FCSB a pierdut în fața lui Bologna, scor 1-2. Roș-albaștrii au primit două goluri până în pauză, iar în actul secund Daniel Bîrligea a punctat pentru campioana României, însă nu a fost îndeajuns pentru un rezultat pozitiv. Darius Olaru a avut la finalul partidei o reacție dură la adresa arbitrajului.
La scurt timp după fluierul final din FCSB – Bologna 1-2, Darius Olaru a „dat de pământ” cu arbitrajul din acest duel. Căpitanul roș-albaștrilor susține că Andris Treimanis nu a judecat corect fazele formațiilor și că suporterilor italienilor au arătat foarte bine, acesta simțind că joacă în deplasare, deși disputa a fost Arena Națională.
„Arbitrul a fost împotriva noastră. Am simțit din teren. Parcă nu am jucat acasă, am jucat în deplasare. Dar nu avem ce face, trecem peste.
Au reușit să marcheze, au recuperat mingea. Noi am antrenat ceva, am pregătit altceva, dar nu am pus asta în aplicare. Pe urmă a fost dificil să recuperăm. Vreau să cred că noi suntem cei din a doua repriză. Știu că avem calitate, dar trebuie să avem mai mult tupeu de la începutul meciului. Avem forța de a ne bate de la egal la egal cu asemenea echipă. Avem un drum lung și în Europa”, a declarat Darius Olaru, conform Digi Sport.
În continuare, Darius Olaru a mărturisit că atât el, cât și colegii suferă la nivelul încrederii. Întrebat despre arcada spartă, căpitanul roș-albaștrilor l-a „înțepat” iar pe Andris Treimanis, arbitrul neacordând nici măcar fault în primă fază.
„Nu avem rezultate, nu avem încredere în noi, dar cu trecerea timpului sper eu să obținem rezultate și să fim mult mai degajați.
Nici fault nu a dat arbitrul (n.r. la faza când și-a spart arcada). E a zecea oară când îmi sparg capul”, a declarat Darius Olaru, potrivit sursei amintite mai sus.
După înfrângerea cu Bologna, FCSB mai are de disputat 5 meciuri în „Faza Ligii” UEFA Europa League. Următorii adversari vor fi FC Basel (deplasare), Steaua Roșie Belgrad (deplasare), Feyenoord (acasă), Dinamo Zagreb (deplasare) și Fenerbahce (acasă).
Totodată, situația în SuperLiga nu este cea mai bună. În urma eșecului cu Metaloglobus, din ultima rundă, calculele la play-off s-au complicat serios. FCSB se va duela în etapa a 14-a cu UTA, iar o victorie este obligatorie pentru ca roș-albaștrii să revină în „cărți”.