Biroul Electoral Central a anunțat duminică, 27 aprilie, datele și orele la care va face comunicate publice oficiale privind prezența la urne a cetățenilor români la primul tur al alegerilor prezidențiale. Astfel, primele informații vor fi oferite sâmbătă, vizând votul românilor peste hotare.
Cei de la BEC au transmis duminică că datele privind prezența la urne la primul tur al alegerile prezidențiale vor fi prezentate public începând de sâmbătă, 3 mai. Astfel, sâmbătă, la ora 12.30 va avea loc o primă informare cu privire la prezența la urne la ora 12.00.
Alegerile prezidențiale au loc duminică, 4 mai, între orele 07.00 – 21.00, în țară, iar votul din diaspora este programat să se desfășoare pe parcursul a trei zile, începând de vineri, 2 mai, până duminică, 4 mai. Votul în diaspora se desfășoară între orele locale 07.00 -21.00 în zilele de vineri și sâmbătă, iar duminică secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 (ora locală) și ora 21.00 (însă aici ora României).
Duminică, 4 mai, în ziua alegerilor vor avea loc patru informări publice cu privire la prezența la vot, după cum urmează:
– la ora 9:30 – pentru ora 9:00;
– la ora 13:30 – pentru ora 13:00
– la ora 17:30 – pentru ora 17:00;
– la ora 21:30 – pentru ora 21:00 (când este programată închiderea urnelor).
Luni, 5 mai, urmează să fie anunțate primele rezultate ale alegerilor, cu informări la ora 09.30, pentru ora 09.00, și la ora 12.30, pentru ora 12.00. „Datele sunt colectate de personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Central cu atribuții privind gestionarea evidențelor informatice, cu sprijinul statisticienilor, utilizând SIMPV și SICPV.
Datele se prelucrează și se aduc la cunoștință publică, prin grija personalului tehnic auxiliar al Biroului Electoral Central cu atribuții privind gestionarea relației cu mass-media, prin comunicate de presă și/sau declarații de presă, în măsura disponibilității și a posibilității prelucrării acestora până la ora preconizată pentru publicitatea acestora”, se arată într-un comunicat de presă al BEC.
Datele privind prezența la urne vor putea fi accesate și pe pagina AEP-ului din momentul deschiderii urnelor, iar după ora 21.00, duminică 4 mai, românii vor avea acces în timp real la centralizarea voturilor.
„Pe pagina de internet www.prezenta.roaep.ro se vor publica constant, pe toată perioada în care sunt deschise secțiile de vot, date privind prezența alegătorilor la urne colectate din SIMPV, iar, în data de 4 mai, după ora 21:00 (ora României), datele privind centralizarea rezultatelor alegerilor colectate din SICPV.
La adresa www.prezenta.roaep.ro se vor publica în timp real, după închiderea secțiilor de votare, în baza informațiilor furnizate de SICPV, date provizorii, parțiale și finale privind rezultatele alegerilor”, se mai arată în comunicatul BEC.