Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dănuț Lupu dă de pământ cu Generația de Aur! „Ei nu existau dacă nu eram noi”. Atac fără precedent: „Au jucat prietenii lui Popescu și prietenii lui Mourinho”

Dănuț Lupu a oferit o primă reacție după meciul de adio făcut de Generația de Aur. Dinamovistul face un atac la adresa organizatorilor.
27.05.2024 | 15:35
Danut Lupu da de pamant cu Generatia de Aur Ei nu existau daca nu eram noi Atac fara precedent Au jucat prietenii lui Popescu si prietenii lui Mourinho
Dănuț Lupu, despre meciul de adio al Generației de Aur. Sursa Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Dănuț Lupu este de părere că evenimentul realizat pentru Generația de Aur a fost unul foarte spectaculos, însă are o problemă cu cei din organizare care au ratat câteva nume pe lista invitaților.

Dănuț Lupu dă de pământ cu Generația de Aur! „Ei nu existau dacă nu eram noi”

Dănuț Lupu a apreciat evenimentul făcut pentru jucătorii din Generația de Aur, dar a punctat un lucru important. Dinamovistul este de părere că au făcut un lucru foarte frumos în memoria lui Didi Prodan.

ADVERTISEMENT

Însă, Lupu susține că același lucru trebuia făcut și pentru fostul internațional Michael Klein. Fostul fundaș stânga a avut 93 de apariții pentru România în care a marcat de 5 ori și a făcut parte din lotul echipei naționale de la mondialul din 1990.

Pe lângă acest lucru, Dănuț Lupu este de părere că trebuiau invitați sau măcar menționați și jucătorii care au ajutat România să se califice în sezonul 1989-1990 la Campionatul Mondial din Italia, printre aceștia a făcut parte și analistul FANATIK.

ADVERTISEMENT

„Ca spectacol, jos pălăria, ca joc putem să spunem că mulți au jucat acum la fel ca atunci când erau tineri. Problema mea cea următoarea. Jos pălăria la ce au făcut pentru Didi Prodan, dar trebuiau să facă asta și pentru Michael Klein.

Această Generația de Aur pe care o numesc ei, e făcută de alți jucători care trebuiau convocați. Nu să joace, dar să îi prezinte publicului. Cei din ’89-’90. 

ADVERTISEMENT

Această generație nu exista dacă nu eram noi, cei care am jucat cu Danemarca. Trebuia să fim prezenți toți cei care am jucat atunci, dar nu să jucăm, să fim invitați. Asta e părerea mea.

ADVERTISEMENT

Nu știu de ce nu am fost invitat. Trebuie să îi întrebăm pe ei. Dacă de-a lungul anilor am fost supărat pe Nea Puiu, la convocarea asta chiar nu sunt supărat pe el.

E singura la care nu sunt supărat pe el. Organizatorii au făcut convocările”, a fost reacția lui Dănuț Lupu despre evenimentul dedicat celor din Generația de Aur la FANATIK SUPERLIGA.

Atac fără precedent: „Au jucat prietenii lui Popescu și prietenii lui Mourinho”

În finalul discuției despre Generația de Aur, Dănuț Lupu a mai făcut un atac la adresa organizatorilor. Dinamovistul susține că meciul dintre „prietenii lui Popescu și prietenii lui Mourinho” a fost blat.

„A fost un meci în care au jucat prietenii lui Gică Popescu și prietenii lui Mourinho. A fost blat. Dacă jucau ăia, nu mai era la fel. A fost normal să câștige prietenii lui Gică Popescu”, a mai spus Lupu la FANATIK SUPERLIGA.

fanatik-live vod=1 playerId=’dorRq8lU’ uuid=’uKVJTHgvX2l’ title=’Dănuț Lupu, despre meciul de adio al Generației de Aur’ heading=’h3′]