A treia ediție a Burselor DAR a pus față-n față campionii olimpici ai României și copii care reușesc să facă performanță, în ciuda unei situații dificile în care se află. Evenimentul a fost organizat de fundația Hope and Homes For Children și s-a desfășurat la sediul BNR.
Ceremonia de premiere a celor 30 de copii din medii defavorizate s-a desfășurat miercuri seara, în prezența a zece sportivi-campioni. Aceștia au stat de vorbă cu cei mici și i-au încurajat să-și urmeze visul. Gala Burselor Dar, eveniment organizat de fundația Hope and Homes For Children, a ajuns la a treia ediție.
Proiectul are ca scop recunoaşterea şi susţinerea financiară a copiilor din medii vulnerabile, astfel încât lipsurile să nu le fure ambiţia şi dreptul de a străluci. Evenimentul a fost găzduit de Banca Naţională a României.
David Popovici a fost şi el prezent la Gala Burselor DAR, fiind unul dintre ambasadorii Hope And Hopes For Children. Campionul sportiv a încurajat copiii prezenţi şi le-a transmis că prin muncă şi perseverenţă nimic nu este imposibil.
„Fiecare dintre voi are puterea de a transforma lumea, iar prezența noastră aici, alături de voi, pentru a celebra succesul vostru, este o onoare. Prin muncă și perseverență, sunteți inspirație pentru ceilalți și exemple vii că nimic nu este imposibil atunci când îți urmezi visul cu determinare și curaj.”, a spus David Popovici
Pe lângă David Popovici, au mai fost prezenţi şi alţi campioni ai sportului românesc. Printre aceştia se numără Ionela și Marius Cozmiuc, Maria și Florin Lehaci, Roxana Anghel, Florin Enache, Andrei Sebastian Cornea, Amalia Bereș și Florin Horodișteanu.
Membrii lotului olimpic de canotaj au ţinut un discurs depre importanţa disciplinei, dar şi a muncii. Aceştia i-au încurajat pe tineri să îşi urmeze visul, indiferent de piedicile pe care le întâlnesc în parcursul lor.
Bursierii anului şcolar 2024-2025 sunt elevi şi studenţi, ce privin din medii vulnerabile, atât din Bucureşti cât şi din alte nouă judeţe ale României. Procesul de selecţie a fost unul minuţios, alcătuit din echipa fundației Hope And Hopes For Children, dar şi de personalităţi din diverse domenii.
Jurnaliștii Amalia Enache, Florin Negruțiu și Mihai Morar, antrenorul de înot Adrian Rădulescu, violonistul Alexandru Tomescu, psihologul Diana Vasile și trainerul Dorin Boabeș sunt cei care au luat parte a acest proces.