o bătaie generală.
La celălalt pol, Cîrjan & Co simbolizează un alt tip de conducere: mai puțin demonstrativă, mai orientată spre joc și spre gestionarea relațiilor din interiorul grupului.
Așa îi percep eu, de la distanță și fără să îi cunosc personal, însă percepția mea e confirmată 100%.
Cătălin Cîrjan – liderul prin exemplu. Fotbalistul lui Dinamo a declarat chiar el că preferă să fie un model prin ceea ce face pe teren, nu neapărat prin discursurile din vestiar. Este schimbarea de paradigmă față de modelul susținut de Giani Kiriță, care consideră că un căpitan trebuie să fie dur și să se impună.
Denis Drăguș – liderul acceptat de grup. Alegerea lui la FCSB a fost explicată de MM Stoica: Un jucător deschis, cu bune calități umane, acceptat în vestiar. Nu doar vechimea sau forța fizică au contat. “Vestiarul l-a primit extraordinar.”
Lars Kramer – liderul prin comunicare. La Rapid, după epoca Săpunaru, Kramer a primit banderola pentru felul în care comunică, se comportă la antrenamente și interacționează cu grupul. El însuși spune că nu intenționează să-și schimbe comportamentul după numirea în funcție.
Multă vreme, leadershipul sportiv a fost asociat aproape instinctiv cu dominanța, așadar. Jucătorul puternic, vocal, agresiv și dispus să își asume confruntarea era perceput drept liderul natural al grupului. Numai că, atenție, dominanța și leadershipul nu sunt sinonime!
Un fotbalist poate intimida fără să inspire și poate obține supunere fără să câștige încredere. Frica poate produce disciplină pe termen scurt, dar nu garantează responsabilitate individuală, inițiativă sau curaj, iar fotbalul modern are nevoie tocmai de aceste calități. Un jucător care se teme permanent de reacția căpitanului după o greșeală poate deveni mai prudent, mai ezitant și mai preocupat să evite eroarea decât să găsească soluția corectă. În schimb, într-un mediu în care greșeala este tratată cu exigență, dar fără umilire, există premise mai bune pentru asumarea responsabilității.
Aici intervine inteligența emoțională. Un căpitan valoros trebuie să știe când un coleg are nevoie de o intervenție fermă și când are nevoie de încurajare. Când trebuie să provoace o reacție și când trebuie să reducă tensiunea. Când să vorbească și când să tacă. Nu e vorba despre transformarea vestiarului într-un spațiu lipsit de conflicte, dimpotrivă, conflictele sunt inevitabile într-un mediu atât de competitiv. Diferența o face capacitatea liderului de a le gestiona fără să distrugă relațiile dintre oameni.
În fond, leadershipul nu înseamnă să fii cel mai puternic om din încăpere, ci să reușești să faci grupul mai puternic prin prezența ta. Dar e obligatoriu să mai înțelegem încă un lucru.
Ar fi o greșeală să transformăm această evoluție într-o judecată simplistă, potrivit căreia liderii de altădată erau prea agresivi, iar cei de astăzi sunt automat mai inteligenți. Nu este deloc așa! Fotbalul rămâne un sport al confruntării, al presiunii și al momentelor în care echipa are nevoie de cineva care să își asume responsabilitatea unei intervenții incomode. Există situații în care căpitanul trebuie să ridice vocea, să îi spună unui coleg că nu se implică suficient sau să confrunte un jucător care pune interesul personal înaintea echipei. Un lider care încearcă permanent să fie plăcut de toată lumea riscă să nu mai conducă pe nimeni.
Aici apare una dintre marile provocări ale noului model de căpitan. Bunul-simț, educația și capacitatea de a comunica frumos nu sunt suficiente. Leadershipul presupune și curaj interpersonal, adică disponibilitatea de a spune lucruri incomode atunci când situația o cere. Din acest punct de vedere, fotbalul modern nu ar trebui să renunțe la combativitatea lui Kiriță, la exigența lui Rădoi sau la spiritul protector al lui Săpunaru, ci să le integreze într-un model mai complex, în care fermitatea să fie însoțită de autocontrol și capacitatea de a înțelege oamenii.
Sau hai să o zic alfel, mai abrupt. Cîrjan, Drăguș și Kramer sunt căpitani pentru că au demonstrat că pot conduce un vestiar sau pentru că antrenorii lor își doresc un anumit tip de vestiar?
Diferența este enormă. Unul este leadershipul câștigat, celălalt este leadershipul atribuit, iar banderola nu garantează că cele două coincid. În primul caz, banderola confirmă un leadership deja existent. În al doilea, ea reprezintă o investiție de încredere, dar și o încercare de a orienta comportamentul întregului grup.
Un căpitan poate fi numit prin decizia antrenorului, însă nu poate fi și transformat într-un lider. Autoritatea formală se acordă, în timp ce una reală se câștigă. Un vestiar poate respecta funcția fără să recunoască omul. Asta se întâmplă, cu adevărat, în momentele dificile. Exemple: trei înfrângeri consecutive. O greșeală decisivă a unui coleg. Un conflict cu antrenorul. Un titular își pierde locul în echipă. Vestiarul începe să se fragmenteze din cauza unei probleme. Atunci descoperim dacă avem în față un lider sau doar un fotbalist care poartă banderola.
În ideea de a înțelege și mai bine diferența dintre generații, să alăturăm căpitanii noștri cu cei din fotbalul englez. Pe fix același peincipiu, vechi și noi.
Steven Gerrard, Roy Keane și John Terry VS Martin Odegaard, Bruno Fernandes și Virgil van Dijk.
Keane reprezintă modelul autoritar, Gerrard modelul liderului prin exemplu, iar Terry combină autoritatea cu organizarea și protejarea grupului. Odegaard e liderul prin inteligență de joc, Virgil prin profesionalism, iar Bruno e liderul vocal și implicat emoțional.
Comparația Gerrard–Odegaard, Keane–Fernandes și Terry–Van Dijk nu e pentru a susține că vechii căpitani erau duri și cei actuali blânzi. Gerrard contrazice ideea că liderii trecutului conduceau exclusiv prin intimidare, iar Bruno Fernandes pe aceea că liderii moderni sunt neapărat calmi.
1. Fiecare generație produce liderii pe care cultura sa îi încurajează, îi acceptă și îi legitimează.
Ar fi stupid să spunem că Giani Kiriță, Mirel Rădoi și Cristi Săpunaru aparțin unei epoci depășite, după cum ar fi prematur să declarăm că noua generație reprezintă automat un progres. Liderii trecutului puteau inspira încredere, după cum liderii prezentului pot avea momente de autoritate brută. Vorbim despre o schimbare de accent, nu despre două categorii de oameni care nu au nimic în comun. Asta conduce la concluzia următoare.
2. Fotbalul românesc nu are nevoie de căpitani mai duri sau mai blânzi, ci de căpitani mai buni.
Căpitanii trebuie să se educe în permanență și să aibă o pregătire mentală de top. Prin modul în care se antrenează și se comportă trebuie să fie un model pentru ceilalți.
3. Banderola se pune tot pe braț. Leadershipul se vede însă în comportamentul celorlalți.
Liderii tradiționali erau lideri care ocupau spațiu, mult spațiu: fizic, verbal și emoțional. Numai că fotbalul s-a schimbat, iar odată cu el s-a schimbat și vestiarul. Cei vechi cereau și impuneau respect, cei noi încearcă să-l câștige în fiecare zi.