FCSB a primit duminică vizita celor de la CFR Cluj, în etapa cu numărul 24 din SuperLiga României. Partida de pe Arena Națională a fost plină de momente tensionate, Florin Tănase fiind eliminat în repriza a doua. David Miculescu a ieșit din nou la rampă pentru campioana en-titre.
„Din păcate astăzi am reușit doar un egal, dar până la urmă acest egal este bun pentru că am jucat aproape 15 minute cu un om în minus. Sperăm ca la următorul meci cu Petrolul să luăm cele trei puncte. Tot timpul în orice meci mie mi se pare că prima repriză este mai închisă, pentru că stai mai jos, studiezi adversarul, iar apoi în repriza a doua se marchează mai multe goluri, apar spațiile.
La aceste meciuri importante, cred că nimeni nu riscă. A fost obositor, am alergat foarte mult în meciul cu Manchester, până la urmă suntem obișnuiți să jucăm din trei în trei zile, sperăm să ne revenim acum pentru meciul de joi. Am jucat 70 de minute și am alergat 9,5 km. Șut a alergat cel mai mult, cred că 12-13 km.
Am văzut și echipa din Belgia, era o echipă care pasa foarte bine, iar cu cei de la Salonic am mai jucat, avem un plus pentru că îi știm și ei ne știu pe noi, sperăm să facem rezultatul pe care l-am făcut și data trecută. Și ei vor să arate că a fost o întâmplare, dar și noi vrem asta și să câștigăm iarăși”, a declarat David Miculescu la finalul partidei.
După eșecul suferit cu Manchester United, în faza principală a UEFA Europa League, campioana României FCSB a primit vizita celor de la CFR Cluj, în ultimul meci de duminică. Condusă pe tabelă după golul marcat de Louis Munteanu, echipa antrenată de Elias Charalambous a reacționat și a echilibrat scorul pe tabelă.
În minutul 57 al partidei, după o acțiune colectivă frumoasă a gazdelor, David Miculescu a marcat și l-a învins pe Otto Hindrich, cu o lovitură de cap din careul de 6 metri. A fost o nouă reușită importantă pentru Miculescu, care marcase ultima oară la meciul cu Qarabag, din Europa League.
David Miculescu a ajuns astfel la patru reușite stagionale pentru FCSB, iar așteptările sunt încă mari în ceea ce îl privește. El a fost pe teren și în meciul cu Manchester United, dar nu a avut mari realizări.
Vezi aici golul marcat de David Miculescu
Pentru FCSB, urmează duelul cu Petrolul Ploiești, după care pe Arena Națională va veni Sepsi Sfântu Gheorghe. Va fi ultimul test înaintea primului meci din play-off-ul UEFA Europa League. Campionii vor întâlni pentru a doua oară în acest sezon PAOK.
Lăsând la o parte eliminarea lui Florin Tănase, FCSB a mai primit o veste proastă pentru meciul cu Petrolul Ploiești. Siyabonga Ngezana a resimțit dureri musculare și a fost schimbat în minutul 50 al partidei cu Joyskim Dawa.
Este o veste care nu îl bucură de loc pe Elias Charalambous, mai ales că fundașul sud-african a pierdut meciuri importante în acest sezon din cauza accidentărilor, mai ales în cupele europene.
Fotbalistul evaluat la 2,2 milioane de euro a bifat 12 meciuri în actuala ediție a SuperLigii României pentru FCSB și a marcat un gol pentru campioana en-titre. 600.000 de euro a plătit gruparea roș-albastră în vara anului 2023 pentru Ngezana.