Sport

Darius Olaru, în top 10 cele mai scumpe transferuri reuşite de FCSB! Câţi bani a încasat Gigi Becali de când e patronul echipei

Darius Olaru a fost transferat în Belgia la Royale Union în schimbul a 3 milioane de euro, sumă care intră în top 10 transferuri de la FCSB. Câţi bani a încasat Gigi Becali de când e patronul echipei.
16.06.2026 | 15:44
Darius Olaru in top 10 cele mai scumpe transferuri reusite de FCSB Cati bani a incasat Gigi Becali de cand e patronul echipei
Darius Olaru, în top 10 cele mai scumpe transferuri reuşite de FCSB! Câţi bani a încasat Gigi Becali de când e patronul echipei. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB şi-a pierdut căpitanul. Darius Olaru a fost transferat de Royale Union pentru suma de 3 milioane de euro. Mijlocaşul pleacă după şase ani de la FCSB, interval în care a câştigat două titluri, o Cupă a României şi două Supercupe. Crescut de Gaz Metan Mediaş, Olaru se află la prima experienţă în străinătate.

Darius Olaru, al 10-lea cel mai scump transfer de la FCSB!

Cu cele trei milioane de euro încasate de FCSB, Darius Olaru intră în top 10 cele mai scumpe transferuri din era Gigi Becali. Topul este condus de Dennis Man, vândut cu 12,6 milioane de euro la Parma, în 2021. Podiumul e completat de Nicu Stanciu şi Vlad Chiricheş:

ADVERTISEMENT
  1. Dennis Man – 12.600.000 de euro (Parma) – 2021
  2. Nicu Stanciu – 11.000.000 de euro (Anderlecht) – 2016
  3. Vlad Chiricheş – 9.500.000 de euro (Tottenham) – 2013
  4. Florin Gardoş – 6.000.000 de euro (Southampton) – 2014
  5. Florinel Coman – 6.000.000 de euro (Al Gharafa) – 2024
  6. Mirel Rădoi – 6.000.000 de euro (Al Hilal) – 2008
  7. Bogdan Stancu – 5.000.000 de euro (Galatasaray) – 2010
  8. Olimpiu Moruţan – 4.100.000 de euro (Galatasaray) – 2021
  9. Florin Tănase – 3.000.000 de euro (Al Jazira) – 2022
  10. Darius Olaru – 3.000.000 de euro (Royal Union) – 2026

Gigi Becali a încasat 125.000.000 de euro din transferuri

Gigi Becali a devenit în 2003 patronul echipei Steaua, cum se numea pe vremea aceea. Cu mutarea lui Darius Olaru la Royal Union, totalul încasărilor patronului FCSB din transferuri ajunge la 125.000.000 de euro, în cele 13 sezoane de când a preluat clubul.

Cel mai fructuos sezon la acest capitol a fost 2016-2017, când FCSB a vândut de 18,25 milioane de euro. Pe lângă transferul de 11.000.000 de euro al lui Nicu Stanciu la Anderlecht, roş-albaştrii l-au dat cu 3.000.000 de euro pe Chipciu la aceeaşi echipă, pe Fernando Varela cu 1.000.000 de euro la PAOK. Pe aceeaşi sumă au plecat şi Alin Toşca la Betis şi Jugurtha Hamroun la Al Sadd. În plus, Adi Popa a plecat la Reading pe 600.000 de euro, iar Cojocaru a fost împrumutat la Crotone pe 250.000 de euro.

ADVERTISEMENT
  • 12.600.000 de euro e cel mai scump transfer din istoria FCSB (Dennis Man la Parma)
  • 6 ani a jucat Darius Olaru la FCSB