Sport

Danny Armstrong, suflet de dinamovist: „Vreau să îmi fac fetiţa mândră, să îi ofer o viaţă mai bună!” Ce spune de hattrick-ul de vis cu FCSB. Video exclusiv

Danny Armstrong şi-a spus povestea într-un interviu acordat în Antalya pentru FANATIK DINAMO. Scoţianul a dezvăluit că visul lui de fotbalist este să îşi facă fetiţa mândră. Cum a ajuns la Dinamo şi ce spune de hattrick-ul de vis cu FCSB.
Danny Armstrong suflet de dinamovist Vreau sa imi fac fetita mandra sa ii ofer o viata mai buna Ce spune de hattrickul de vis cu FCSB Video exclusiv
Danny Armstrong, suflet de dinamovist: "Vreau să îmi fac fetiţa mândră, să îi ofer o viaţă mai bună!" Ce spune de hattrick-ul de vis cu FCSB. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Danny Armstrong este primul străin din istoria SuperLigii care a marcat un hattrick în derby-ul Dinamo – FCSB, scor 4-3. Scoţianul se află la prima experienţă în afara Marii Britanii, spunând că a avut un feeling bun când a semnat cu Dinamo.

Danny Armstrong, încrezător că Dinamo poate câştiga campionatul

Într-un interviu acordat pentru FANATIK DINAMO în Antalya, Danny Armstrong a vorbit despre transferul său în România, noaptea de vis cu FCSB, dar şi despre obiectivul său ca fotbalist: să îşi facă fetiţa mândră!

ADVERTISEMENT

Danny, un nou an, care sunt obiectivele tale?

– Doar să fiu sănătos, să am cât mai mult succes ca jucătorul lui Dinamo şi Dinamo să performeze.

ADVERTISEMENT

Te aşteptai ca Dinamo să fie atât de sus la final de 2025?

ADVERTISEMENT

– Mi s-a spus că sezonul precedent a fost foarte bun. Când am venit la echipă am văzut imediat calitatea jucătorilor şi, după primele meciuri în care am apucat să ne cunoaştem, am simţit că avem ceva. Acum este vorba de a deveni mai bun, de a trage tare şi de a face mai mult ca în prima jumătate a sezonului.

Crezi că Dinamo poate reuşi surpriza şi de a câştiga campionatul după atâţia ani?

ADVERTISEMENT

– Nu văd de ce nu. Cred că toţi ar trebui să ne gândim la asta, să luptăm pentru asta, dar nu spun că asta vom face, ci că asta ţintim. Şi cred că toţi ar trebui să ne gândim la trofee, asta este ceea ce câştigi ca fotbalist.

Cum a ajuns Danny Armstrong la Dinamo: „Simţeam că trebuie să vin aici!”

Care e povestea transferului tău la Dinamo? A fost o surpriză venirea ta din Scoţia…

– În ultimele luni am studiat diverse oferte, opţiuni, am vorbit cu mai mulţi oameni, cu diverse echipe. Dar am primit un telefon şi mi s-a făcut o prezentare a lui Dinamo şi am avut un feeling foarte bun. În ianuarie anul trecut am putut să semnez cu alte cluburi, dar cum am spus, nu mi-au dat feeling-ul ăla bun. Şi când am avut acest feeling, am simţit că trebuie să vin, să încerc ceva nou şi să joc la un club mare, precum e Dinamo. Şi până acum mă bucur.

Ce te-a surprins când ai semnat cu Dinamo?

– M-am documentat cât de bine am putut şi, bineînţeles, în Scoţia auzi de cluburile de top în România. Iar Dinamo e cunoscută datorită istoriei pe care o are. Nu că m-a surprins, dar am văzut susţinerea fanilor. Este extraordinar să îi vezi şi de fiecare dată când o faci eşti luat prin surprindere că sunt din nou cu toţii aici. Sunt minunaţi. Nu pot să mă plâng de fani, sunt foarte pasionali… sunt speciali.

Putem să îi comparăm cu cei din Scoţia unde ştiu că există o mare pasiune, stadioane pline…

– Da, în Scoţia, echipele se bucură de o susţinere mare. Celtic, Rangers, Hearts, Kilmarnock şi alte echipe au mulţi fani, iar Dinamo dacă ar juca în Scoţia ar umple stadionul în fiecare săptămână. Ca fotbalist, asta îţi doreşti, asta te ajută să ai şi mai mult succes şi să joci la nivelul tău de top.

Noapte de vis: hat-trick în Dinamo – FCSB! „A fost o extramotivație”

Povesteşte-ne despre seara specială în care ai marcat un hat-trick în poarta rivalei FCSB. Cum vezi acum, la ceva timp după ce s-a întâmplat?

–  A fost un moment important pentru mine şi pentru echipă. Nu câştigasem niciun meci, exista presiune. Lumea spunea că nu am câştigat demult cu FCSB şi nu o vom face nici atunci. Că vom fi învinşi. A fost o extramotivaţie. Şi ne-am recăpătat încrederea că am reuşit să câştigăm după mulţi ani în faţa rivalei. De asta a fost special pentru mine acel meci, nu neapărat că am marcat eu golurile alea.

Ai simţit că e un derby adevărat, ca Celtic – Rangers, de exemplu?

– Bineînţeles. Cu asta îl poţi compara, cu Celtic – Rangers. Sunt meciuri speciale în fotbal şi să marchez un hat-trick în derby-ul României este special. Simt că am dat tuturor încrederea că putem să ne îmbunătăţim, că putem să câştigăm meciuri. Săptămâna următoare a fost un meci dificil, cu Metaloglobus. Sunt două părţi diferite ale fotbalului, dar fanii noştri au umplut stadionul şi ţin minte bucuria lor.

La meciul cu Metaloglobus au apărut mesajele din partea fanilor, care scriau să le dai tricoul. Le-ai văzut?

– După derby lumea a început să mă recunoască pe stradă, fanii… De asta joci fotbal, să le dai fanilor astfel de momente de bucurie şi, dacă lumea îţi cere tricoul, autografe, înseamnă că faci ceva bine. Sper să am mai multe astfel de momente în tricoul lui Dinamo.

Ce nu îi place în Bucureşti: „Trebuie să rezolvaţi cumva”

Cum este viaţa în Bucureşti? Îţi place?

– Da, este foarte frumos. Am familia aici, este ceva diferit. Este bine să mai experimentezi în viaţă şi este totul foarte în regulă.

Există şi ceva care nu îţi place?

– Traficul. Trebuie să îl rezolvaţi cumva, dar da, traficul este foarte rău.

Când ai venit ai spus că una dintre provocările majore a fost să îţi obişnuieşti colegii cu accentul scoţian. Ai reuşit?

– Simt că s-a îmbunătăţit puţin, dar încă mai avem. Mai trebuie să mă repet uneori, dar clar se îmbunătăţeşte. Poate vorbesc şi eu mai rar.

Domnul Kopic ţi-a spus să îţi iei profesor de engleză…

– Da, a fost primul lucru pe care mi l-a spus, că trebuie să iau lecţii de engleză. I-am transmis că ei trebuie să ia lecţii de scoţiană, ca să mă înţeleagă. Dar cred că mă înţeleg mai mult.

Nu se gândeşte la naţionala Scoţiei: „Dacă e să se întâmple, se va întâmpla!”

Scoţia s-a calificat la Cupa Mondială. Ai o mică speranţă să fii acolo, cu evoluţii bune în a doua parte a campionatului? Ai fost la echipele de juniori ale Scoţiei…

– Nu prea m-am gândit la asta. Am văzut meciurile ca suporter, a fost un meci special (n.r. – cu Danemarca). Toată cariera am vrut să dau totul şi ştiam că lucrurile bune se întâmplă şi să joci pentru ţara ta este ceva special. Nu este ceva la care să mă gândesc pentru că dacă e să se întâmple se va întâmpla.

Ce ar însemna pentru tine să câştigi campionatul cu Dinamo?

– Totul. Fiecare fotbalist ar trebui să aibă acest ţel, dar ştiu ce ar însemna pentru toţi cei care sunt alături de Dinamo. Este ceva la care visăm, la care tindem şi trebuie să dăm totul ca să atingem acest obiectiv special. Dar trebuie să ne antrenăm bine, să o luăm meci cu meci şi dacă va veni vremea să vorbim despre titlu, ne vom concentra pe obiectiv, pe fiecare meci în parte şi să câştigăm cât mai multe puncte posibil.

Care sunt rivalele voastre? Pe cine ai simţit puternic?

– Nu există meciuri uşoare, în special când echipele joacă împotriva lui Dinamo. În toate ligile din lume când joci împotriva formaţiilor populare, toată lumea vrea să joace mai bine, să câştige. Ne propunem acelaşi lucru la fiecare meci şi avem aceeaşi ambiţie atât cu echipele de top, dar şi cu celelalte.

Ca atacant, ce fundaşi ai simţit puternici? Ai vreun remarcat?

– Nu prea gândesc aşa. Mă gândesc la ce am eu de făcut, nu mă concentrez pe adversar. Au fost meciuri grele, nu am în minte unul special, dar mereu există o bătălie şi când intru pe teren mă aştept să fie o bătălie. Şi mereu mă bucur de asta.

Dinamo, ca o familie: „Toată lumea are acelaşi ţel!”

De ce mai are nevoie Dinamo ca să se bată la titlu?

– Cred că trebuie să ne concentrăm, să ne menţinem cu picioarele pe pământ, să o luăm meci cu meci. Să nu ascultăm speculaţiile, să nu ne grăbim şi să ne concentrăm pe meciurile de pregătire, pe primul meci din campionat. Avem un grup puternic, avem un staff foarte bun, să ne menţinem grupul unit, să îi integrăm pe noii-veniţi, să fim ca o familie şi să abordăm cum trebuie a doua parte a sezonului.

Mai mulţi oameni de fotbal au remarcat că sunteţi ca o familie la Dinamo, inclusiv la apariţiile în public. Cum aţi creat această conexiune puternică?

– Cred că este vorba de oameni buni. Este important să fii un om bun în fotbal. Toată lumea are acelaşi ţel, nu contează cine e titular, cine e pe bancă, toţi suntem pregătiţi să ne punem amprenta şi să contribuim la succesul echipei. Asta e cel mai important şi asta avem aici. Aţi văzut pe parcursul sezonului. Au intrat mulţi jucători de pe bancă şi au marcat. Toată lumea are acelaşi ţel, toţi vor să obţină lucruri importante, aşa că o astfel de conexiune te ajută, ca echipă.

Visul lui Armstrong ca fotbalist: „Să îmi fac familia mândră!”

Care e visul tău ca fotbalist? Unde vrei să ajungi?

– Să joc la cel mai înalt nivel posibil. Să câştig cât mai multe trofee este posibil. Să îmi fac familia mândră şi să le ofer o viaţă bună. Am o fetiţă, vreau să o fac mândră de mine să îi ofer o viaţă bună. Acesta este visul meu în fotbal.

Ai în plan să stai mai mult la Dinamo sau te gândeşti să te transferi în vară?

– Planul meu este să am un sezon grozav, să mă pregătesc apoi pentru noul sezon şi aşa mai departe. Orice se întâmplă în fotbal, eu sunt omul care le ia pe rând, zi de zi, meci de meci. Dacă eşti distras de viitor, poţi să fii afectat. Sunt multe speculaţii, multe distrageri ale atenţiei. Sunt aici să mă concentrez pe antrenamente, pe meciuri… Să fiu cel mai bun jucător care pot fi şi sunt sigur că dacă voi fi aşa, lucrurile bune se vor întâmpla.

Ca jucător popular de la Dinamo, te rog transmite-le un mesaj fanilor la început de 2026…

– Să ne susţină în continuare, fie vreme bună, fie vreme rea. Vor fi şi perioade proaste, vor fi şi perioade bune. Dar să ne susţină acasă şi în deplasare. Să vină la fiecare meci indiferent de rezultatul meciului trecut şi să fie fanii grozavi care deja sunt. Sunt foarte speciali şi cu câţi sunt mai mulţi, cu atât ne ajută mai mult. Cu cât ne încurajează mai mult, cu atât auzim mai tare şi simţim mai tare. Le doresc un an 2026 fericit şi sănătos. Şi sunt sigur că lucruri mari se vor întâmpla!

  • 28 de ani are Danny Armstrong
  • 900.000 de euro e cota de piaţă a jucătorului scoţian

Danny Armstrong, suflet de dinamovist