Sporturi

Darren Cahill explică intervenția dură din timpul meciului Simonei Halep cu Pliskova: “Nu a fost un moment plăcut, dar n-am avut de ales. Aș face-o din nou”

04.11.2019 | 19:16
Darren Cahill explica interventia dura din timpul meciului Simonei Halep cu Pliskova Nu a fost un moment placut dar nam avut de ales As faceo din nou
ADVERTISEMENT

Darren Cahill a explicat pentru prima dată on-coart coaching-ul din timpul meciului jucat de Simona Halep cu Pliskova, al treilea de la Turneul Campioanelor. Antrenorul australia, care a folosit termeni duri în acea intervenție, declară că a considerat că aceea va fi cea mai potrivită abordare, după 0-6 în primul set.

Darren Cahill explică intervenția din timpul meciului Simonei Helep cu Pliskova

Darren Cahill a avut unul dintre cele mai dure on-coart coaching-uri în timpul meciului disputat de Simona Halep cu Pliskova. În decisiv, antrenorul australian a coborât din lojă și nu s-a ferit de cuvinte, numind prestația româncei “rușine absolută”, după cinci game-uri pierdute la rând. Acum, la trei zile de la finalul meciului, ce a consemnat eliminarea Simonei de la Turneul Campioanelor, Cahill a explicat contextul din spatele controversatului on-coart coaching.

ADVERTISEMENT

M-am referit la comportamentul ei pe teren în acele gameuri, nu la ea ca persoană (n.r. folosirea expresiei ‘rușine absolută’). I-am spus în trecut lucruri care nu au ajuns la ea în timpul OCC-urilor. Acum aveam două opțiuni: cea clasică era să continui să apelez la simțul ei tactic și s-o îmbărbătez. Am încercat în trecut, dar nu a funcționat, n-am reușit să ajung la ea. Știam cum se va termina meciul dacă nu încercam o abordare mai dură.

Simona Halep și Darren Cahill au reluat colaborarea. Sursă Foto. Twitter
Simona Halep și Darren Cahill au reluat colaborarea. Sursă Foto. Twitter

Am discutat cu ea despre aceste momente, ce să fac când intră în această ceață și despre posibilitatea de a adopta o abordare mai dură pentru a-i capta atenția și a o determina să intre din nou în meci. Șiam că e un moment dificil. Ca antrenor, în timp ce te îndrepți spre teren ai de luat o decizie în legătură cu abordarea pe care o vei alege în OCC. Cred că e necesar și un pic de context aici. Era al treilea OCC din acel meci; în primul poate am fost chiar mai dur, pentru că pierduse primul set cu 6-0. Acea conversație a fost grozavă, pentru că a resetat-o complet tactic. Am mai coborât o dată după ce-a câștigat setul doi și i-am spus că făcea o treabă nemaipomenită și că sunt mândru de ea“, a spus Darren Cahill pentru Sen Breakfast.

ADVERTISEMENT

“Aș face-o din nou”

Darren Cahill spune că nu consideră că a greșit abordarea intervenției din meciul cu Pliskova și, chiar dacă nu este o situație plăcută, ar face același lucru dacă s-ar afla într-0 ipostază asemenătoare.

Cred că aș face-o din nou dacă aș fi nevoit. Nu este un moment plăcut pentru niciun antrenor, dar nu cred că am avut de ales, dacă voiam să-mi fac meseria bine. Meseria noastră este să-i oferim jucătorului cea mai bună șansă de a câștiga meciul. Așa că, judecând după ce a funcționat sau n-a funcționat în ocaziile anterioare… De asemenea, în legătură cu alegerea cuvântului ‘disgrace’, trebuie să luăm în calcul că engleza nu e limba ei maternă. Aș fi putut să aleg alte cuvinte, dar sunt destul de sigur că niciunul nu ar fi avut impactul acestuia“, explică Cahill.

ADVERTISEMENT

În ciuda intervenției lui Darren Cahill, Simona Halep a pierdut meciul cu Pliskova, 0-6, 6-2, 6-4 și a ratat șansa de a se califica în semifinalele Turneului Campioanelor.