6-3: Game, set, meci! Collins se impune în numai 67 de minute și va juca în sferturile de finală.
5-3: Irina Begu rezistă în meci. Game bun pe propriul serviciu.
5-2: Collins este la un game distanță de calificarea în sferturile de finală de la Roma.
4-2: Irina Begu dă semne de revenire. Românca re neapărată nevoie de un break.
4-1: Collins nu are probleme pe propriu serviciu.
3-1: Begu câștigă primul game al meciului!
3-0: Americanca se desprinde și în setul doi. Collins ajunge la 9 game-uri consecutive.
2-0: Încă un break pentru Collins. Begu nu are replică.
1-0: Collins începe la fel de bine și setul doi și își câștigă serviciul fără mai probleme.
6-0: Collins face un nou break și câștigă primul set în doar 23 de minute.
5-0: Un prim game mai echilibrat. Collins își face serviciul și e aproape de câștigarea primului set.
4-0: Break la 0 pentru sportiva din Statele Unite.
3-0: Game alb pentru Collins. Irina Begu are probleme mari în debutul meciului.
2-0: Irina își pierde serviciul. Sportiva din Statele Unite returnează perfect.
1-0: Collins câștigă primul game al meciului.
A început meciul!
Danielle Collins – Irina Begu este al doilea meci al zilei de la WTA Roma în care este implicată o româncă. După meciul Soranei Cîrstea cu Madison Keys, este rândul Irinei Begu să încerce să obțină calificarea în sferturile de finală ale competiției.
În turul trei al turneului din capitala Italiei, Irina Begu a reușit să obțină o victorie de poveste în fața belgiencei Elise Mertens. Clasată pe locul 30 în ierarhia WTA și cap de serie numărul 27 la Roma, Mertens a fost învinsă rapid de Begu.
Românca s-a impus duminică, 12 mai, cu 6-2, 6-0 și nu a trebuit să stea pe teren decât o oră și 20 de minute! Meciul scurt o va ajuta pe sportiva de 33 de ani să fie proaspătă la partida din optimi.
Acolo, ea va da peste Danielle Collins. Americanca este pe locul 15 în clasamentul WTA. În turul trei, Collins a învins-o pe Caroline Garcia după un dublu 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 22 de minute.
Duelul dintre Danielle Collins și Irina Begu se va juca după 21:45 și va fi televizată pe postul Digisport 2. Meciul poate fi urmărit și pe FANATIK.ro în format LIVE VIDEO.
Irina Begu a mai întâlnit-o pe Danielle Collins o singură dată în carieră. Cele două s-au înfruntat pe suprafață hard, la Miami, în 2018. Collins s-a impus atunci cu 6-1, 6-1, după doar o oră și trei minute.
În cazul în care ar reuși un nou rezultat fantastic, Begu va avea parte de o altă adversară foarte grea în sferturi. Ea va înfrunta câștigătoarea meciului dintre Maria Sakkari și Victoria Azarenka.
În vârstă de 28 de ani, grecoaica Sakkari este pe locul 8 în ierarhia WTA și a trecut în turul trei de Anhelina Kalinina, din Ucraina, cu 7-6, 6-0. Belarusa Viktoria Azarenka a ajuns la 34 de ani și este pe locul în clasamentul mondial. În turul anterior, ea a eliminat-o pe Mayar Sherif, din Egipt, după succesul cu 6-2, 6-7, 6-3.
La pariuri, victoria lui Danielle Collins în confruntarea cu Begu este cotată cu 1,25. Un succes al româncei ar fi o surpriză conform bookmakerilor. Aceștia oferă cota 4,00 pe victoria sportivei clasate pe 161 în ierarhia WTA.
Pariorii care vor să mizeze pe un meci lung, au posibilitatea să meargă pe cota 2,85, oferita pentru “peste 2,5 seturi“. Pentru “sub 2,5 seturi“, cota este 1,42.
Irina Begu are nu mai puțin de 11 victorii pe zgură, în 2024. Românca a pierdut doar trei partide în anul curent, pe acest tip de suprafață. La Roma, a trecut de Rebeka Masarova (6-7, 6-3, 6-4), Oceane Dodin (retrasă după 5-2 în setul 1) și Elise Mertens (6-2, 6-0).
Și Danielle Collins are un parcurs foarte bun pe zgură, în acest an. Ea a câștigat zece meciuri din 11 jucate pe zgură, îmvingându-le la Roma pe Anna Blinkova (retrasă după 6-4 în setul 1) și Caroline Garcia (6-3, 6-3).