Sport

David Popovici, imagine emoționantă cu tatăl său: ”Iubirea adevărată nu se spune, se face”

David Popovici a împărtășit cu fanii o fotografie inedită cu figura paternă. Mesajul înduioșător care a fost lăsat la descrierea acesteia, în mediul online.
19.11.2025 | 16:00
David Popovici imagine emotionanta cu tatal sau Iubirea adevarata nu se spune se face
Mesajul lui David Popovici pentru tatăl său. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

A avut parte de multă susținere și a ajuns departe. David Popovici este mândru de familia sa, dovadă că a postat o imagine emoționantă cu tatăl său. Tânărul de 21 de ani a ținut să-și exprime sentimentele pentru acesta.

David Popovici, poză unică cu tatăl său, Mihai

David Popovici este discret când vine vorba de părinții săi. Campionul mondial nu distribuie prea des fotografii cu cei apropiați, dar de această dată a dorit să iasă din tipare. A împărtășit o poză neașteptată în spațiul virtual.

ADVERTISEMENT

În imaginea unică apare alături de figura paternă care l-a sprijinit încă de când a intrat prima oară în bazinul de înot. Sportivul are numai aprecieri pentru tatăl său, Mihai, care i-a fost aproape la fiecare pas pe care l-a făcut.

Tânărul a lăsat un mesaj înduioșător la descrierea acesteia, poza fiind una realizată când era mic. Momentul a fost imortalizat după un concurs pentru că înotătorul ține o diplomă în mâini. Radiază de fericire, tatăl său fiind extrem de mândru.

ADVERTISEMENT

„Am avut norocul să cresc într-o familie care nu mi-a spus doar «avem încredere în tine», ci mi-a arătat ce înseamnă asta. Ei au fost prima mea echipă. Așa am înțeles că iubirea adevărată nu se spune, se face.

ADVERTISEMENT

Și azi, când mă gândesc la cei dragi, știu cât de important e să ai alături oameni și parteneri care cred în grijă și în încredere. Pentru că în familie, tot ce faci, faci din iubire”, a notat David Popovici, pe Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de david popovici 🧫 (@chlorinedaddy)

ADVERTISEMENT

Ce sfat are tatăl lui David Popovici pentru părinți

David Popovici îi încurajează pe părinți să-i ducă pe cei mici la sport. Tatăl campionului mondial are la rândul lui un sfat pentru aceștia, sugerându-le să nu mai facă o greșeală des întâlnită. Din păcate, mulți pun presiune pe copii.

Pentru a face performanță nu este nevoie de o asemenea măsură radicală. Bărbatul susține că în felul acesta cei mici uită de bucurie și nu mai fac nimic din plăcere. În cele din urmă ajung să renunțe la activitate.

„Vă dau câteva exemple. «Cum a fost astăzi antrenamentul?», «Ce ai făcut, al câtelea ai fost?», «Ce a făcut X?», «Ți-am spus să fii atent la Y» și așa mai departe. «Ce ți-a dat antrenorul? A nu, e greșit».

«Vezi că urmează concursul, să nu te prind că ieși iar după Y!». Iar lucrul acesta se petrece de multe ori începând de la șapte, opt ani. Închipuiți-vă ce înseamnă câțiva ani de astfel de presiune.

Nu-i de mirare că mulți renunță pe parcurs și părinții, fără să-și dea seama, sunt principalii autori.

Mi-aș dori să privească lucrurile mult mai relaxat și să nu încerce să pună nerealizări sau frustrări de-ale lor pe umerii copiilor lor!”, a explicat în urmă cu ceva vreme tatăl lui David Popovici, conform apsmedia.ro.

În schimb, sportivul a primit un răspuns de la primarul Daniel Băluță legat de apelul său. David Popovici nu are unde să se antreneze în sezonul rece și încearcă să discute cu autoritățile pentru ridicarea unui bazin olimpic de înot.