Rapid este în picaj după o nouă înfrângere în SuperLiga. Giuleştenii au pierdut cu 1-3 meciul cu Dinamo, după o prestaţie foarte modestă. Echipa lui Costel Gâlcă a căzut pe locul 5, în afara obiectivului de calificare în cupele europene, iar perspectivele pentru ultimele patru etape nu sunt cele mai optimiste.
Dănuţ Lupu şi Robert Niţă s-au încins în direct, după Dinamo – Rapid 3-1
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Dănuţ Lupu şi Robert Niţă au avut un dialog încins în direct pe marginea cauzelor care au dus la acest eşec pentru giuleşteni. Robert Niţă e de părere că intrarea tânărului Briciu în locul lui Aioani în start de meci a fost decisivă, mai ales că a şi gafat grav. Lupu consideră că Gâlcă a pierdut echipa din mână:
- Dănuţ Lupu: Cîrjan a intrat bine, golul a fost puţin norocos, printre picioarele unui jucător care s-a dus prin alunecare (n.r. Kramer). În schimb, spun iar. Kopic a pierdut joi un meci important, dar a reuşit să ţină conectaţi jucătorii pentru un meci important.
- Robert Niţă: Tu, în minutul 1, ai pierdut portarul. Şi moralul ăla pe care îl aveai, aşa cum era.
- Dănuţ Lupu. Da, dar Dinamo nu şi-a băgat căpitanul ca să vă ajute pe voi.
Dialogul s-a încins, iar ironiile şi înţepăturile între rapidistul Robert Niţă şi dinamovistul Dănuţ Lupu au continuat:
- Robert Niţă: Hai, n-o da în glumă acuma!
- Dănuţ Lupu: Tu o dai în glume. S-a accidentat portarul din vina noastră?
- Robert Niţă: Nu, s-a accidentat din vina… S-a accidentat că s-a accidentat.
- Dănuţ Lupu: Nu cred că e o scuză că s-a accidentat portarul. Şi voi ne-aţi bătut 11 ani din cauza accidentărilor. Şi dacă nu se accidenta, tot vă băteam.
Briciu vs. Gâlcă: cine a pierdut meciul cu Dinamo?
- Robert Niţă: Stai liniştit, că până la pârşâita aia cu capul de la 15 metri n-aţi ajuns la poartă. Stai cuminte şi tu. A fost un meci în care a jucat chiorii cu orbii.
- Dănuţ Lupu: Ştii când o să spun că eşti rapidist. Când o să jucaţi penibil să recunoşti. Fără scuze cu portarul. E jucător legitimat la Rapid?
- Robert Niţă: Joci fotbal de la 6-7 ani. Ai mai văzut aşa gafă?
- Dănuţ Lupu: N-am văzut aşa mari gafe ale unui antrenor, să poată să ţină echipa unită. Liderul unei echipe este antrenorul. Acum două luni aveaţi lot să câştigaţi campionatul. Acum, că sunteţi pe locul 5 sunt mari probleme la lot. Cum se face?
- Robert Niţă: Avem probleme, s-au accidentat doi portari. E vina lui Gâlcă?
- Dănuţ Lupu: E vina lui Gâlcă tot ce se întâmplă în cadrul echipei.