Solista dorea de mai multă vreme să renunțe la apartamentul în care a locuit de mic copil alături de mama sa, însă abia în urmă cu doi ani a început să caute case noi. Așa a pus ochii pe o locuință spațioasă pentru ea și familia sa.
Daniela Gyorfi și-a cumpărat un apartament care se ridică la valoarea de 250.000 de euro. Locuința este situată la parter și dispune de o curte foarte mare, numai bună pentru fiica sa. În plus, a găsit și o școală perfectă în zona respectivă.
„De când trăia mama îmi spunea să ne mutăm. Am fost cu George la câteva vizionări, dar mă gândeam că nu pot să plec sau să iau unde mi-ar fi plăcut mie, pentru că mă gândeam la spital, la Salvare…
Între timp lucrurile știi cum au decurs. I-am zis lui George să căutăm, el mai morocănos așa a zis cum vreau eu. M-am dus la Petrești și am văzut un bloc…
Mi-a plăcut foarte mult. Cu școala Mariei era o problemă. Maria a înțeles că ea poate să treacă de la o școală la alta. Îi plac noii colegi, învățătoarea.
Noi ne-am mutat în apartamentul în care doi ani l-am bătut pe George ca picătura chinezească. Ne-am mutat acum. Ne-am hotărât și am luat la parter. Toată lumea mi-a spus că o să îmi fie greu.
Nu am nici cea mai mică nostalgie de dor de casă. Pentru mine e ceva wow. (…) Mai avem de făcut. Casa este cam 60% gata. Am terasă, am curte”, a declarat Daniela Gyorfi în emisiunea „Teo Show”.
Apartamentul celebrei vedete nu este mobiliat și utilat în totalitate, însă are o mobilă de bucătărie de 9.000 de euro. Dezvăluirea a fost făcută de prezentatoarea de la Kanal D, Teo Trandafir, cu care artista este prietenă.
„A dat 9.000 de euro pe o bucătărie în condițiile în care nu gătește și nu a venit bucătăria din Spania”, a spus moderatoarea show-ului, în aceeași emisiune TV.