Fotbal international

Roma a renunţat la simbolul ei! Daniele de Rossi, obligat să plece după 18 ani

14.05.2019 | 17:08
Roma a renuntat la simbolul ei Daniele de Rossi obligat sa plece dupa 18 ani

Roma a renunţat la simbolul ei, după retragerea din activitate a legendarului căpitan Francesco Totti. Ultimul bastion al permanenţei pe Olimpico, jucătorul care în întreaga lui carieră, timp de 18 ani, a îmbrăcat doar tricoul giallo-rosso, Daniele de Rossi, a fost anunţat de conducerea clubului că nu i se va prelungi contractul pentru noul sezon şi e liber să plece.

Daniele De Rossi pleacă de la Roma după 18 ani. Nu i s-a mai prelungit contractul

La 35 de ani De Rossi este invitat, chipurile, elegant, făcându-i-se şi un mesaj oficial de mulţumire din partea clubului, să iasă pe uşa din dos, deşi, după Francesco Totti, a fost mereu al doilea simbol al Romei, exemplu de dăruire şi devotament. Dacă la Totti nu s-a ajuns până acolo, pentru că Il Capitano a ştiut el să iasă din scenă în lumina reflectoarelor, la De Rossi s-au şters într-o clipă cu buretele ingratitudinii tot ce a făcut acesta pentru Roma.

Daniele de Rossi nu va lăsa fotbalul şi a decis să continue în străinătate, iar foarte curând va veni şi anunţul oficial despre noua sa echipă. În schimb, conducerea Romei este pur şi simplu sub asediul mesajelor de revoltă, indignare, stupoare şi chiar ură, venite pe bandă rulantă din partea suporterilor, care consideră un comportament impardonabil decizia de a-i arăta uşa fără ezitare unei legende.

Daniele De Rossi, un adevărat căpitan şi un lider în vestiar
Daniele De Rossi, un adevărat căpitan şi un lider în vestiar

Meciul cu Parma, din 26 mai, partida de adio pentru De Rossi

Mesajul oficial al preşedintelui James Pallotta ar vrea să dea de înţeles că de fapt jucătorul şi-a dorit o nouă provocare, dar lucrurile nu stau aşa. De Rossi a fost informat că nu intră în planurile pentru noul sezon şi că ar fi bine dacă s-ar retrage sau dacă ar pleca la alt club. Jucătorul a ales a doua variantă, dar este evident că şi-ar fi dorit enorm o altă atitudine din partea clubului, de a continua şi încheia cariera acolo unde a jucat din 2001.

Duminică, 26 mai, meciul de pe Olimpico, cu Parma, va fi ultima apariţie în tricoul Romei pentru Daniele De Rossi. Suporterii promit un spectacol de neuitat, dar au declanşat deja războiul cu clubul. Marţi, la prânz, De Rossi a avut o conferinţă de presă, în care a spus tot ceea ce avea de spus: “Respect decizia, voi rămâne mereu suporterul Romei, dar nu mi-a plăcut modul în care am fost obligat să mă retrag.

Jucătorul atacă pe şefii clubului

Consider că încă puteam fi destul de util în vestiar, cu experienţa mea, pe teren, unde să joc atâta cât mi se cerea, 5,10, 2o de minute, o repriză, un meci, cât era nevoie, pentru că nu e încă momentul să îmi închei cariera de jucător. Mi s-a propus un post în conducere, dar nu este de mine aşa ceva, poate mă voi îndrepta spre antrenorat, dar, deocamdată, simt că pot să joc în continuare şi o o voi face, încă nu ştiu unde, dar o voi face.

Daniele De Rossi, campion mondial şi vicecampion european cu Italia

Dacă aş avea bagheta magică să întorc ceva din urmă nu ar fi să accept unul dintre contractele fantastice de la cluburi mult mai puternice decât Roma pe care le-am refuzat, ci să schimb rezultatul semifinalei de anul trecut Roma – Liverpool, în care am avut un penalty clar nedat. În rest, le doresc colegilor mei de acum să poată duce Roma cât mai sus, mult mai sus decât am putut să o fac eu.”

CIFRELE LUI DANIELE DE ROSSI

407 meciuri în tricoul Romei

39 de goluri marcate pentru Roma

113 cartonaşe galbene şi două roşii în tricoul Romei

De opt ori pe locul 2 în Serie A cu Roma. niciodată campion

2 Cupe ale italiei şi cinci finale

O Supercupă a Italiei şi trei finale

Campion mondial cu Italia în 2006

Finalist cu Italia la Euro 2012