Sporturi

Daria Gavrilova şi-a ieşit din minţi în meciul cu Monica Niculescu de la Hong Kong

11.10.2018 | 18:35
Daria Gavrilova sia iesit din minti in meciul cu Monica Niculescu de la Hong Kong

Daria Gavrilova şi-a ieşit din minţi în meciul cu Monica Niculescu de la Hong Kong. Monica Niculescu, locul 87 WTA, a fost eliminată în optimile de finală de la Hong Kong, turneu de categorie Internaţional, după ce a cedat în faţa Dariei Gavrilova, locul 34 WTA, scor 6-3, 4-6, 7-6(3). Meciul a fost un adevărat maraton și s-a încehiat după două ore şi 54 de minute.

Chiar dacă a ieşit învingătoare, australianca în vârstă de 24 de ani a răbufnit de mai multe ori pe durata meciului disputat împotriva sportivei din Slatina. În setul decisiv, Gavrilova se afla la conducere, scor 4-1, moment în care Monica Niculescu a ceut intervenţia antrenorului său, Călin Ciorbagiu. După sesiunea de on-court coaching, scorul s-a făcut 5-1, însă acela a fost momentul revenirii Monicăi, care a câștigat următorul game. A urmat o pauză între game-uri, timp în care jucătoarele s-au aşezat pe băncile lor pentru un timp scurt de odihnă, iar Gavrilova a scos un carnețel din geantă, pe care a început să-l citească de zor, în timp ce gesticula furioasă, părând că repetă cu multă precizie tacticile pe care trebuie să le urmeze pentru a câştiga meciul.

Daria Gavrilova a fost un car de nervi în meciul cu Monica Niculescu de la Hong Kong

Chiar dacă a apelat la sfaturile scrise pe carneţel, revenirea Monicăi nu a putut fi oprită, românca reuşind să ducă manşa în tie-break. Totuşi, Niculescu nu a reușit să îi facă față adversarei și a pierdut cu scorul de 7-3 în tie-break, ratând calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Hong Kong. Pentru prezența în turul secund la Hong Kong, Monica și-a asigurat un premiu în valoare de 7.195 de dolari și 30 de puncte în clasamentul WTA.

Pentru sportiva din Australia urmează un test dificil, o dispută împotriva chinezoaicei Shuai Zhang, care a ajuns la Beijing până în sferturile de finală ale turneului, acolo unde a fost eliminată de către Naomi Osaka în setul decisiv. În primul tur, Gavrilova trecuse în trei seturi de sportiva din Kazahstan, Zarina Diyas, scor 3-6, 7-5, 6-1.