Pe 15 noiembrie 1989, echipa națională a României juca pe stadionul „Steaua” din bulevardul Ghencea un meci de „a fi sau a nu fi” la turneul final mondial din Italia în vara următoare, în 1990.
…La ora 14:00 pentru că stadionul Armatei nu avea nocturnă… Nocturnă era pe fostul „23 August”, dar tricolorii se obișnuiseră în Ghencea, se simțeau mai bine acolo, tribunele erau mai aproape de teren, se crea o atmosferă incendiară, mai ales la meciurile cu miză mare, cum era cel cu Danemarca.
Urmașii lui nefericitului prinț danez Hamlet jucau un meci de „a fi sau a nu fi”, vorba istorică a nefericitului prinț danez al lui Shakespeare. Aveau un punct mai mult în clasamentul grupei de calificare. Așa că „tricolorii”, la rândul lor, începeau meciul din Ghencea sub presiunea mioriticului nostru „ori la bal, ori la spital”.
„Ori la spital” era de rău: comandantul suprem al Republicii Socialiste România, tovarășul Nicolae Ceaușescu, furios pe înfrângerea cu 0-3 din meciul tur (11 octombrie 1989, la Copenhaga), era hotărât să desființeze… Dinamo și Steaua, principalele echipe care dădeau jucători la echipa națională, dacă nu „băteau” pe danezi. Stă dovadă stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R din 12 octombrie 1989…
Meciul acela din Ghencea, decisiv pentru multe destine, a început cum nu se poate mai… prost: Flemming Povlsen (PSV Eindhoven) deschidea scorul în doar minutul 6…
Într-o răbufnire genială de orgoliu și, de ce nu?, de valoare, „tricolorii” întorceau apoi scorul și calificarea cu 3 goluri, marcate de Gabi Balint (25, 60) și Ioan Ovidiu Sabău (37).
Bucuria națională a fost imensă, România mergea la un Campionat Mondial după 20 de ani, precedenta performanță aparținând unei alte generații extraordinare, cu Nicolae Dobrin, Mircea Lucescu, Florea Dumitrache, Cornel Dinu, Liță Dumitru, Emeric Dembroschi, Rică Răducanu, în Mexic 1970.
Revenind la partida din 15 noiembrie 1989, unul dintre artizanii acelei victorii eclatante a fost Dănuț Lupu. Mijlocașul dinamovist avea 22 de ani și era la doar al doilea meci la echipa națională. Mai jucase doar 26 de minute în anterioara partidă cu danezii, „corecția” 0-3 de la Copenhaga, din 11 octombrie…
A fost un meci mare, poate meciul vieții, așa că FANATIK l-a „convocat” la „locul faptei”, pe noul stadion din bulevardul Ghencea. Pe gazonul încă… verde și minuțios îngrijit, Dănuț Lupu a privit cu nostalgie terenul și tribunele și a explicat simplu cum a fost posibilă performanța de acum 32 de ani.
„Majoritatea dintre noi erau câștigători de Cupa Campionilor sau jucaseră măcar… cum sună asta… «măcar» … azi … jucaserăm semifinale, sferturi de cupe europene, cum eram cei de la Dinamo, deci aveam foarte multe meciuri internaționale, grele, prin care trecusem” – Dănuț Lupu
Și, vizibil emoționat, în ciuda imaginii percepute de majoritatea concetățenilor, de „miștocar jeomanfișist”, Dănuț (nu-i așa că i se potrivește de minune prenumele?) a ținut să-i mulțumească cuiva…
Și nu este tovarășul Nicolae Ceaușescu, „genial conducător și cel mai iubit fiu al poporului”, cum se obișnuia să i se spună atunci, în 1989, ci o… surpriză: „Țin să-i mulțumesc încă o dată lui Marius Lăcătuș, pentru că dacă am jucat în acel meci titular, în mare parte i se datorează lui, el a ținut neapărat să joc, nea Imi (n.a. – Emeric Ienei, selecționerul de atunci al echipei naționale) era stelist și steliștii aveau întâietate…”. Mai multe n-a vrut să dezvăluie pentru că „atâta știu, atâta spun”.
Cât despre amenințarea cu desființarea venită de la „Cabinetul 1”, Lupu își amintește că „Au fost niște discuții… dar nu cred eu că ar fi desființat Dinamo și Steaua cât era el de șeful suprem al statului și putea să facă orice…”.
„În acea vreme fotbalul atrăgea atâta lume pentru că dădea iluzia de libertate, pe stadion, într-o societate cu multe, multe lipsuri și dacă le lua și bucuria asta putea să fie o scânteie periculoasă. Amintiți-vă că veneau 60-70 de mii de oameni la cuplaje pe «23 August», venea foarte multă lume la fotbal, nu ca acum… Aveau și ce vedea, nu ca acum…” – Dănuț Lupu
Ne-am așezat la peluza la care era tabela de scor pe vechiul Ghencea, cea la care Balint și Sabău au întors scorul până la pauza meciului cu Danemarca, spre terenurile de antrenament ale bazei…
Apropo de acestea, de terenuri, la plecare, văzându-le – parcarea este între acestea și arena mare -, Dănuț Lupu le-a „apreciat pozitiv”, cu regretul managerului de la CS Dinamo, echipa de fotbal a clubului sportiv, locul 2 în Liga a IV-a, seria „bucureșteană” (AMFB), față de realizările „dușmanului” istoric din Ghencea
„Și-au făcut bune de tot terenurile astea… Mare lucru să ai condiții de pregătire pe terenuri bune, și-au gazonat, le îngrijesc bine, au făcut o treabă foarte bună în toată baza asta…”, a oftat Lupu, invidios pe Scufița Roșie/Albastră.
Să ne întoarcem în peluză, la amintirea meciului cu Danemarca… „A fost o presiune pe noi, dar aia pusă chiar de noi între noi… Ce fotbalist nu vrea să meargă la un campionat mondial? Nu știam noi atunci ce avea să se întâmple în decembrie și ce viață urma să ni se deschidă după aia… Nu era atunci pe bani, «Haideți că vă mai dăm o aprobare de Dacia, de Aro, de televizor color»…”, povestește Dănuț.
Au fost și bani, nu numai facilitățile Epocii de Aur. 1.500 de dolari. Primă de victorie. Și calificare. Un dolar era, oficial, curs BNR, 4,17 lei / dolar. Deci 6.255 de lei. Cursul comercial unic, însă, era 17,50 lei / dolar. Deci 26.250 de lei. Pe piața neagră dolarul era 35 de lei. Deci 52.500 de lei.
Salariul mediu net era în jur de 3.000 de lei. O pâine era 2,50 lei, litrul de benzină ajunsese la 11 lei, o Dacie 1.300 nouă costa 70.000 de lei. Faceți dumneavoastră comparația cu salariile, primele de obiectiv și prețurile de azi…
„Erau bani mulți pe vremea aceea. Dar nu veneam pentru bani la echipa națională. Era o onoare și o mândrie să fii la echipa națională. Și nu sunt cuvinte mari și goale… Era un sentiment extraordinar să ți se cânte imnul. Acum nu știu, s-au schimbat mult sentimentele, oamenii… acum vin mai mult în vacanță la echipa națională” – Dănuț Lupu
Barajul de calificare, că asta a fost, un meci ca un baraj de calificare, cine câștigă merge la marele bal mondial, n-a început deloc bine pentru echipa noastră. Flemming Povlsen ne-a băgat „mortu-n casă”, cum se spune prin peluze, în minutul 6: „Am început mai greu, am luat gol repede… Danemarca avea o echipă bunicică (râde)… Frații Laudrup, Lars Olsen, Nielsen… erau vreo doi (râde)… Lerby, Schmeichel, Povlsen, care a dat golul…”
„Ne-a ajutat experiența să nu picăm psihic și ușor, ușor am preluat conducerea jocului, am egalat și au făcut ei pasul înapoi, au căzut ei, nu se așteptau să revenim așa repede” – Dănuț Lupu
„Apoi, așa, din avânt, ne-a ieșit aproape totul… Ne cunoșteam foarte bine, luați echipa de atunci, eram numai de la Dinamo și Steaua, doar Gică Popescu venea de la Craiova” – Dănuț Lupu
Păi „dușmanii” de la Dinamo și Steaua se „împăcau” la echipa națională? Interesul național estompa „mâncătoria” tradițională? „Păi eram dușmani trei meciuri… pe an… Dinamo – Steaua tur-retur în campionat două și finala Cupei… În rest eram prieteni, chiar eram…”
„Ne întâlneam în oraș, nu ne ascundeam, era orașul mare, dar era mic ca locuri unde puteam ieși, Nordul, Casa Albă la Băneasa, Herăstrău… ieșeam cu Iovan, cu Bumbi (n.a. – Bumbescu), ieșeam cu soțiile sau prietenele, n-aveam probleme, era o plăcere când ne-ntâlneam. Mai ales că eram obișnuiți să ieșim în serile libere, noi la Dinamo… Nea Mircea (n.a. – Lucescu) ne scotea la masă după fiecare etapă, cu soțiile sau iubitele… obligatoriu, fără nicio discuție (râde). Ca să faci o echipă bună trebuie să ai și un antrenor foarte bun pedagog, care să construiască unitatea asta de grup” – Dănuț Lupu
Dacă tot a dus vorba de antrenori, despre „tehnicienii” de acum, Dănuț Lupu are părerea lui. Și o spune, chiar dacă știe că „o să-mi iau iarăși înjurături și o să-mi umple frigiderul…”. De ce? Păi citiți și hotărâți dumneavoastră dacă are dreptate sau… frigiderul!
„Sunt foarte mulți antrenori acum… făcuți pe internet… iau de acolo metode, antrenamente, fac referate și ies în iarbă în week-end., n-a jucat niciodată fotbal unul din ei. Și antrenează copiii… Dacă pe copilul ăla nu-l înveți să dea cu piciorul în minge din ce știi tu cum să dai cu piciorul în minge, crezi că poate să învețe ceva copilul ăla?” – Dănuț Lupu
Iar exemplul „suprem” vine tot de la Mircea Lucescu. Antrenorul… Omul determinant în lansarea lui Dănuț Lupu pe orbita fotbalului mare: „Nea Mircea și-n ‘98-‘99, la Rapid, le mai arăta copiilor… cei mai tineri din lot… cum se face preluarea… elementar. Și era antrenor trecut prin Serie A, pe la Inter…”
„Le arăta copiilor cum se fac execuțiile de bază în fotbal, cum se preia și cum se lovește corect mingea. La televizor toți știm fotbal, dar foarte puțini știu să-ți arate practic cum să alergi, cum să pendulezi, cum să amortizezi o pasă, cum să lovești mingea” – Dănuț Lupu
Și amintirile lui Dănuț Lupe despre Mircea Lucescu au continuat pe un scaun din peluza stadionului Steaua, peluza la care tabela de marcaj arăta la sfârșitul meciului „România – Danemarca 3-1”, un scor care astăzi pare de domeniul basmelor lui Petre Ispirescu. Sau Hans Christian Andersen, ca să le dăm și danezilor dreptul la replică…
15 noiembrie 1989, ora 14:000, Stadion „Steaua”, 30.000 de spectatori
România – Danemarca 3-1
Au marcat: Gabi Balint (25 și 60), Ioan Ovidiu Sabău (37) / Flemming Povlsen 6
România: Silviu LUNG – cpt. (Steaua, 62 de meciuri/0 goluri) – Dan PETRESCU (Steaua, 5/0), Ioan ANDONE (Dinamo, 44/2), Ștefan IOVAN (Steaua, 32/3), Iosif ROTARIU (Steaua, 10/0) – Ioan Ovidiu SABĂU (Dinamo, 17/5), Gică POPESCU (Universitatea Craiova, 12/1), Dănuț LUPU (Dinamo, 2/0), Gheorghe HAGI (Steaua, 53/12) – Marius LĂCĂTUȘ (Steaua, 32/4) / 76′ Dorin MATEUȚ (Dinamo, 43/8), Gavril BALINT (Steaua, 19/4) / 86′ Nicolae UNGUREANU (Steaua, 57/0). Antrenor: Emeric Ienei (meciul 30).
Danemarca: Schmeichel – Sivebaek (Elstrup 73), L. Olsen, I. Nielsen, K. Nielsen – M. Laudrup, Bartram, Jensen, Lerby – Povlsen, B. Laudrup. Antrenor: Sepp Piontek.
Arbitru: Tulio Lanese (Italia)