News

Darius Vâlcov, fost ministru PSD al finanțelor, achitat într-un dosar de corupție legat de Primăria Slatina

Fostul ministru PSD de finanțe Darius Vâlcov a fost achitat joi în dosarul în care a fost judecat pentru corupție. Hotărârea a fost luată de Curtea de Apel Craiova.
18.11.2021 | 18:45
Darius Valcov fost ministru PSD al finantelor achitat intrun dosar de coruptie legat de Primaria Slatina
Darius Vâlcov, fost ministru PSD al finanțelor, achitat într-un dosar de corupție legat de Primăria Slatina. Sursa Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor din partea PSD, a fost achitat, joi, într-un dosar în care era judecat penal cu privire la instigare și luare de mită.

Darius Vâlcov a fost achitat definitiv într-un dosar de corupție

Hotărârea a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, care l-a achitat pe fostul ministru Darius Vâlcov, de faptele de luare de mită și instigare la luare de mită.

ADVERTISEMENT

Alături de Vâlcov au fost achitate și alte trei persoane implicate în procesul respectiv: Eduard Cincu, inginer cadastral adjunct la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) din județul Olt, Mircea Dogaru, jurist la o firmă de cadastru și Elena Marinela Calotă-Sălcianu, administratorul SC Millenium Topographica SRL, informează Agerpres.

Darius Vâlcov și celelalte persoane trimise în judecată în acest caz au primit hotărâri de achitare și la instanța de fond, anume Tribunalul Gorj, o decizie susținută de Curtea de Apel Craiova, cu respingerea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

ADVERTISEMENT

Care erau acuzațiile aduse

Fostul primar al Slatinei, Darius Vâlcov, era trimis în judecată sub acuzația de instigare la infracțiunea de luare de mită. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care au dispus trimiterea lui în judecată în acest dosar, l-au învinuit de faptul că a inițiat constituirea a trei societăți care acționează concertat, SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL și SCA Ciobanu și Asociații.

În continuare, pe atunci primarul orașului Slatina ar fi luat astfel hotărârea de a-l angaja ca funcționar al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt pe Eduard Cincu.

ADVERTISEMENT

Vâlcov er acuzat că ar fi luat această decizie pentru ca Eduard Cincu să-l ajute la controlarea întocmirii documentației realizate de funcționarii unei firme, a cărei activitate era cadastrarea, astfel încât să nu apară multe refuzuri din partea OCPI.

Darius Vâlcov ar fi efectuat ”activități de determinare mijlocită”

În opinia anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi efectuat ”activități de determinare mijlocită”, prin care doi salariați ai Millenium Topographica SRL, societate aflată sub controlul lui Vâlcov, i-ar fi acordat lui Eduard Cincu, în perioada 2012 – 2015, suma de 1.000 de lei pe lună, bani necuveniți și care nu au fost evidențiați în actele contabile.

ADVERTISEMENT

Sumele de bani ar fi fost remise către funcționarul OCPI Olt pentru ca acesta să parafeze documentațiile de cadastru elaborate de către funcționarii de la Millenium Topographica SRL.

„Inculpatul a săvârșit infracțiunea în modalitatea determinării mediate, indirecte, prin intermediul numitului Bărbulescu Daniel-Ionuţ, transmițând decizia sa de a fi cooptat un funcționar din cadrul OCPI Olt, încât societatea să nu înregistreze multe respingeri ale documentațiilor cadastrale, indicând şi persoana care trebuia contactată spre realizarea scopului său – directorul OCPI Olt, pentru ca acesta să desemneze un funcționar capabil să ajute SC Millenium Topographica SRL, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan stabilind nu numai faptul ca acesta să primească o sumă de bani, dar fixează şi cuantumul acesteia, aspecte ce sunt transmise mai departe de către numitul Bărbulescu Daniel Ionuţ inculpatului Cincu Eduard, în cadrul unei întâlniri, astfel încât inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a acționat cu intenția directă de a da bani necuveniți funcționarului public în legătură şi în scopul îndeplinirii de acte ce intră în atribuțiile sale de serviciu, în condițiile în care investiția financiară privind societatea de cadastru îi aparținea, realizându-se astfel elementele circumstanțiale ale infracțiunii de instigare la luare de mită”, se arăta în rechizitoriu.

Procurorii mai acuzau că valoarea sumei achitate în fiecare lună lui Eduard Cincu, inginer cadastral adjunct la OCPI Olt, era stabilită tot de Darius Vâlcov. Acești bani nu erau evidențiați în actele contabile, pentru a putea crea o aparență a legalității acestor plăți, acestea fiind consemnate la capitolul prestări de servicii de instruire profesională, mai arată procurorii.

ADVERTISEMENT