UPDATE: Nu a fost singurul moment şocant avându-l în prim plan pe David Beckham. Un video în care fostul star al Angliei se sărută pe gură cu Sir Elton John a făcut multă vâlvă pe conturile de socializare, iar cuvintele usturătoare la adresa lui David au curs din belşug.
Anyone get on David Beckham kissing Elton John on the mouth…. then Elton John started licking his lips ???????? #RoyalWedding pic.twitter.com/cb5usnV6rP
— Chris Bradley (@ChrisBradley_) 19 mai 2018
UPDATE: Lăudat pentru aspectul vestimentar, David Beckham a dat-o însă rău în bară în timpul ceremoniei religioase, greşeală care a făcut ca pur şi simplu reţelele de socializare să ia foc la adresa fostului internaţional englez. Beckham a fost surprins de camere mestecând gumă în timpul ceremoniei şi compatrioţii săi nu i-au iertat o asemenea atitudine.
Highlight so far… David Beckham chewing gum in the Chapel like it’s a football dugout. ? #royalwedding #DavidBeckham pic.twitter.com/pUlzrWJH6A
— Graham Mann ? (@GrahamRMann) 19 mai 2018
David Beckham şi Serena Williams s-au numărat printre invitaţii de la nunta regală dintre Prinţul Harry şi Meghan Markle. Fostul internaţional englez a impresionat prin ţinuta purtată, imaginile făcând deja înconjurul reţelelor de socializare.
Legendarul fotbalist al lui Manchester United a fost însoţit de soţia lui Victoria. David Beckham a fost lăudat pentru costumul pe care l-a purtat la cel mai aşteptat eveniment al anului în Marea Britanie. “În continuare este dintr-o altă ligă”, “David Beckham a venit la nunta regală arătând ca un adevărat rege” sau “Aş da un rinichi ca să arăt ca David Beckham”, au fost doar câteva dintre mesajele postate pe reţelele de socializare. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.
Pe lângă David Beckham, la nunta regală a ajuns şi Serena Williams, care este însoţită de Alexis Ohanian, soţul jucătoarei de tenis din Statele Unite ale Americii. La eveniment, printre alţii, au mai fost invitaţi Tom Hardy, Elton John, James Blunt, Oprah, George Clooney sau Idris Elba.