Cornel Șfaițer (58 de ani), președintele celor de la Poli Iași, a recunoscut că echipa pe care o reprezintă are datorii de aproximativ 2,8 milioane de euro. Șfaițer a transmis însă că situația se află sub control, iar gruparea moldavă nu riscă să fie depunctată.
Oficialul Politehnicii Iași a anunțat că trupa pregătită de Emil Săndoi a intrat din punct de vedere juridic în concordat preventiv. Acest lucru înseamnă că ocupanta locului 10 din Superligă își va putea plăti datoriile eșalonat.
Cornel Șfaițer a oferit asigurări că Poli Iași are bani din încasări să plătească 800.000 de euro restanți către jucători și furnizori. Președintele ieșenilor a susținut, de asemenea, că formația sa poate inclusiv să achite întreaga datorie.
”Concordatul preventiv s-a aprobat astăzi. Totul este sub control. Avem niște datorii istorice la bugetul statului, în jur de 9,8 milioane în RON. Aproximativ 2.800.000 de euro, 800.000 de euro sunt la furnizori și jucători, dar situația e sub control.
Sunt niște datorii din 2017. S-a făcut o eșalonare în 2019 și s-au adunat penalități. Acum suntem asigurați și nu mai avem penalități. Acum suntem obligați să plătim totul la stat. Cu încasările pe care le avem, sunt 800.000 de euro pe care îi vom plăti la jucători și furnizori.
Aveam și varianta B, să achităm tot. Poli Iași nu va fi depunctată. Sunt chestiuni vechi, datorii care s-au adunat. Sunt lucruri care s-au întâmplat în trecut. Vrem să ne consolidăm și administrativ, și sportiv”, a declarat Cornel Șfaițer, conform digisport.ro.
Federația Română de Fotbal (FRF) a somat cluburile din Liga 1 să dovedească faptul că până astăzi, 15 octombrie, și-au achitat toate datoriile. În această categorie intră sumele cumulate până pe 30 iunie și scadente până pe 30 septembrie.
Varianta reeșalonării este acceptată, de asemenea, de forul condus de Răzvan Burleanu. Orice restanță față de bugetul statului, actualii sau foștii angajați sau către alte echipe intră la categoria datorii.
Poli Iași, UTA, Petrolul Ploiești și Oțelul Galați sunt grupările din Liga 1 care se confruntă cu probleme financiare. Nerespectarea criteriilor impuse de FRF în privința datoriilor le-ar atrage depunctarea.