Aurelian Temișan și-a dat de gol prietenul, pe actorul Silviu Biriș, postând imagini de la nunta recentă a acestuia, una care nu se dorea a fi publică. Actorul a reacționat, în exclusivitate pentru FANATIK, la gestul cântărețului, dat fiind faptul că a fost ceva mai rezervat cu expunerea vieții sale intime, mai ales după divorțul prin care a trecut.
Silviu Biriș s-a recăsătorit, în urmă cu o lună, cu aleasa inimii sale, Rodica Ștefan. Printre invitații de marcă de la mare eveniment din viața artistului s-au numărat Aurelian Temișan și partenera lui, Monica Davidescu.
Silviu Biriș a vrut ca nunta să fie una ferită de lumina reflectoarelor și i-a rugat pe toți prietenii săi să nu posteze nimic de la petrecere, cu excepția unuia: Aurelian Temișan. Biriș spune că juratul de la Te cunosc de undeva e singurul căruia nu i-a zis să nu posteze nimic și fix el a făcut-o. Mărturisește, în același timp, că nu se poate supăra pe el pentru asta, căci a făcut-o cu toată dragostea și cu bună intenție.
În cele din urmă, nunta lui Silviu Biriș a răsuflat, așadar, în presă. Actorul ne-a mai zis și de ce nu a vrut să facă mare tam-tam pe seama evenimentului din viața sa, cu toate că a fost unul extrem de fericit. S-a temut să nu considere lumea că se dă mare cu ceva ori că vrea să epateze, cu toate că nu ține cont atât de tare de comentariile răutăcioase.
„Nu m-am supărat pe Aurelian. Aurelian a fost unul dintre prietenii căruia nu i-am cerut să nu publice. Cred că a fost singurul și taman el a făcut lucrul ăsta, dar nu puteam să îl opresc. Nu puteam să mă supăr pe el, pentru că a fost atâta bucurie acolo. S-a văzut din imaginea din recitalul pe care el l-a avut în cadrul petrecerii de căsătorie.
Până la urmă, nunta e un prilej de bucurie, și la Cana Galileii, acolo, în vechime, oamenii lăsau porțile deschise, dar aveau altă înălțime duhovnicească, pot să spun. Mi-a fost teamă să nu se interpreteze ceva. Nu pot să spun că țin cont de hate.
Putea să se zică: uite și pe ăștia cum au vrut să epateze. În primul rând, nu am vrut să ne vindem nunta, am avut suficiente resurse să ne întreținem acest lucru. Am făcut-o pentru noi, a fost doar pentru noi”, a declarat Silviu Biriș, în exclusivitate pentru FANATIK.
Întrebat dacă este fericit cu alegerea făcută, având în vedere că e la a doua căsătorie, Biriș ne-a declarat că pentru el contează cele Nouă Fericiri din Biblie și, da, e recunoscător pentru lucrurile frumoase care se petrec în viața lui.
„Sunt cele Nouă Fericiri, iar eu în momentul acesta sunt recunoscător și, așa cum mi-a spus cineva, mă consider foarte binecuvântat”, a completat Biriș.
Actorul a dezvăluit și ce relație are cu copiii săi, Silviu Biriș având o fată și un băiat majori. Din mariajul cu Irina Cornișteanu, Silviu Biriș are doi copii, o fată de 18 ani și un băiat de 23. Actorul recunoaște, acum, că n-a fost chiar un tată model, din contră. Astăzi, însă, lucrurile stau diferit și spune că se apleacă mai atent asupra copiilor săi.
„Trăgând o linie, am fost un tată dezastru. Dintre ei doi, eu am fost al treilea copil mai mare. De ceva vreme, de când am început să înțeleg voia lui Dumnezeu, sper eu, am început să mă aplec cu mai multă atenție asupra lor.
În ultima vreme, încerc să fiu mai echilibrat, să ofer mai puține sfaturi și să fac mai multe fapte. Și ei trec prin încercările pe care orice tânăr le trec la vârsta lor. Sunt tentații foarte mari, oameni care le vor binele, oameni care, pur și simplu, îi influențează fără să le pese. Trebuie să avem grijă de oricare dintre copiii noștri, de părinți. E un lucru general pe care trebuie să îl aplicăm în societate”, ne-a mărturisit Silviu Biriș.