Îndrăgita artistă a făcut dezvăluiri despre unul dintre cele mai grele momente prin care a trecut. Vedeta era să-și piardă viața în urmă cu mulți ani, în timp ce se afla cu mama sa, pe o punte care nu avea deloc stabilitate.
Daniela Condurache a povestit despre relația specială pe care a avut-o cu mama sa, persoana care a salvat-o la un moment dat. Cântăreața de muzică populară s-a bucurat de o copilărie frumoasă, din care a rămas cu foarte multe amintiri.
Din păcate, nu toate întâmplările prin care a trecut solista sunt din cele fericite, ci și mai puțin plăcute. Vedeta și-a amintit recent de un moment în care era să se înece, cea care a scăpat-o fiind chiar cea care a adus-o pe lume.
„Făceam foarte multe rele când eram copil. Mă suiam în toți copacii, toate pietroaiele erau ale mele, furam păpușoi din curțile oamenilor, băteam băieții, jucam fotbal. Eram băiețoasă.
Am și făcut un cântec despre copilărie intitulat «Când eram doar o copilă». Nu era la noi în sat autobuz, nici măcar asfaltat nu era. Noi, ca să ajungem la școală, trebuia să trecem o punte care se mișca.
Eram cu mama de mână, iar, într-una din dățile alea, când m-a trecut puntea, era să mă scape, să mă înece. Eu eram pe punte și mama, cu niște puteri supranaturale, a trecut și m-a târât și pe mine să ajung pe malul celălalt.
Eu m-am dus peste apă și dânsa m-a scăpat de la moarte. A fost o cumpănă”, a povestit cântăreața de muzică populară într-o emisiune de la Etno TV.
Daniela Condurache a moștenit pasiunea pentru muzică de la ambii părinți, mama fiind cea care a susținut-o enorm în întreaga carieră. Artista a fost sfătuită mereu să învețe o meserie, însă și-a urmat visul și a început să cânte.
Femeia a fost cea o ducea la Şcoala de Muzică din Botoşani de două ori pe săptămână, în aceeași perioadă mergând la toate serbările din sat și la numeroase concursuri.