Sport

David Popovici, după aurul obținut la Campionatul Mondial: ”Sunt pregătit pentru puțină sărbătoare, pentru că cred că o merităm”

Noul campion mondial în proba de 200 metri liber, David Popovici, a dedicat victoria de la Budapesta fanilor din România alături de care va sărbători triumful la revenirea în țară.
21.06.2022 | 09:49
David Popovici dupa aurul obtinut la Campionatul Mondial Sunt pregatit pentru putina sarbatoare pentru ca cred ca o meritam
David Popovici dedică victoria de la Budapesta fanilor din România alături de care va sărbători la revenirea în țară. Sursă foto: eurosport.ro
ADVERTISEMENT

Noua senzația a întrecerilor mondiale de natație David Popovici a impresionat o lume întreagă în finala de la 200 metri liber din cadrul Campionatelor Mondiale de natație, la fel cum a făcut-o și în decembrie anul trecut într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK. Sportivul a catalogat triumful de la Budapesta ”cel mai important moment al vieții”.

David Popovici: ”Am mai multă încredere în mine”

Proaspăt campion al lumii în proba de 200 metri liber, David Popovici a dezvăluit cum a gândit cursa la capătul căreia a corectat pentru a patra oară recordul mondial.

ADVERTISEMENT

Tânărul sportiv și antrenorul lui, Adrian Rădulescu, au stabilit o tactică devastatoare încă din bloc start, iar acest lucru i-a adus dinamovistului medalia de aur. David a dedicat victoria de la Budapesta fanilor români alături de care va sărbători la întoarcerea în țară.

”Știam că trebuie să conduc cursa încă din început, asta a fost o strategie importantă, că trebuia să domin cursa încă din start. Pot spune că am mai multă încredere în mine dacă mă văd în frunte, dar nu asta m-a scos la capăt cu bine.

ADVERTISEMENT

Ceea ce m-a scos la capăt cu bine e faptul că am avut o cursă foarte bine gândită, ne-am pregătit foarte bine pentru ea, m-am odihnit bine înainte, cred că și asta contează.

Bănuiesc că la aeroport va fi haos, am văzut asta în trecut, când ne-am întors de la Tokyo și atunci am încheiat pe 4, acum sunt primul. Dar sunt pregătit pentru asta, sunt pregătit pentru puțină sărbătoare, pentru că cred că o merităm. Puțină bucurie n-a făcut rău nimănui.

ADVERTISEMENT

Suntem oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare. Așa îmi place să cred. Pentru România înseamnă mult și sunt foarte fericit că am reușit acest rezultat pentru țara mea, pentru toți cei care m-au susținut și m-au urmărit live de acasă și de aici. Îmi place mult sentimentul acesta”, a spus David Popovici la conferința de presă, citat de Lead.ro.

Cum l-a motivat legendarul Ian Thorpe și cine este ”inspirația” lui David Popovici

Românul David Popovici a impresionat în bazin, câștigând aurul mondial într-o manieră absolută. Sportivul a mărturisit că înainte de finală a discutat cu fostul mare campion australian Ian Thorpe, iar acesta i-a făcut o promisiune în cazul în care va triumfa.

ADVERTISEMENT

”L-am întâlnit pe Ian Thorpe acum două zile, am avut onoarea asta, am vorbit un pic și mi-a spus că dacă voi câștiga, va încerca să fie el cel care îmi decernează medalia. Nu știu dacă a fost planificat sau nu, dar a fost o onoare să îi strâng mâna de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, înainte de a asculta imnul național.

Mi-ar plăcea să pot să vorbesc și mai mult cu el, să îi cer niște sfaturi, pentru că el a fost în situația în care sunt eu acum, de fapt mult mai sus de atât, doborând recorduri mondiale, reușind astfel de rezultate la o vârstă chiar mai mică, și știu că am multe de învățat de la el”, a adăugat Popovici, pentru sursa citată.

Dinamovistul a mai spus că sursa lui de inspirație este nimeni alta decât camelia Potec, fosta campioană olimpică, în 2004, la Atena, în aceeași probă – 200 metri liber.

”Camelia Potec este campioana noastră mondială, am fost inspirat de ea cu siguranță”, a mărturisit sportivul de doar 17 ani.

David Popovici promite spectacol la Campionatele Europene de juniori de la Otopeni

La începutul lunii viitoare în Complexul Olimpic de la Otopeni se vor desfășura Campionatele Europene de natație pentru juniori. Cei mai buni înotători juniori ai Europei vor concura în premieră în România, iar între aceștia se va regăsi și David Popovici.

”Abia aștept să văd atmosfera grozavă, pentru că o să aduc mulți prieteni, mulți oameni pe care îi cunosc. O să fie haos, dar un haos bun. O să fie mai frumos, pentru că e acasă.

Sunt foarte bucuros că nu-s singurul de vârsta asta care doboară recorduri, sunt mulți alții pe care îi respect și sper că și ei simt la fel despre mine. E plăcut să văd alți sportivi de aceeași vârstă reprezentându-și țările bine și că reușim să ne facem loc în lumea mare a sportului așa de bine”, a mai spus David.

ADVERTISEMENT