Sport

S-a încheiat finala la ștafetă 4×100 m liber la CE de natație! Pe ce loc a încheiat echipa României cu David Popovici în primul schimb

România s-a clasat pe locul 5 în finală la ștafeta de 4x100 m liber la CE de natație. „Tricolorii” au terminat cursa cu timpul 3:14,02.
20.06.2024 | 21:04
Sa incheiat finala la stafeta 4x100 m liber la CE de natatie Pe ce loc a incheiat echipa Romaniei cu David Popovici in primul schimb
Ce loc a ocupat ștafeta României în finala la 4x100 m liber de la CE de natație de la Belgrad. Foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

David Popovici este vechiul şi noul campion european la 100 de metri liber. Sportivul în vârstă de 19 ani a câştigat finala de la Belgrad cu timpul de 46,88, la doar opt sutimi de recordul mondial al distanţei. În finală la ștafeta 4×100 m liber, David Popovici și România au terminat pe locul 5.

UPDATE: România, locul 5 la ștafetă 4×100 m liber la CE de natație! David Popovici a sărit primul în bazin

Ștafeta României la 4×100 m liber a încheiat pe locul 5 în finala de la Campionatele Europene de înot de la Belgrad. „Tricolorii” au încheiat cu timpul 3:14,02. David Popovici, proaspăt medaliat cu aur la 100 m liber și calificat în finală la 200 m liber, a sărit primul în bazin din echipa României.

ADVERTISEMENT

„Rechinul” a lăsat România pe locul 1, cu 47,22 s. Următorul în bazin a fost George-Adrian Rațiu. Înotătorul român nu a putut menține ritmul dictat de David Popovici și de oponenți, iar România a coborât pe locul 3.

În cele din urmă, ștafeta României a încheiat pe locul 5. Aurul a fost cucerit de ștafeta Serbiei, în 3:12,90. Polonia și Grecia au completat podiumul

ADVERTISEMENT

UPDATE: Cu David Popovici în componență, ștafeta României a obținut calificarea în finală la CE de natație

Ştafeta României s-a calificat în finală la 4×100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. Echipa este formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, Mihai Gergely şi David Popovici, campionul european la 100 de metri liber.

România a avut cel de-al treilea timp din calificări (3:15,20), după Serbia (3:13,47) şi Croaţia (3:15,13). Finala la 4×100 metri liber va avea loc loc astăzi, de la ora 20:45.

ADVERTISEMENT

De asemenea, David Popovici s-a calificat și în semifinalele probei de 200 metri liber cu cel mai bun timp. Sportivul celor de la Dinamo a concurat în seriile probei de 200 de metri liber, pe care le-a încheiat cu cel mai bun timp: 1:45.44.

În cadrul aceleași probe de la Campionatul European de natație din Belgrad, România a mai avut un sportiv care a evoluat în aceste serii. Este vorba despre Mihai Gergely care a încheiat pe locul 58, cu 1:57.40.

ADVERTISEMENT

Semifinalele la 200 de metri liber au loc tot astăzi, de la 19:41 şi 19:46. Finala este programată pentru vineri, de la ora 19:36.

David Popovici, campion european la 100 de metri liber! Cursă de excepţie pentru înotătorul român

Popovici a întors al doilea la jumătatea distanţei după maghiarul Nandor Nemeth. Românul a avut o ultimă lungime excepţională şi i-a întrecut pe Nemeth şi Andrej Barna, favoritul gazdelor.

Timpul este unul excepţional pentru David Popovici. Recordul mondial este 46,80, David Popovici reuşind să înoate cu doar opt sutimi mai slab decât Pan Zhanle, chinezul care a corectat recordul mondial al românului.

Asta înseamnă că David Popovici poate să îşi recupereze recordul la 100 de metri liber pe cea mai mare scenă, la Jocurile Olimpice. În ceva mai mult de o lună, Popovici va intra în bazin la Paris, acolo unde poate scrie istorie.

Ce spune despre visul olimpic: “Sunt fericit că sunt printre cei care au privilegiul de a simţi această dinamică”

Într-un interviu acordat pentru FANATIK înaintea Campionatelor Europene de la Belgrad, David Popovici a vorbit despre concursul olimpic, spunând că nu s-a gândit în niciun moment la faptul că a ratat de puţin medalia la Tokyo:

“Concursul olimpic are altă energie, sunt fericit că sunt printre cei care au privilegiul de a simţi această dinamică. Cei mai buni sportivi din lume se bucură de competiţie respectând valorile olimpice: respect, prietenie, excelenţă.

La Tokyo nu m-am gândit niciodată la vârful de unghie, nici nu ştiu de unde a apărut asta (n.r. râde). M-am bucurat de participare, am înotat alături de cei mai mari înotători din lume şi am putut să spun: la 16 ani sunt al patrulea cel mai bun înotator din lume”, a spus Popovici.

“Am încredere în proces, încerc să nu las presiunea să mă copleşească”

În ceea ce priveşte obiectivele de la Paris, David Popovici a spus că nu se gândeşte la medalii ci vrea să fie cea mai bună versiune a lui, iar în acel moment vor veni şi rezultatele:

“Jocurile Olimpice au o mare însemnătate pentru toţi sportivii, la fel şi pentru mine. Am încredere în proces, încerc să nu las presiunea să mă copleşească, mă gândesc la ceea ce am de făcut foarte bine şi muncesc zi de zi pentru a deveni cea mai bună versiune a mea”, a spus Popovici în interviul pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT