Daniel Suciu, președintele social-democrat al Camerei Deputaților, a afirmat, luni, că, dacă președintele Klaus Iohannis vrea să candideze la alegerile parlamentare, nu are decât să-și dea demisia din funcție, să se înscrie în PNL și să fie prezent pe o listă electorală.
Daniel Suciu, președintele Camerei Deputaților, a declarat, luni, că parlamentarii PSD nu vor vota proiectul liberalilor care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din decembrie, dacă procedura pe această inițiativă legislativă va merge înainte.
„Pentru că sunt preşedintele Camerei, uneia dintre camerele Parlamentului, n-aş vrea să-mi exprim părerea personală. Reprezint Partidul Social Democrat, iar răspunsul nostru a fost foarte clar astăzi în şedinţa de Birou Permanent Naţional. Nu este nici momentul, nici prioritatea absolută pentru Partidul Social Democrat să votăm un asemenea proiect. Cred că în anul 2024 nu mai putem face modificări legislative pentru o singură persoană. Şi noi ne-am exprimat. Aşteptăm să vedem ce decid cei de la Partidul Naţional Liberal. Cert este că parlamentarii Partidului Social Democrat, în eventualitatea în care acest proiect de modificare va merge înainte, vor vota împotrivă”, a declarat Suciu.
Președintele social-democrat al Camerei Deputaților a precizat că nimeni nu-l împiedică pe Klaus Iohannis să candideze la orice funcție și că poate să demisioneze din funcția de șef al statului
„Nimeni nu îl împiedică pe domnul Klaus Iohannis, preşedintele României până în decembrie, să candideze la orice funcţie doreşte domnia sa. Înţeleg că a mai dorit să candideze şi a mai şi candidat la alte funcţii, n-a ieşit, dar dacă domnul preşedinte vrea să candideze la alegerile parlamentare are foarte simplu la îndemână demisia din funcţia de preşedinte, înscrierea în Partidul Naţional Liberal şi prezenţa domniei sale pe o listă electorală”, a spus Suciu.
Daniel Suciu a exemplificat în acest sens situația prefecților care candidează la alegerile parlamentare sau care au candidat la alegerile locale din vară, aceștia trebuind să demisioneze din funcții pentru candida.
„Vă aduc aminte că astăzi, de exemplu, prefecţii, care vor să candideze la alegerile parlamentare sau cei care au dorit să candideze la alegerile locale, au trebuit să-şi dea demisia din funcţiile respective. Acelaşi lucru i se aplică şi domnului Klaus Iohannis. Nimeni nu-l împiedică să candideze, doar că trebuie să facă acel gest”, a explicat el.
Daniel Suciu a invocat și ghidul Comisiei de la Veneția privind bunele practice, care specifică faptul că legea electorală nu poate fi modificată la mai puțin de un an de la data alegerilor.
„Vă aduc aminte că nu doar noi, dar chiar şi cei de la Partidul Naţional Liberal au spus – şi nu o dată – că trebuie, totuşi, să ne uităm, având în vedere apartenenţa noastră la Uniunea Europeană, că avem o instituţie care ne dă un ghid de bune practici şi acea instituţie se numeşte Comisia de la Veneţia şi nu putem modifica legislaţia electorală – aceasta este modificare a legislaţiei electorale – cu mai puţin de un an de zile de la data alegerilor. Evident că din luna ianuarie încolo, dar, repet, nu este neapărat această prioritate să modificăm legi pentru o persoană sau alta, putem discuta, dar vă spun priorităţile acestei ţări sunt cu totul şi cu totul altele”, a Daniel Suciu.
Declarațiile președintelui Camerei Deputaților vin în contextul în care, tot luni, Biroul Permanent Național al PSD a decis în unanimitate să se pronunțe împotriva proiectului PNL de modificare a Legii 208/205, în favoarea lui Iohannis pentru alegerile legislative, potrivit purtătorului de cuvânt al social-democraților, Lucian Romașcanu.