Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dănuț Lupu, acid după revenirea “câinilor” la Ovidiu: “Dinamo a câștigat cu două goluri norocoase!”

Fostul mare fotbalist Dănuț Lupu nu a fost impresionat de victoria lui Dinamo cu Farul. Acesta este de părere că alb-roșii au câștigat cu două goluri norocoase.
06.02.2026 | 10:09
Danut Lupu acid dupa revenirea cainilor la Ovidiu Dinamo a castigat cu doua goluri norocoase
Cum a comentat Dănuț Lupu victoria și revenirea lui Dinamo în meciul cu Farul. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

După pasul greșit cu Petrolul din runda precedentă, Dinamo și-a revenit și s-a impus pe un teren dificil, la Ovidiu, scor 3-2, cu Farul lui Ianis Zicu. Dănuț Lupu a catalogat drept norocoasă victoria trupei lui Kopic de miercuri seara.

Ce poziție surprinzătoare a avut Dănuț Lupu după ce Dinamo s-a impus la Ovidiu cu 3-2

”Câinii” au demonstrat și în deplasarea de la Ovidiu cu Farul că sunt una dintre echipele care se luptă cel puțin la podium în acest sezon. Pe un teren unde Craiova a fost spulberată cu 4-1, elevii lui Kopic s-au impus cu 3-2. Prezent în platoul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Dănuț Lupu nu a fost impresionat de evoluția echipei din Ștefan cel Mare.

ADVERTISEMENT

Fostul mare fotbalist autohton a ținut să remarce faptul că, dacă în meciul cu Petrolul Dinamo a pierdut două puncte uriașe, în deplasarea de la Ovidiu s-a consemnat reversul medaliei. Aici, ”câinii” au câștigat două puncte, în condițiile în care au fost conduși constant.

”Dacă ne gândim că la meciul cu Petrolul au scăpat două puncte, ieri (n.r. miercuri la Ovidiu cu Farul) au luat două puncte. S-a compensat până la urmă. Bine, puteau să aibă 6 din 6 și nicidecum 4 din 6. O victorie foarte importantă, mai ales că urmează Dinamo – Craiova. Eu cred că, dacă Dinamo va reuși să-i încurce pe Craiova, are un procentaj de 10% în plus (n.r. la o eventuală luptă la titlu), a spus Lupu.

ADVERTISEMENT

Dănuț Lupu a lăudat inspirația lui Kopic la schimbări

Analistul de la FANATIK SUPERLIGA nu ținut să puncteze, pe de altă parte, inspirația de care a dat dovadă Kopic prin schimbările făcute. În ciuda a două ”goluri norocoase”, Lupu laudă mentalul de echipă mare pe care îl arată echipa alb-roșie.

ADVERTISEMENT

”Pentru mine este un lucru extraordinar de bun, fiindcă mi-a dovedit încă o dată că Kopic e un antrenor foarte bun. Din nou a făcut niște schimbări inspirate. Să fii condus de două ori la Farul și să revii, e un lucru extraordinar de bun.

Dacă o luăm așa, trebuie să recunoaștem că Dinamo a avut și puțin noroc ieri. Și golul doi, și golul trei, niște goluri norocoase. La al doilea, ăla dă în minge cu crampoanele și o atinge doar. Iar la golul trei, iarăși noroc. Vrea să tragă la poartă, îi sare mingea, o lovește prost, și ajunge mingea la el”, a mai punctat Lupu.

ADVERTISEMENT

Dinamo este pe un drum extraordinar de bun. Au arătat că au și curaj, și tăria să revină ori de câte ori sunt conduși. Mental, echipa stă foarte bine. Multe echipe, când sunt conduse, nu mai pot, încetează să mai spere”, a adăugat fostul mare fotbalist.