În minutul 36 al partidei din Ghencea, căpitanul campioanei României l-a lovit intenționat cu talpa în genunchi pe Mihai Bordeianu și a primit cartonașul roșu după ce arbitrul Ionuț Coza a revăzut faza la VAR.
La finalul întâlnirii FCSB – Poli Iași 0-1, din etapa a 6-a din SuperLiga, Darius Olaru a recunoscut că eliminarea sa a influențat rezultatul final, însă a mărturisit că nu a avut nicio intenție de a-și lovi adversarul, ci doar a vrut să protejeze mingea.
”Cred că am pierdut cele trei puncte doar din cauza mea, a fost acel cartonaș roșu, acolo cred că am pierdut meciul. Vreau să-mi cer scuze în fața colegilor, astăzi am pierdut din cauza mea. Am vrut să protejez mingea, să-mi creez un avantaj. Cred că a fost și din cauza terenului. Dacă aluneca mingea îmi venea mai bine.
Dacă Bordeianu spune că a fost intenție, atunci a fost intenție. Am vrut să pun piciorul să protejez mingea, dar am alunecat. Am trecut de mult timp de faza cu vacanța. Este o perioadă normală, de fotbalist. Am fost dezamăgiți că am pierdut cu Sparta Praga”, a declarat Olaru.
Pentru această eliminare, el riscă o suspendare de cel puțin două etape și va rata partidele cu FC Hermannstadt (în deplasare) și cu UTA Arad (acasă). Sancțiunea ar putea fi și mai drastică și să ajungă la trei jocuri, ceea ce ar însemna că va lipsi și în derby-ul cu CFR Cluj.
Întrebat despre posibilitatea de a pleca de la FCSB în această vară, căpitanul ”roș-albaștrilor” a încercat să pară relaxat și a dezvăluit faptul că nu se pune problema să accepte vreo ofertă de transfer din Rusia.
”Eu nu pun presiune pe mine, cumva oamenii din exterior fac asta. Eu nu știu nimic de transferuri, mă gândesc doar la obiectivele echipei. Eu chiar nu știu nimic de oferte. Nu m-aș duce în Rusia, m-aș duce în grupele Europa League.
Tănase e un jucător bun, ne bucurăm că a venit. Ne cunoaște pe foarte mulți dintre noi. Știm că nu sunt rezultatele dorite, acum sunt multe schimbări, transferuri, încercăm să integrăm pe toată lumea, e dificil.
Va fi o dublă manșă dificilă în Europa, trebuie să-i analizăm pe cei de la LASK Linz și să vedem cum putem câștiga”, a spus Darius Olaru, referitor la duelul cu formația austriacă din play-off-ul Europa League.