Fosta participantă a emisiunii Burlăcița își aniversează ziua de naștere în data de 14 iunie. Vedeta, care în prezent se concentrează pe proiectele pe care le are în mediul online, împlinește 33 de ani și o viață plină de controverse.
Daniela Crudu s-a schimbat radical de când a apărut pe micile ecrane. Fosta asistentă TV este foarte atentă la felul în care arată, motiv pentru care de-a lungul anilor a ajuns de multe ori în cabinetele de înfrumusețare și estetice.
Nu este deloc străină de intervențiile chirurgicale, la 33 de ani aspectul fizic fiind mult îmbunătățit. Și-a făcut prima operație la vârsta de numai 17 ani, iar de atunci a continuat să facă mici retușuri pentru a se simți bine în propria piele.
Medicii au intervenit până acum în zona sânilor, a bărbiei, a nasului și a sprâncenelor, dar nu a renunțat la ideea de a fi perfectă. Daniela Crudu a decis să apeleze la o liposucție în urmă cu ceva vreme, eliminând grăsimea de care nu putea scăpa deloc prin sport.
Frumoasa brunetă s-a transformat în ultimii 10 ani, iar de-a lungul timpului a recunoscut că a ales frecvent terapii estetice menite să-i întinerească pielea sau tratamente care să-o scape de cearcăne şi de pungile de sub ochi.
Daniela Crudu consideră că nu a exagerat cu operațiile estetice, lucru pe care l-a spus chiar și fanilor care o urmăresc în social media. Dacă legat de aspectul fizic vrea să fie „țiplă”, din păcate în viața personală nu i-a mers prea bine.
A trecut prin mai multe drame până la 33 de ani, fiind bătută de doi dintre foștii parteneri de viață. Mihai Costea, fotbalistul cunoscut ca Nilă, este bărbatul care a maltratat-o în timpul relației amoroase și de care s-a despărțit în anul 2012.
Scenele de violență domestică s-au produs pe fondul geloziei și par desprinse dintr-un film de groază, fosta asistentă TV fiind bătută și arsă cu țigara pe față. În perioada respectivă lucra în emisiunea lui Dan Capatos, unde ajungea în fiecare seară plângând.
Un alt episod violent avea să se petreacă câțiva ani mai târziu, în 2020, când Daniela Crudu s-a cuplat cu un interlop de origine croată pe care l-a cunoscut prin intermediul unei alte asistente TV, Mădălina Pamfile.
Seco Dubravko este un om de afaceri din domeniul imobiliar în vârstă de 45 de ani. Potrivit viva.ro, omul de afaceri din Croația deține mai multe apartamente în Dubai, conduce mașini de lux și are o situație financiară foarte bună.
Bărbatul și Daniela Crudu erau împreună de aproximativ un an, când pe fondul consumului de alcool și a geloziei și-a pierdut cumpătul și a început să o lovească pe brunetă. Totul ar fi pornit din cauza faptului că vedeta se poza cu bărbații din clubul în care se distra.
La momentul respectiv vedeta TV s-a ales cu nasul spart și glezna fracturată. Nu a depus plângere la poliție, însă a obținut un ordin de protecție pentru că omul de afaceri croat nu-i dădea pace și chiar voia a doua șansă.